Renault Captur – Extinderea gamei

Deşi Renault nu a cochetat prea mult cu segmentul SUV, lansând destul de târziu Koleos, iată că trendurile pieţei îi forţează pe toţi să se adapteze.

În timp ce Koleos este o versiune restilizată a unui model din gama coreeană Samsung Motors, noul Captur este dezvoltat special pentru piaţa europeană. Automobilul a fost, practic, anunţat încă din 2011, când francezii au prezentat la Salonul Auto de la Geneva un concept omonim, realizat sub bagheta noului pe atunci director de design Laurens Van den Acker.

Modelul de serie moşteneşte oarecum abordarea conceptului, dar renunţă la detaliile extravagante şi la forma nonconformistă a caroseriei pentru una mai banală, dar în acelaşi timp şi mai practică.

Renault a înţeles, în sfârşit, că designul şi imaginea de marcă sunt atribute foarte importante pentru clienţi, aşa că noul Captur se înscrie perfect în linia trasată de Clio IV, model cu care de altfel seamănă şi de la care împrumută platforma tehnică.

Design plăcut, fără controverse

Deşi apropiat ca dimensiuni (4,12 m lungime) de fratele său de alianţă Nissan Juke, Captur nu va concura cu acesta la nonconformism. Asta înseamnă că are şanse să fie plăcut de toată lumea, evitând situaţiile de genul “love it or hate it” specifice japonezului. Oricum, silueta înaltă, panourile frumos ondulate ale caroseriei, ornamentele interesante de protecţie şi vopseaua în două culori îi vor asigura lui Captur un caracter distinctiv în traficul cotidian.

Interiorul este inspirat tot de cel al noului Clio, dar fără a fi o copie la indigo. Francezii promit în comunicatul de presă că acesta va fi foarte modulabil şi că poziţia înaltă de şofat vă trimite cu gândul la un SUV. Oficialii ne lasă să înţelegem că modelul va fi foarte bine dotat încă din varianta standard, care va include card “mâine libere”, asistenţă la demarajul în rampă, cameră şi senzori de parcare pentru marşarier, sistem audio cu şase difuzoare şi Bluetooth plus “tabletă” multimedia R-Link ce a debutat pe Clio.

Lansare la începutul lui martie

Motorizările vor fi preluate de la Clio, iar detalii exacte cu privire la performanţe, consumul de combustibil sau chiar tipurile de transmisie vom afla în preajma lansării de la Geneva din martie. Nici despre preţ nu ştim nimic în acest moment, însă la acest capitol credem că o privire aruncată în oferta lui Juke ar trebui să dezvăluie cel puţin parţial misterul.

Scopul lui Captur este de a întări imaginea lui Renault în segmentul subcompact, unde Twingo şi Clio sunt deja modele de succes.

4,12 m va fi lungimea noului Captur.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial