Dudu Georgescu: “M-am săturat de frigul din Canada”

Legendarul Dudu Georgescu, dinamovistul cu o teribilă lovitură de cap, omul care acum 13 ani a ales să trăiască la Toronto, îşi doreşte nespus să se întoarcă acasă. De două ori laureat al “Ghetei de Aur”, în 1975 şi în 1977, “Ciuruca” – aşa cum a fost poreclit Dudu – a acordat un interviu pentru “ring”, cu câteva zile înainte de a se reîntoarce în Canada.

De ce aţi plecat din România, domnule Dudu Georgescu?

Este foarte greu de spus acum de ce. Aşa a fost să fie. S-a ivit o oportunitate să plec în Canada şi atunci n-am mai stat prea mult pe gânduri. Se întâmpla prin 1999, eram antrenor la Călăraşi. Probabil că a surprins atunci pe toată lumea. Aşa am decis atunci. Dar, după ani şi ani, dorul de casă se face simţit tot mai des. Am venit în ţară pentru anumite probleme personale, am petrecut Paştele cu familia, iar la sfârşitul lunii mă voi întoarce în Canada. S-ar putea însă, nu se ştie niciodată, ca în cel mai scurt timp să mă întorc în România.

Aţi antrenat, în primii ani de după revoluţie, câteva echipe din ţară. Nu v-a prins însă această meserie…

Sunt momente şi momente în viaţa de antrenor. Unele bune, altele mai puţin. Este foarte greu să fii antrenor la un club, mai ales la unul de talia lui Dinamo, cu blazon, un club care a umplut prin jocurile lui stadioane întregi. Am mai antrenat şi prin Canada, dar…

„Eu aveam prime de 1.000-2.000 de lei”

Ce aţi făcut în aceşti 13 ani de când aţi plecat din România?

Viaţa e destul de grea şi în Canada. Nu mai spun că este foarte frig acolo. Ăsta e şi unul dintre motivele pentru care vreau să mă întorc. Revenind la întrebare, am avut o şcoală de fotbal la Toronto care chiar a mers o perioadă. Pe urmă am mai avut câteva colaborări. Am dus o viaţă frumoasă, dar acum mi-e dor de prieteni, de familie…

Ce conturi ar avea „Ciuruca” dacă ar juca în zilele noastre?  

(Râde). Aşa este, asta era porecla mea. Atacantul Iordache mi-a găsit-o, după numele unui fotbalist spaniol. N-are nicio legătură cu cuvântul „ciuruc”. Păi, dacă m-aş teleporta, în zilele de azi, contul ar fi pe zero. Ca atunci. Facem haz de necaz. Plăcerea de a premia nişte jucători nu exista nici pe vremea mea şi nu este nici acum. Dar aşa s-a format fotbalul. Jucătorul trebuie să ştie că după un meci bun va primi o primă, nu aşa cum primeam noi acum 40 de ani.

Cât erau primele pe vremea dumneavoastră?

O mie, două de lei, poate, şi se dădea condiţionat. „Dacă îi bateţi pe ceilalţi duminică, luaţi şi prima de astăzi”, ni se spunea. Poate se întâmpla de multe ori să baţi, dar parcă îţi înnodau şireturile astfel de proceduri.

„Se juca mai bine acum un deceniu”

Cum vi se pare că a evoluat fotbalul românesc în acest răstimp de 13 ani, de când sunteţi plecat?

Să nu punem 13 ani, să socotim 10. Este o diferenţă enormă faţă de ce am lăsat. În rău. Totuşi, parcă se juca altfel în urmă cu un deceniu. Fotbaliştii erau mai buni prieteni, aveau altă chemare spre culorile clubului pe care-l reprezentau. Acum e foarte dificil, se trece printr-un moment greu. Uitaţi-vă la echipele de club, la naţională.  Să nu mai vorbim de echipele de juniori… Ne vine automat întrebarea în minte: unde ne sunt jucătorii sau ce fac ei?

Vă informaţi despre ceea ce se petrece în România?

Citesc ziarele în permanenţă. Îmi place să simt hârtia în mână, apreciez ediţiile tipărite, nu pe cele on-line. Sunt destule ziare româneşti la Toronto, cu informaţii exacte despre ce se întâmplă în ţară, cu politica la zi, cu sport, cu tot ce trebuie… Mijlocul de informare este. Există.

Cu ce foşti colegi v-aţi văzut în aceste două săptămâni de când sunteţi în România?

Cu Mircea Sandu, cu Nelu Moldovan, cu Ţălnar, cu Iordănescu. Anghel a fost unul dintre cei mai buni amici ai mei din lumea fotbalului. Mă aşteptam să-l găsesc şi pe Dinu pe aici, pe la club, dar…

5.000 de lei pentru „Gheata de Aur” din ’77

„Am «Ghetele de Aur» acasă aici, în România. Toate trofeele mele sunt în ţară, stau bine-mersi în vitrină, se mai prăfuiesc, dar sunt ale mele şi mă mândresc cu ele. N-am primit bani atunci când am luat trofeele. Absolut nici un leu. Deşi se pare că nişte bani totuşi s-au primit. Unde s-au dus? Dacă stau bine să mă gândesc, am încasat ceva atunci. M-au chemat într-o zi la Ministerul de Interne, am îngheţat acasă când am primit telefonul de la şeful de cabinet al ministrului. Era spre seară şi generalul Dănescu mi-a spus: «Dudule, ştiu că n-ai primit niciun ban pentru trofeu, ia 5.000 de lei de la mine!». Însemnau ceva pe vremea aceea”, îşi aminteşte Dudu despre episodul „Gheata de Aur” din 1977.

„Messi, un pui de leopard”…

Anul trecut, Messi a doborât recordul lui Dudu: 47 de goluri în ediţia de campionat 1976-1977.  „M-au sunat din toate colţurile lumii. «AS», «Marca», din Catalunya, de peste tot. Dar nu eram la Toronto, eram la New York, la nişte prieteni. Este un fenomen. Nu se compară cu nici un fotbalist de până acum. Pele, Maradona… Fiecare a avut altceva. Messi e parcă o felină, un pui de leopard, este ceva incredibil. Sunt mândru că recordul meu de goluri într-o ediţie de campionat a fost doborât după atâţia ani de un asemenea fotbalist!”, a mai spus Dudu.

252 de goluri a marcat Dudu Georgescu în Liga I, record încă neegalat.

4 campionate ale României (1975, 1977,1982, 1983) şi o Cupă a României (1982) a câştigat Dudu Georgescu în cei 10 ani cât a jucat pentru Dinamo

 47 de goluri într-un sezon (1976-1977) este recordul lui Dudu, doborât anul trecut de Messi, cu 50 de reuşite.

 370 de partide a jucat Dudu Georgescu în Divizia A.

 2 „Ghete de Aur” a câştigat „Ciuruca”, în 1975 şi în 1977.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial