Se îndeplineşte profeţia? Capii NATO se întâlnesc în Noul Ierusalim din… Bucureşti

 

Magnetismul aparte al Centrului Vechi vine nu numai din strania patină a timpului pierdut de cel care vrea să-l caute prin labirintul de străzi şi case vechi, foste palate, de boieri şi voievozi, desprinse parcă din magma încă fumegândă a unor evi ce par că nu vor să apună niciodată! Dar, din timp în timp, precum zilele acestea, cu ocazia Sesiunii NATO din Palatul Parlamentului, fac diferenţa, aici, eresuri… de când lumea. Eresuri care stau să nască aici, la kilometrul zero al unei civilizaţii aparte: civilizaţia amintirilor despre… viitor!

 

Puţini ştiu că, într-o bizară şi controversată culegere de texte atribuită unui straniu hălăduitor prin lume, de la începutul veacului trecut, care poartă un nume pe cât de enigmatic, pe atât de încărcat de semnificaţii magice – indianul profet al viitorului creştinătăţii Sadhu Sundar Singh –, este vorba despre nişte profeţii grele legate de România şi, mai ales, de Bucureşti. Nu ne referim numai la deja celebra ,,România, Grădina Maicii Domnului”, spusă şi de Papa Ioan Paul al II-lea când, în 1999, a sărutat, la Bucureşti, pământul acestei ţări. Ci şi la centrul capitalei României ca un AXIS MUNDI, ca un NOU IERUSALIM ce va să vină. Centru în care se ridică falnic un palat cu veleităţi de templu laic: Palatul Parlamentului, fostă Casă a Poporului. Cea mai mare clădire ”civilă” din lume  în care, zilele acestea, va avea loc o ÎNTÂLNIRE PLANETARĂ sub auspiciile NATO.

 

Bucureştiul, NOUL IERUSALIM pământesc?
Considerată de unii autentică şi de alţii apocrifă, profeţia lui Sundar Singh despre România descrie cu lux de amănunte structura viitorului Noului Ierusalim ce pare a avea centrul chiar în locul în care se află Palatul Parlamentului. Cea mai plină de sensuri profeţie spune: ,,România va trece prin mai multe faze de transformări fundamentale, devenind în cele din urmă, graţie spiritualizării ei exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul «NOU CANAAN», iar Bucureştiul se va transforma într-un centru esenţial al acestui foc. Această capitală a polului spiritual al planetei va fi aproape în întregime reconstruită, rămânând în cele din urmă o aranjare de construcţii, în formă inelară, având 7 km în diametru, şi va fi considerat de toate popoarele drept un veritabil NOU IERUSALIM pământesc”.

 

Adunarea NATO, ţinută deasupra unui cimitir de… biserici!
„În acele timpuri viitoare, pe pământul ales al României, Noul Ierusalim se va zidi deci în două feluri: spiritual şi material. În acele timpuri viitoare, mai-marii popoarelor lumii pământene se vor uni pentru a realiza o înţelegere globală de ajutor mutual şi vor centraliza sistemul monetar pentru a dirija cât mai bine viaţa administrativă la nivelul întregii planete. În acele vremuri viitoare va apărea o forţă armată ce va fi educată şi unificată pentru a fi universală, prezentând un caracter internaţional. (…) Graţie relaţiilor de prietenie ce se vor lega cu toate ţările de pe faţa pământului, România va scăpa ca prin minune din conjunctura războaielor. În timpurile ce vor veni, America de Nord şi de Mijloc vor ajunge să fie în cea mai mare parte un gigantic cimitir”, se mai spune în profeţiile atribuite lui Sundar Singh. Ciudat. Foarte ciudat. Aceste profeţii despre un viitor cimitir al civilizaţiilor, din care România nu face parte -  pentru că este ”o ţară binecuvântată” -, se referă la fosta  Casă a Poporului, acum Palatul Parlamnetului. În care zilele acestea se adună mai-marii lumii sub auspiciile… NATO (a 57-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare NATO). Un palat contruit pe un… cimitir de biserici.

 

”Axă” sau ”triunghi de sfinţenie”? Blestem sau binecuvântare?
Tot mai mulţi oameni, mai ales din zona celor cu ”veleităţi” ezoterice, acreditează ideea că Palatul Parlamentului s-ar aflat fie, după unii, pe o ”axă sfântă”  – ”Patriarhie-Mănăstirea Antim-Catedrala Mântuirii”, fie, după alţii, într-un ”triunghi divin” format, înainte de `89, de Catedrala Patriarhiei şi de bisericile Radu Vodă şi Mihai Vodă, iar după strămutarea ”dramatică” din anii `80 a celei din urmă, golul umplut de blesteme, din al treilea colţ al triunghiului, va fi înlocuit de Catedrala  Mântuirii Neamului, care se va înălţa fix în spatele Parlamentului, depăşindu-l ca înălţime. Au fost evident şi ”puneri în schemă” ale Palatului Parlamentului în variantă magică: de magie albă, neagră sau… violet atunci când, pe vremea ”flăcării violet, un general din serviciile secrete, doctor în ameninţări neconvenţionale”, a emis teoria că, în timpul confruntării dintre Băsescu şi Geoană, în jurul Palatului Parlamentului, ”grupuri de specialişti în tehnici metapsihice, dispuse în formă de pentagramă în jurul acestei clădiri”, ar fi ţinut sub control, de la distanţă, confruntarea ”de gradul zero”. Câtă realitate şi câtă irealitate se află în toate aceste poveşti care tind să devină ”noi legende urbane” e, deocamdată… GREU DE SPUS.

 

,,Într-un viitor mult mai îndepărtat însă, toate teritoriile învecinate României se vor alipi formând împreună Federaţia Statelor Europene, lucru la care oamenii ajunseseră să se gândească de mult”, din Profeţiile despre România,  atribuite lui Sundar singh.

 

Ora exactă a ”serviciilor secrete”. Grad de alertă… „PRECAUT”
Întreaga comunitate de informaţii (şi securitate) naţională este zilele acestea, în centrul Capitalei, în alertă de gradul zero! Cu toate acestea, conform unor informaţii cât se poate de oficiale (aflate pe site-ul MApN), ”conceptul strategic de securitate este organizat astfel încât viaţa cotidiană a Capitalei să nu fie perturbată”,  iar în ce priveşte gradul de ”alertă teroristă” s-a stabilit că acesta ”va  rămâne la nivelul „PRECAUT” şi în intervalul 7 – 10 octombrie 2011”. Sub coordonarea SPP, toate celelate structuri speciale – DGIA (Ministerul Apărării Naţionale), DGIPI (Ministerul Administraţiei şi Internelor), SRI, SIE, STS -, participă la “Grupul de conducere şi coordonare a m[surilor de securitate pentru Sesiunea anuală a AP NATO 2011”, eveniment care, ca şi în urmă cu trei ani, la SUMMITUL NATO, din punct de vedere al serviciilor serviciilor secrete, trebuie să meargă… la ”cheie”. Pentru că, în aceste patru zile, la Bucureşti, în jurul şi în incita Parlamentului României se dă ORA EXACTĂ A SECURITĂŢII PLANETARE.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , ,

2 Comentarii

  1. iolanda says:

    Apropo de astre , de predictii astrale , de Romania , de profetiile pentru Romania si de profetii ei .
    Uitati-va aici la o profetie care s-a adeverit in cele mai mici amanunte si care a sfidat pur si simplu vointa si interesele a 5 televiziuni si a 3 mari partide politice .
    Videoclipul se numeste ,, Traian Basescu are paranormali foarte puternici ,, si poate fi vizionat pe youtube .
    Eu am avut un soc mai ales dupa ce am vazut cine este acest roman , cate carti a scris dar mai ales si cu ce se ocupa el de douazeci de ani incoace :
    http://www.youtube.com/watch?v=Pc7Ss6xHSqk&feature=youtu.be

  1. The latest xbox 720 new's and information

Lasa un comentariu


GetSocial