Hagi a fost declarat inapt pentru fotbal la 17 ani

În 1982, pe când evolua la Luceafărul, Gică Hagi, care pe 5 februarie a împlinit 48 de ani, a trecut printr-o experienţă destul de neplăcută. Atunci, în urma unui control amănunţit, medicul lotului, Eugen Cristea, a vrut să-l trimită înapoi la Constanţa.

De-a lungul prodigioasei şi spectaculoasei sale cariere, Gică Hagi nu a avut parte, cum e şi firesc, numai de momente plăcute. Unul dintre episoadele care l-au marcat pe Hagi s-a consumat în toamna anului 1982, când era „încorporat” în echipa Luceafărul, care evolua în Divizia B. Înainte de controlul medical, Hagi făcuse un meci senzaţional, în deplasare, cu Şoimii Sibiu. După o jumătate de oră de joc, sibienii conduceau cu 2-0, moment din care „Regele” a ieşit la rampă, egalând în minutele 36 şi 41. În ultimul minut al primei reprize i-a dat şi o pasă decisivă lui Ţârlea, care a înscris pentru 3-2. În repriza a doua, evoluţia scorului a fost halucinantă, ajungându-se la un neverosimil 4-4. Hagi însă nu a fost de acord cu egalul şi a marcat cu câteva minute înainte de final golul victoriei Luceafărului.

 Săndoi, Mihali şi Hagi n-au îndeplinit baremul

La revenirea în Bucureşti, antrenorul Marcel Pigulea l-a anunţat pe Hagi că trebuie să meargă la Centrul de Medicină Sportivă pentru un control amănunţit. În urma investigaţiilor, medicul Eugen Cristea a tras concluzia că Hagi „are probleme atât de mari privind capacitatea aerobă în condiţii de efort încât ar fi mai bine să fie trimis acasă”. Dintre cei nouă jucători care nu îndepliniseră baremul (printre care s-au numărat şi viitorii internaţionali Săndoi şi Mihali), cele mai proaste rezultate le avusese Hagi. Ce însemna capacitatea aerobă? A explicat, la vremea aceea, tot medicul Eugen Cristea: „El putea accelera formidabil, însă pe un interval de timp scurt. Organismul lui nu era făcut pentru a susţine un efort prelungit”.

 

Un antrenor providenţial: Marcel Pigulea

Cel care a refuzat varianta trimiterii lui Hagi acasă a fost antrenorul Marcel Pigulea. Acesta a decis că „e o absurditate să renunţi la un jucător care, chiar şi cu problemele pe care le avea, dădea goluri şi câştiga meciul singur”. Tot antrenorul l-a repoziţionat în teren, indicându-i să joace în jumătatea adversă şi să nu mai facă faza defensivă. „Laşi apărarea în seama altora, că are cine să o facă!”, a fost recomandarea tehnicianului. Una peste alta, necăjit că devenise „un caz”, determinarea proverbială a lui Hagi a decis în ceea ce priveşte cariera sa de jucător. Autoîndemnul „Regelui” a fost următorul: „Trebuie să joc şi mai bine, să dau şi mai multe goluri!”. Şi imediat după acest episod nefericit, Hagi a debutat în Divizia A, pe 11 septembrie 1982, la Farul Constanţa, într-un meci cu SC Bacău…

„Jucătorul avea «groapă de adaptare»: dacă lua mingea din propriul careu, se sufoca înainte de a ajunge la cel advers.” -  Doctorul Eugen Cristea

„Pentru Gică Hagi, toamna anului 1982 a fost plină de evenimente.” – Grigore Cartianu

Sursa:

Grigore Cartianu, „Hagi”, Editura Fundaţiei Pro, 2000

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial