Remedii contra pistruilor

REMEDII. Pistruii apar de obicei la persoanele care au tenul alb, dar şi ochii şi părul de culoare deschisă şi se accentuează în special după expunerea la soare. Unele persoane consideră că aduc un plus de şarm, iar altele îşi doresc să  nu-i mai aibă. Dacă faci parte din a doua categorie, primul pas pentru a diminua impactul pistruilor este să-ţi protejezi pielea de radiaţiile ultraviolete utilizând produse cu grad înalt de protecţie contra soarelui. Unul dintre cele mai bune remedii naturiste pentru estomparea pistruilor este sucul proaspăt de pătrunjel. Acesta se aplică timp de 10 minute pe zonele pigmentate, apoi se clăteşte cu apă. Sucul de pătrunjel poate fi utilizat ca şi mască pentru întregul ten. Aplicat cu regularitate de două ori pe săptămână câte 10 minute, redă tonusul pielii şi previne îmbătrânirea prematură. Şi sucul de lămâie combinat cu cel de portocală contribuie la estomparea pistruilor. Sucul proaspăt obţinut se aplică pe faţă, se lasă să acţioneze timp de 15 minute, apoi se clăteşte tenul cu apă. Totodată, acest suc de citrice are un excelent efect exfoliant, fiind o binecuvântare pentru orice tip de ten.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial