Eleganţa la superlativ. Actori şi ţinute de Oscar

Pentru că v-a vorbit de multe ori despre eleganţa sofisticată şi codul nescris al ţinutelor rafinate de ceremonie, dar şi pentru că apariţiile starurilor hollywoodiene pe covorul roşu la decernarea premiilor Academiei Americane de Film sunt mai mult decât grăitoare, Adina Buzatu a punctat, pentru “ring”, cele mai spectaculoase ţinute vestimentare purtate de staruri la recent desfăşurata gală a Premiilor Oscar.

 

Ca tendinţă generală, cunoscuta stilistă a remarcat faptul că, indiscutabil, smochingul a fost, este şi va fi piesa de rezistenţă a ţinutelor de ceremonie. Bleumarin sau negru, cu rever clasic sau şal, acesta se adaptează vremurilor actuale şi stilului celui care urmează să-l poarte.

George Clooney, fidel stilului care l-a consacrat, va alege întotdeauna un smoching clasic cu rever mediu din mătase, pantaloni cu vipuşcă şi cămaşă albă cu papion. Greu să dea greş, poate doar în alegerea pantofilor, al căror model a fost considerat de mulţi ca fiind demodat. Totuşi, au fost în ton cu întreaga ţinută.

Daniel Day-Lewis: negru/bleumarin, după canoanele vechi, era o combinaţie de neconceput. Astăzi, reprezintă o dovadă de stil pentru că, dozată corect, această combinaţie asigură o apariţie şic. Papionul negru asortat la reverul şal din satin demonstrează acest fapt.

Jeremy Renner a mizat totul pe o variantă clasică de smoching, însă a ales un papion subţire, în romb, potrivit cu reverele înguste ale hainei. A făcut însă o greşeală majoră în alegerea pantofilor, care nu numai că sunt demodaţi, dar au şi un aspect uzat. Pantalonii sunt puţin cam largi în partea de jos.

Christoph Waltz: smochingul bleumarin i se potriveşte atât conformaţiei fizice, cât şi părului grizonant. De menţionat că lungimea mânecilor este nepotrivită, acest lucru demonstrând neatenţia la detalii.

Ben Affleck: Costumul de seară este frumos completat de papionul fashion, puţin mai plin şi cu un aspect compact. A ales o variantă tinerească.

Bradley Cooper: impecabilă alegerea smochingului din trei piese şi a cămăşii cu nasturi-bijuterie. Croiala minuţios realizată îi pune în evidenţă statura atletică făcându-l să fie, fără doar şi poate, una dintre cele mai spectaculoase apariţii.

“Argo”, Oscar pentru Cel mai bun film

Printre marii câştigători ai premiilor Oscar 2013 s-au aflat Daniel Day-Lewis – “Cel mai bun actor în rol principal”, Jennifer Lawrence – “Cea mai bună actriţă în rol principal”, dar şi Christoph Waltz – “Cel mai bun actor într-un rol secundar” şi Anne Hathaway – “Cea mai bună actriţă într-un rol secundar”. Trofeul pentru “Cel mai bun film” a fost acordat producţiei “Argo”, iar pentru regie, lui Ang Lee, pentru “Viaţa lui Pi”.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial