Răzbunare în trei arome

Trei dintre filmele care ajung acum pe marile ecrane româneşti se învârtesc în jurul răzbunării. Cu toate că tema este comună, greu se puteau găsi trei pelicule mai diferite.

Spectatorii pot să aleagă între o comedie, un film despre terorism cum nu prea au mai văzut şi o dramă cu Sean Penn machiat ca un star rock, dar orientat spre lucruri cât se poate de serioase. Orice film ai alege dintre acestea trei, te va surprinde. Aşa că alegerea cea mai potrivită este să mergi pe genul preferat.

Umorul cu o întorsătură

Colin Firth interpretează rolul unui curator de artă nemulţumit de tratamentul pe care îl primeşte din partea şefului său, un miliardar excentric, şi pune la cale un plan pentru a se răzbuna. Cameron Diaz are un rol-cheie pentru a face lucrurile să meargă, astfel că un scenariu semnat de Joel şi Ethan Coen nu putea decât să întoarcă pe toate feţele toate posibilităţile comice şi să păstreze şi surprize pentru final. Să spunem că Monet a pictat numai două tablouri cu căpiţe (nu 25, cum a făcut în realitate) şi de aici putem să construim. Chiar şi caractere… lasă să se înţeleagă umorul din  „Răzbunare cu stil” („Gambit”).

Degradeurile de gri ale sentimentului patriotic

„Dansatoarea din umbră” ţine cu sufletul la gură spectatorul în faţa unei poveşti din Irlanda anilor ’90 cu luptători IRA, agenţi britanici şi alegeri dificile. O mamă care are propriile traume din copilărie legate de confruntările dintre forţele de ordine şi diferitele facţiuni care se opuneau administraţiei regale este atrasă într-un joc periculos în jurul propriei familii. În regia lui James Marsh (premiat cu Oscar cu ani în urmă pentru documentarul “Om pe sârmă” – „Man on Wire”), Clive Owen şi Andrea Riseborough conduc acest thriller cu o convingere care îl va atrage chiar şi pe cel care nu are decât o idee despre conflictele din insulele britanice. Gillian Anderson apare într-un rol de şefă de servicii secrete, dar în cu totul altă ipostază decât cea în care erau obişnuiţi să o vadă cu ani în urmă fanii „Dosarelor X”. Nu doar pendularea continuă între obligaţiile de familie şi presiunea datoriilor pe care le-ar avea un voluntar pe front oferă acestui film o perspectivă inedită asupra fenomenului, ci şi un scenariu care şi-a propus să nu lase nimic aşa cum era în imaginaţia spectatorului.

Dreptatea, ca o ultimă artă personală

Probabil că nu aţi avut ocazia să îl vedeţi pe Sean Penn jucând din spatele unui strat gros de machiaj. Personajul său, Cheyenne, este un fost star rock retras, bântuit de umorul unei tragedii pe care o aflăm treptat. Titlul original “This Must Be the Place” (în română a fost adaptat ca  “Rocker Hit: Ochi pentru ochi”) a fost împrumutat de la o piesă Talking Heads. În film, David Byrne însuşi oferă o variantă a cântecului. Coloana sonoră a poveştii, care ne plimbă din Dublin până în New York şi apoi prin peisajele unei Americi care trece foarte uşor de la emoţie la ironie, oferă o experienţă relaxantă, cu toate că umorul mărunt schiţează o dramă cutremurătoare în spatele căutărilor personajului principal.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial