Politica, pe ecran

Săptămâna aceasta, între 2 şi 7 aprilie, două săli de cinema bucureştene găzduiesc o manifestare cinematografică dedicată filmelor care abordează problemele politicii cu instrumentele artei.

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este dedicat filmelor cu tematică predominant politică (fie că este vorba despre lungmetraje sau scurtmetraje, filme de ficţiune sau documentare). „Singura noastră politică este cea a cinematografului”, spune deviza organizatorilor. Cinepolitica este o manifestare ce îşi propune să aducă în faţa publicului „mecanismele şi motivaţiile politice care îşi pun amprenta asupra noastră, a tuturor”, aşa cum sunt acestea reflectate de arta cinematografică de azi. „Poate că nici o artă nu este legată atât de strâns de politică precum filmul. Datorită uriaşei sale popularităţi, cinematograful a fost, încă de la apariţie, un mijloc eficient de manipulare. De ce este necesar un festival al filmului politic? Filmul de valoare este, implicit, cel mai fidel deţinător de informaţie şi atitudine politică, iar primele realizări importante ale cinematografiei mondiale dovedesc acest lucru”, declară Copel Moscu, directorul festivalului.

De la eutanasie la „Weather underground” (şi înapoi)

Începând de marţi, opt pelicule în competiţia oficială la Cinema Studio şi încă 10 evenimente vor avea loc în cadrul secţiunilor speciale de la Cinema „Elvira Popescu” (“Drumul libertăţii”, “Papalitatea azi”, “Propaganda azi” şi “Insuportabila memorie”). Festivalul se va deschide cu proiecţia peliculei “Frumoasa adormită”, Italia-Franţa, în regia lui Marco Bellocchio, un film care surprinde controversele din jurul primei eutanasii oficiale din Italia. Evenimentul se va închide  cu proiecţia celui mai recent film regizat de Robert Redford, „The Company You Keep”, o poveste care porneşte de la atentatele organizate de grupul radical Weather Underground în anii ‘60 pentru a ajunge la implicaţiile şi dezvăluirile pe care le pot aduce azi faptele de atunci. Anul trecut, Trofeul Cinepolitica, pentru cel mai izbutit şi mai profund film din competiţie, a fost acordat peliculei “Post Mortem”, în regia lui Pablo Larrain, „pentru modul subtil, dar cutremurător în care autorul revizitează trecutul deopotrivă recent şi dureros al Republicii Chile, surprinzând trauma unei naţiuni prin intermediul vieţilor a doi oameni perfect apolitici, siliţi să fie martorii răpirii propriei lor ţări. Filmul zugrăveşte, cu curaj, violenţa loviturii de stat împotriva lui Pinochet, eveniment ce a şocat prin lipsa totală de respect pentru viaţă şi moarte”. Premiul pentru cel mai bun film politic a ajuns la “Tot ceea ce sclipeşte”, în regia lui Tomas Kudrna, „pentru modul plin de umor şi foarte uman în care tratează o problemă de mediu extrem de actuală şi care ameninţă întreaga planetă. Deşi acţiunea filmului are loc în Kârgâzstan, temele sale reflectă, practic, politica globală”. Menţiunea specială a juriului s-a acordat filmului “Băiatul care era rege”, în regia lui Andrei Paunov, „un documentar splendid executat despre farmecul misterios exercitat de monarhie asupra unui popor ce a trecut de la regalitate la comunism şi, mai apoi, la haosul imposibil de definit al perioadei postsovietice”.

„Cunoaşterea poate cristaliza o atitudine. Artistul, prin definiţie, este un om liber, de multe ori în conflict cu puterea.” – Copel Moscu, directorul Festivalului Cinepolitica

„Un festival de film cu tematică politică are datoria să deschidă o fereastră către problemele lumii de astăzi şi să dezvăluie partea obscură a unui mecanism care, de cele mai multe ori, ne scapă din pricina lipsei de informaţie.” – Copel Moscu, directorul Festivalului Cinepolitica

                          Programul festivalului

 Marţi – 2 aprilie 2013

Cinema Studio

Gala de deschidere

20.00 – „Frumoasa adormită” („Bella addormentata”, Italia/Franţa, 2012)

 Miercuri – 3 aprilie 2013

Cinema Studio

Competiţia internaţională

18.00 – „Cerberii” („The Gatekeepers”, Israel/Franţa/Germania/Belgia, 2012)

20.00 – „80 de milioane” („80 millinow”, Polonia, 2011)

Cinema „Elvira Popescu”

Drumul libertăţii

18.00 – „Ilegal” („Illégal”, Belgia/Luxemburg/Franţa, 2010)

20.00 – „Noaptea fără lună” („Nata pa hënë”, Albania/Franţa, 2004)

Joi – 4 aprilie 2013

Cinema Studio

Competiţia internaţională

14.00 – „Cerberii” („The Gatekeepers”) (reluare)

16.00 – „80 de milioane” („80 millinow”) (reluare)

18.00 – „Lagărul 14: Zonă de control total” („Camp 14: Total Control Zone”, Germania/Coreea de Sud, 2012)

20.00 – „Calea izbăvirii” („Ustanička ulica”,  Serbia, 2012)

Cinema „Elvira Popescu”

Papalitatea azi

19.00 – „Martor al speranţei: Viaţa lui Karol Wojtyla, Papa Ioan Paul al II-lea” (SUA, 2002)

 Vineri – 5 aprilie 2013

Cinema Studio

Competiţia internaţională

14.00 – „Calea izbăvirii” („Ustanička ulica”, Serbia, 2012) (reluare)

16.00 – „Lagărul 14: Zonă de control total” („Camp 14: Total Control Zone”) (reluare)

18.00 – „Rock the Casbah” (Israel/Franţa, 2012)

20.00 – „S.B. Îl cunoşteam bine” („S.B. Io lo conoscevo bene”, Italia, 2012)

Cinema „Elvira Popescu”

Propagandă şi manipulare

19.00 – „Propagandă şi manipulare la începuturile cinematografului românesc” (conferinţă susţinută de Cristian Tudor Popescu)

21.00 – „Răsună valea” (regia Paul Călinescu, România, 1950)

 Sâmbătă – 6 aprilie 2013

Cinema Studio

Competiţia internaţională

14.00 – „S.B. Îl cunoşteam bine” („S.B. Io lo conoscevo bene”) (reluare)

16.00 – „Rock the Casbah” (reluare)

18.00 – „Copilărie clandestină” („Infancia clandestina”, Argentina/Spania/Brazilia, 2012)

20.00 – Lore (Germania/Australia/Marea Britanie, 2012)

Cinema „Elvira Popescu”

Insuportabila memorie

14:30 – „Examenul” („A vizsga”, Ungaria, 2011)

16.30 – „Pe scurt, despre politică” (şase scurtmetraje recente, cu tematică politică, selectate de Massimiliano Nardulli)

18.30 – „Evrei de vânzare” (regia Radu Gabrea, România, 2013)

20.00 – „Copiii lui Hitler” („Hitler’s Children”, Israel/Germania, 2011)

21.00 – „Odessa” (regia Florin Iepan, România/Germania, 2013)

Duminică – 7 aprilie 2013

Cinema Studio

Competiţia internaţională

15.00 – „Lore” (reluare)

17.00 – „Copilărie clandestină” („Infancia clandestina”) (reluare)

Gala de închidere

20.00 – „Spune-mi cu cine te însoteşti” („The Company You Keep”, regia Robert Redford, SUA, 2012)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial