Ghid practic pentru un dormitor Feng Shui

Feng Shui înseamnă “vânt şi apă”. Vechii chinezi credeau că, dacă îţi aşezi casa pe locul potrivit, vei avea o viaţă plină de mulţumire, fericire şi bunăstare. Cea mai importantă încăpere dintr-o locuinţă, locul în care armonia trebuie să fie prezentă este dormitorul, deoarece ne petrecem aproximativ o treime din viaţă dormind.

Iată câteva reguli simple Feng Shui care trebuie aplicate în dormitor, astfel încât reîncărcarea energetică din timpul somnului să fie cât mai eficientă.

Lasă-ţi grijile la uşă

Nu păstra televizorul, computerul sau telefonul în dormitor şi, în general, tot ceea ce are legătură cu locul de muncă. Energia Feng Shui va fi distrusă de prezenţa acestor obiecte. De asemenea, dezordinea este interzisă pentru că atrage energiile negative.

Important! Pentru a te bucura de cele mai bune fluxuri de energie, trebuie să ţii toate uşile dormitorului închise pe parcursul nopţii, chiar şi uşile de la dulapuri.

 

Aeriseşte bine încăperea

Deschide larg ferestrele cât mai des pentru ca dormitorul tău să fie bine oxigenat şi aerul, proaspăt. Nu poţi să păstrezi energia pozitivă Feng Shui în dormitor dacă aerul pe care îl respiri este poluat sau nu este proaspăt. Nu este indicat să ţii plante în dormitor decât dacă acesta este foarte spaţios, iar acestea sunt amplasate la distanţă de pat.

Atenţie la lumină şi la culori

Utilizează culori liniştite, pale, pentru a obţine un echilibru Feng Shui în dormitor. Cele mai potrivite sunt considerate cele din gama culorilor pielii, adică de la bej deschis şi până la ciocolatiu.

Luminile verde şi mov sunt considerate a fi odihnitoare şi conduc la somn, spre deosebire de culorile reci precum gri sau albastru, despre care se spune că interferează cu energiile pozitive. Specialiştii recomandă un echilibru: 50% tonuri calde şi 50%, reci.

 

 Patul, element central Feng Shui

Un pat frumos şi confortabil este foarte important atunci când vrei un dormitor în stil Feng Shui. Salteaua trebuie să fie de calitate, patul, solid şi stabil, iar aşternuturile, din fibre naturale. Evită ca patul să fie aşezat în linie dreaptă cu uşa şi amplasează-l astfel încât să poţi ajunge uşor la el.

Oglinda, un obiect-problemă în decor

Potrivit Feng Shui, dacă nu dormi bine, oglinda din dormitor poate fi vinovată. Oglinzile reflectă energia din jur, ceea ce poate duce la lipsă de somn şi la agitaţie. Sunt, de asemenea, cunoscute pentru faptul că amplifică grijile. În orice caz, dacă ţii morţiş să ai o oglindă în dormitor, în nici un caz aceasta nu trebuie amplasată deasupra patului sau în imediata apropiere.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial