Povestea unor pantofi făcuţi cu dragoste

Alături de bijuterii, pantofii se află în topul celor mai iubite accesorii de femei, numărul acestora nefiind niciodată suficient. Şi dacă în trecut încălţămintea avea un rol strict practic, acum pantofii se pot transforma într-o adevărată operă de artă, fiind elementul-cheie al întregii ţinute…

Designerul Ana Pârvan este, pur şi simplu, îndrăgostită de munca sa, iar povestea ei poate servi drept exemplu pentru cei care vor să-şi împlinească un vis.  În urmă cu mai mulţi ani, a rămas fără loc de muncă, urmare a reducerii personalului din domeniul comercial. După încercări nenumărate de a se angaja în acelaşi domeniu în care lucrase până atunci, a fost nevoită să accepte oferta unei vecine, aceea de a lucra într-o cizmărie. Acolo a intrat prima dată în contact cu secretele din spatele pantofilor pe care îi văzuse de mii de ori prin vitrinele magazinelor. Şi tot acolo şi-a cunoscut şi viitorul soţ, care, văzând-o pasionată de acest domeniu, i-a arătat câteva dintre dedesubturile meseriei.

Pantofii, o afacere de familie

Nu peste mult timp, cizmăria s-a închis, iar cei doi au luat hotărârea de a începe un business propriu, bineînţeles cu pantofi. Au pus ban lângă ban şi cu ajutorul familiei şi al prietenilor au cumpărat minimumul de utilaje necesar producţiei. Un an au muncit doar ei din greu vânzând creaţiile din om în om şi din recomandare în recomandare, iar când au tras linie şi-au dat seama că planurile lor n-au dat greş. Şi aşa şi-au închiriat în Bucureşti un spaţiu propriu necesar producţiei îşi au angajat primii lucrători. Se întâmpla în 2009. Patru ani mai târziu, Ana Pârvan se poate mândri cu 15 angajaţi, mii de perechi pe pantofi vândute în magazinele din ţară şi Republica Moldova şi contracte ferme cu importanţi furnizori de pielărie din Italia.

Pantofii custom made, o garanţie a calităţii

De altfel, cea mai mare bucurie a designerului este de a combina materiale de diverse texturi şi culori pentru a realiza pantofi custom made (pe comanda clientului) cât mai “altfel”, pe care însă să şi-i permită orice femeie.

Ce deosebeşte o pereche de pantofi custom made de unii făcuţi în serie? Ei bine, pe de-o parte, acest lucru este o garanţie calităţii, reflectă atenţia pentru detalii şi, totodată, este o dovadă a unicităţii alegerii pe care o poate face fiecare femeie, căci inspiraţia nu are, practic, limite. Ana Pârvan creează astfel de panfofi numai după calapodul fiecărui client. Pantofii sunt din piele atât în interior, cât şi în exterior şi în curând vor putea fi găsiţi şi în primul showroom pe care designerul îl va deschide la Bucureşti.

Cinci reguli pentru pantofii pe care nu vrei să-i mai dai jos din picioare

Iată de ce ar trebui să ţii cont atunci când vrei să îţi achiziţionezi o pereche de pantofi în această primăvară

  1. Să poţi să stai în ei o zi întreagă
  2. Să aibă un decolteu frumos
  3. Să fie uşori şi comozi
  4. Să fie coloraţi
  5. Să aibă un preţ prietenos

CASETA CONCURS

Câştigă şi tu o pereche de pantofi aşa cum visezi!

Ziarul “ring” îţi dă ocazia să câştigi o pereche de pantofi semnată Ana Pârvan, confecţionată în funcţie de dorinţele tale. Tot ceea ce trebuie să faci e să ne dai un e-mail pe adresa concurs@ziarulring.ro şi să ne spui cum arată perechea ideală de pantofi pentru tine. Cel mai creativ concurent va fi premiat. Urmăreşte ediţia de marţi, 26 martie, a ziarului pentru a afla dacă ai câştigat pantofii visurilor tale, semnaţi Ana Pârvan!

Câştigătoarele concursului organizat în colaborare cu Beauty Make-up Artistry, din Bucureşti, şi SLA Paris sunt Mihaela Popescu, Constantina Nicoliţă şi Mihaela Bârsan.

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial