Narcotango revine la Bucureşti într-un spectacol unic

La a treia vizită în România, trupa argentiniană a pregătit pentru fani un spectacol extraordinar în care, timp de două ore, tangoul electronic va fi însoţit de un concept coregrafic marca Răzvan Mazilu. Spectacolul de la Bucureşti propune un concept nou, inspirat din strălucirea teatrului coregrafic de pe Broadway, iar publicul va putea admira diverse stiluri de dans într-o reprezentaţie plină de emoţie. Trupa s-a consolidat ca o referinţă majoră a stilului nuevotango, fiind nominalizată de două ori la premiile Latin Grammy pentru cel mai bun album de tango, şi are la activ peste 16 turnee internaţionale în principalele oraşe din Europa, Statele Unite ale Americii şi Argentina. De coregrafie se va ocupa Răzvan Mazilu, unul dintre cei mai apreciaţi dansatori şi coregrafi români, care şi-a început traseul profesional la o vârstă fragedă, devenind încă din anii liceului solist al Companiei de dans contemporan „Contemp”. Evenimentul va avea loc marţi, 15 mai, la Sala Palatului din Bucureşti, începând cu ora 20.00. Biletele costă între 50 şi 150 de lei şi pot fi achiziţionate de la casa de bilete a Sălii Palatului.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial