Alexandru Arşinel: „Pentru noi, bradul de Crăciun era sfânt”

Poveştile de Crăciun rămân pentru totdeauna. Fie că au fost fericite sau mai puţin fericite, omul matur care-şi întoarce privirea în trecutul îndepărtat al copilăriei le va privi mereu cu nostalgie. În vremuri de restrişte sau în vremuri mai bune, Crăciunul a fost o sărbătoare pe care oamenii au respectat-o cu sfinţenie. Îndrăgitul actor al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, Alexandru Arşinel, îşi aminteşte cu emoţie de timpul colindelor şi de bradul din copilărie, o copilărie îndepărtată, marcată de război, de foamete şi de „molima” stalinistă.

 

Pe vremuri, după al Doilea Război Mondial, când România se afla sub influenţa „marelui prieten de la Răsărit”, Crăciunul era o sărbătoare tabu. Cu toate acestea, oamenii găseau resursele ca să respecte această sărbătoare fără de care vieţile tuturor ar fi fost cu siguranţă mai triste. „Pe vremea aceea nu erau brazi la piaţă. De altfel, sărbătorirea pomului de iarnă era interzisă. Brazii apăreau după Crăciun, pentru Moş Gerilă, care era sărbătorit pe 30 decembrie. Mai târziu s-au mai relaxat lucrurile, dar în perioada stalinistă, chiar până prin 1960, era jale. Nu aveai voie, dacă te prindea în pădure la tăiat de brazi te aresta pe loc. A fost perioada aia mai crâncenă, după război, perioada foametei… Au fost vremuri destul de grele, dar niciodată, în orice condiţii ar fi fost, nu am renunţat la tradiţiile Sărbătorilor de Iarnă”, şi-a început istorisirea Alexandru Arşinel.

 

„Înveleam bomboanele în hârtie colorată”
Cea mai mare bucurie a copiilor era, cu siguranţă, bradul care, altfel, în perioada aceea, era procurat cu destule riscuri. „Acasă, la noi, sărbătoarea de Crăciun se desfăşura conform unui ritual, mai ales că în perioada aceea era interzis să tai brazi şi să-i aduci în casă. Atunci nu se sărbătorea seara de Crăciun. Tata, fiind ceferist, reuşea întotdeauna să ne aducă un brad. Pentru noi, bradul era sfânt. Dacă în seara de Crăciun casa nu mirosea a brad, dacă nu aprindeam lumânările . pentru că nu exista această industrie a podoabelor – nu se putea numi sărbătoare. Umpleam pomul cu vată, cu lănţişoare făcute din hârtie colorată, cu bomboane învelite de noi în hârtie ceruită, roşie, galbenă sau verde”, a continuat artistul.

 

„Am plâns până dimineaţă…”
Accesoriile de altădată ale bradului de Crăciun nu era atât de sofisticate ca în ziua de azi, artificiile şi lumânările fiind piesele (incendiare) de rezistenţă. „La Iaşi, unde ne mutasem prin ’52-’53, casa avea nişte ferestre destul de mari. Bradul se punea întotdeauna înspre stradă, în dreptul unei ferestre. Părinţii mei erau plecaţi şi rămăsesem eu, fratele meu, sora mea şi cu câţiva prieteni pe care-i invitasem. Am aprins la un moment dat lumânările şi artificiile. În cele din urmă a luat şi bradul foc, după care s-a aprins şi perdeaua. Nu se poate povesti ce a fost în mintea noastră de copii! Am aruncat cu o pătură, am învelit bradul ca să-l stingem cumva, într-un cuvânt, l-am nenorocit. Am plâns până dimineaţă. Mi-era nu numai frică de ce vor spune părinţii că am ars perdeaua, ci îmi era ciudă pentru faptul că arsese bradul şi nu mai aveam altul”, îşi aminteşte îndrăgitul actor.

 

 

O poveste cu happy-end şi cu… şuturi în fund
Ca în orice poveste fericită, totul este bine când se termină cu bine. „Spre dimineaţă au venit părinţii acasă. Tata, când a văzut ce se întâmplase, ca niciodată, nu a reacţionat, nu a sărit să ne bată sau să ne certe, ci a zis: «Vă promit că până mâine seară aveţi un alt brad.» A dat telefon şi de undeva de la Vatra Dornei, printr-un tren care venea de acolo la Iaşi, un ceferist i-a trimis tatălui meu un brad pe care l-am reîmpodobit a doua zi şi totul a fost bine. A fost o întâmplare pe care nu am să o uit niciodată, aşa cum n-am să uit că umblam cu colindatul la Dolhasca, adunam colăcei în traistă, prin zăpadă, micuţi cum eram, şi când ajungeam aproape de casă ne prindeau ăştia mai mari, ne dădeau câte un şut în fund, ne luau colacii şi ajungeam fără nimic acasă”, a încheiat, zâmbind, Alexandru Arşinel.

 

„Le transmit cititorilor ziarului «ring» o urare de suflet: să nu renunţe la optimism, să aibă încredere în ei, în forţele lor, să aibă grijă de sănătate şi să le dea Dumnezeu un an mai bun.” Alexandru Arşinel

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial