Windows 8 – un upgrade obligatoriu

La mai bine de un an de la prima prezentare oficială, compania Microsoft a lansat, pe 26 octombrie, sistemul de operare Windows 8.

Cu o interfaţă nouă şi o viteză de încărcare mai bună decât a versiunii precedente, noul sistem promite a fi cel mai bun de până acum.

Faţă de versiunea precedentă, Windows 8 vine cu o mulţime de modificări. Prima care le va sări în faţă utilizatorilor va fi interfaţa. Microsoft a schimbat complet înfăţişarea noului sistem de operare. Bara de meniu clasică a dispărut complet şi, odată cu ea, butonul Start. Totodată, pe desktop, clasicele „iconiţe” au fost înlocuite de butoane mari, iar fiecare aplicaţie nou-instalată este automat pusă pe ecranul de start. Nici File Explorerul nu mai seamănă cu precedentul. Acesta a fost schimbat cu o interfaţă Ribbon, apărută odată cu Office 2010. Comenzile acesteia sunt intuitive şi dinamice. Cu alte cuvinte, opţiunile pentru fiecare fişier sau folder selectat se schimbă de fiecare dată, astfel încât utilizatorul să aibă disponibile opţiunile folosite cel mai des. De exemplu, la tipurile de fişiere copiate des vor apărea întotdeauna opţiunile „copy” şi „paste”. O altă caracteristică nouă a Windows 8 o reprezintă bara de meniu laterală Charms. Aceasta se afişează dacă utilizatorul mişcă mouse-ul în colţurile din dreapta, sus sau jos, iar comenzile disponibile sunt optimizate în funcţie de aplicaţia rulată în momentul respectiv. Totodată, viteza de încărcare a noului sistem, atunci când utilizatorul porneşte PC-ul, este mult mai rapidă decât la versiunea precedentă.

Disponibil în două versiuni

Pentru utilizatorii de PC, noul sistem de operare este disponibil în două variante, Windows 8 şi Windows 8 Pro şi pot fi cumpărate, din magazinele de specialitate on-line, pentru aproximativ 550 şi, respectiv, 750 de lei, pentru variantele de 64 de biţi. Totodată, noul sistem de operare este disponibil şi cu oferta Windows Upgrade. Aceasta este disponibilă pentru toate PC-urile cu Windows 7 preinstalat, cumpărate în perioada 2 iunie 2012 – 31 ianuarie 2013. În cazul acestora, trecerea la Windows 8 Pro costă 14,99 dolari.

Cerinţe de sistem pentru rularea Windows 8:

Procesor la 1 GHz, 1 GB RAM pentru versiunea pe 32 biţi/2 GB RAM pentru cea pe 64 biţi.

Spaţiu de 16 GB pe HDD sau SSD pentru 32 de biţi/20 GB pentru 64 biţi. Placă video cu suport DirectX 9. Rezoluţie de ecran de 1366×768. Drivere WDDM sau mai noi.

550 de lei costă, aproximativ, noul sistem de operare Windows 8, în varianta pe 64 de biţi.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial