Teatrul în vremea lui Alecsandri

Mare amator de teatru, el însuşi un cunoscut dramaturg, poetul Vasile Alecsandri s-a dovedit nemilos cu criticile la adresa actorilor de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când pe plaiurile mioritice această artă era oarecum la începuturile ei.

Astfel, bardul de la Mirceşti considera că „jocul actorilor este în gradul cel mai înapoiat, încât orice piesă, bună sau rea, spirituală sau proastă, are aceeaşi soartă: e măcelărită fără milă…”. Impresia de contrafăcut şi de lipsă de profesionalism pe care actorii o lasă marelui scriitor este de-a dreptul… dramatică. „Amatorii care se urcă pe scenă lipsesc de orice cunoştinţe despre arta dramatică, de orice educaţiune pregătitoare pentru cariera de artist… Lipsa de modeluri îi obligă a crea rolurile după o închipuire totdeauna greşită, şi cât pentru declamare ei se mulţumesc a le recita cu o repeziciune monotonă, fără pauze, fără intonări, fără natural, mai cu seamă.” Există însă şi un alt model de actor combătut de poet, şi anume cel croit după modelul celor care fac exces de zel pe scenă. „Unii însă, care se cred artişti, cad în excesul contrar; zbuciumându-se ca nebunii, mişcându-şi braţele ca telegrafele aeriene, întorcând ochii furioşi ca motanii înamoraţi şi răcnind cu aşa furie că publicul se întreabă: ce i-a apucat?” Nici accesoriile specifice unui spectacol de teatru nu scapă ochiului vigilent şi extrem de critic al lui Alecsandri. „Costumele, ca şi decorurile, prezintă anacronisme neiertate: scene de codru se petrec în pieţe de oraşe, scene de salon în grădină, şi în ele se agită automaticeşte marchizi în costum de paiaţe, dame din secolul al XVI-lea îmbrăcate după moda de astăzi, care se sărută în gură şi adeseori vorbesc cu dosul întors la public, sau fug în culise dacă şi-au uitat rolul.”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial