Un milion de cărţi vă aşteaptă la Bookfest

Complexul Expoziţional Romexpo este, zilele acestea, gazda celei de-a VIII-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2013. Iubitorii de literatură şi nu numai sunt aşteptaţi până duminică, inclusiv, să se bucure de generoasa ofertă a editurilor expozante.

Organizată de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, cea de-a VIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2013 şi-a deschis miercuri porţile în prezenţa mai multor personalităţi, printre care s-au aflat preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, Grigore Arsene, Excelenţa Sa, ambasadorul Elveţiei în România, Jean-Hubert Lebet, precum şi preşedintele Uniunii Editorilor, Mario De Mezzo. Alături de aceştia s-a aflat şi Ioan Matei, director în Ministerul Culturii. Acesta a transmis salutări din partea ministrului culturii, Daniel Barbu, care nu a putut onora acest eveniment.

 „Trei ţări, aceeaşi limbă”

Invitate de onoare a ediţiei a VIII-a a Bookfest sunt Austria, Elveţia şi Germania, cele trei naţiuni fiind reunite la acest important eveniment cultural prin proiectul internaţional „Trei ţări, aceeaşi limbă”, dezvoltat de Târgul de Carte de la Frankfurt. „Vor fi multe activităţi, veţi putea viziona filme de artă, vor fi multe tombole, iar intrarea este liberă, graţie Ministerului Culturii”, a spus Grigore Arsene în discursul inaugural. „Mă bucur că, pentru al optulea an, Ministerul Culturii este partener cu organizatorii Bookfest şi că în fiecare an, din bugetul sărac, am găsit soluţia de a sprijini principalele asociaţii de carte”, a adăugat Ioan Matei.

 „Literatura de expresie germană din cele trei ţări invitate va găsi la Bookfest cititorii care o aşteaptă.” – Ioan Matei

300   de evenimente interactive vor avea loc la Târgul de Carte Bookfest.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial