Iadul relaţiilor alterate

Teatrul ,,Odeon” ne prezintă vineri, 18 noiembrie, de la ora 19.00, un spectacol al cărui ecou bântuie mult după lăsarea cortinei: ,,Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva”.

 

„Punerea în scenă a textului «Iadul este amintirea…», de Jonas Gardell, îşi propune să vorbească despre identitate, despre nevoia de iubire şi formele de dezvoltare a psihicului în absenţa dragostei. Actualitatea textului vine din temele pe care le pune în discuţie: singurătate şi obsesie, nevoia de atenţie şi iubire, dependenţă, frică şi necunoscut”, ne spun Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc, care semnează regia spectacolului. De altfel, genul de texte abordate de cele două se axează mai mult pe psihologia personajelor şi relaţiile ce chinuie şi transformă iremediabil destinele celor implicaţi – “Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, “Rabbit Hole”.

 

Relaţii imposibile
Lumea reală se împleteşte cu una fantastică, dar ambele planuri conţin durerea lucrurilor nespuse şi a idealurilor nerealizate. Două surori, Agnes şi Viola (Diana Gheorghian şi Oana Ştefănescu), se regăsesc după multă vreme, în momentul în care despotica lor mamă (Liana Mărgineanu) moare. Tirania ei se va încheia odată cu moartea, dar vor rămâne în urmă visurile neîndeplinite ale lui Agnes, care şi-a irosit viaţa stând alături de mama ei. Viola, în schimb, şi-a trăit din plin destinul, şi acum trebuie să suporte reproşurile celei lăsate în urmă. “Mergând pe urmele lui Strindberg, Gardell examinează tensiunile din relaţiile de familie, alteritatea, boala şi suferinţa, reprezentările lui Dumnezeu şi ale diavolului în subcoştientul uman.”

 

„Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva”
Autor: Jonas Gardell
Traducere: Carmen Vioreanu
Prezentat de: Teatrul „Odeon”
Data: 18 noiembrie (azi), ora 19.00
Distribuţie: Diana Gheorghian, Oana Ştefănescu, Liana Mărgineanu, Nicoleta Lefter
Regie: Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc
Durată: 1h 50min

 

2010 este anul în care Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc au câştigat concursul Teatrului „Odeon”, „Tineri regizori- texte contemporane”, cu acest spectacol.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: ,
GetSocial