Gina Pistol, implicată într-o relaţie serioasă: “Cred că şi el mă place pe mine”

Vedeta s-a îndrăgostit de poker acum trei ani şi, cu toate că nu are destul timp pentru a juca mult mai mult, şi-ar dori o carieră la masa de joc. Săptămâna viitoare, la Cluj-Napoca, puteţi juca la masă cu ea la Pokerfest.

Ai tabieturi înainte de poker sau în timp ce joci?

Nu, să ştii că nu! Chiar mă gândeam şi analizam jucătorii de poker care vin cu şepci, cu ochelari de soare… Dar de ce-şi pun alea, de ce le folosesc? Mi se pare că mai mult i-ar incomoda, dar când am avut ocazia să joc cu Liz Lieu, o profesionistă, mi-a dat câteva ponturi. Chiar dacă eu am crezut că-mi controlez foarte bine emoţiile şi reacţiile, ea a reuşit să mă citească din privire.

Superstiţii?

Nu. Am primit, în schimb, în dar un inel foarte frumos de argint, pe care îl purta o jucătoare de poker, şi mi-a zis să-mi aducă noroc. Sunt un om norocos, dar mi-l fac şi singură. Nu am superstiţii.

„Succesul meu s-a datorat faptului că joc inconştient”

Te-ai simţit intimidată când ai jucat cu mari campioni, când te-ai trezit la masă cu ei?

Nu. Cred că ăsta a fost succesul meu; a fost datorită faptului că joc inconştient, nu mă gândesc… La un moment dat, la început, cu Liz Lieu, am fost un pic intimidată şi s-a şi simţit asta pentru că am început să pierd foarte multe fise, dar când mi-am dat seama că n-am nimic de pierdut, am jucat exact ca un om care n-are nimic de pierdut, cu încredere în mine şi agresiv, şi atunci am câştigat. De asta nu trebuie să te intimideze omul de lângă tine, dar nici să-l subestimezi.

Ai vrea să faci o carieră în poker?

Da. Mie îmi place foarte mult pokerul şi cred că şi el mă place pe mine!

Care este cea mai mare sumă câştigată?

Cred că ar fi biletul la ISPT Londra, de 3.000 de euro.

Este ambasadorul Pokerfest

Te vedem la Cluj, la Pokerfest?

Da, abia aştept. E săptămâna viitoare (11-15 martie). Cred că o să şi joc. Este foarte interesant, pentru că întâlneşti tot felul de oameni la turneele astea. Ştii cum e? Dacă-i spun cuiva care nu ştie ce înseamnă poker că o să joc… se gândeşte că sunt înconjurată de golani, că pierd nopţile prin cazinou, dar nu este deloc aşa. Am întâlnit femei de afaceri, intelectuali, oameni foarte deştepţi…

„E bine să citeşti câteva cărţi de psihologie, despre limbajul trupului, despre mimică, ajută foarte mult”

“Pokerul, ca şi rugbyul, e un joc de «golani» jucat de gentlemeni,” – Gina Pistol

“Mie îmi place foarte mult pokerul şi cred că şi el mă place pe mine.” – Gina Pistol

“Pe net am jucat de câteva ori. Am reînceput să joc, dar prefer mai mult turneele live.” – Gina Pistol

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial