Piaţa auto în 2012

SCĂDERE. Conform datelor furnizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), considerate în acest moment cel mai bun barometru al pieţei auto din România, anul trecut au fost înregistrate 66.436 de înmatriculări de autoturisme noi, reprezentând o contracţie a pieţei cu aproape 19% comparativ cu 2011. Este al cincilea an consecutiv de scădere a vânzărilor, după vârful atins în 2007, când în România au fost înmatriculate mai multe autoturisme noi decât în Austria, Suedia sau Elveţia (315.160 de unităţi, conform Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile).

Mai interesant este că, indiferent dacă vorbim de Audi, Mercedes, BMW, Ferrari sau Bentley, absolut toate mărcile de lux prezente oficial în România au înregistrat creşteri, în timp ce, în categoria mărcilor de buget, doar Ford, Hyundai, Kia şi Suzuki sunt pe plus. Cele mai populare mărci (Dacia, Skoda, Volkswagen şi Renault) au vândut, de asemenea, mai puţine exemplare în 2012, cu scăderi cuprinse între 12 şi -33%.

Pe de altă parte, estimarea creşterii pieţei de vehicule second-hand este de peste 80% comparativ cu 2011, însă, în ceea ce priveşte prezenţa de autoturisme pe şoselele din România, trebuie adăugate şi cele câteva zeci de mii de exemplare utilizate de români, dar înmatriculate în alte ţări, în special în Bulgaria. Pe fundalul unei crize care pare că nu se mai apropie de sfârşit, şansele ca lucrurile să ia o întorsătură pozitivă în 2013 sunt destul de reduse. O formulă adecvată a taxei auto ar putea duce măcar la o conservare a cifrelor de vânzări, dar acest lucru depinde numai de soluţiile pe care le va găsi guvernul la aceasta problemă.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial