Întoarcerea lui Ridley Scott

Reputatul regizor, semnatar al seriei „Alien”, propune, în 3D, o nouă mitologie în care o echipă de exploratori descoperă indicii despre originile omenirii.

 

Cu „Prometheus”, vizionarul regizor Ridley Scott se întoarce la genul pe care l-a definit, horrorul SF. Acţiunea din film se petrece în 2085, cu 30 de ani înainte de cea din „Alien”, la prima întâlnire a oamenilor cu extratereştrii ucigători şi inteligenţi. Două superputeri controlează Pământul şi se luptă între ele pentru resursele naturale ale sistemului solar. Când un echipaj este trimis pe o planetă îndepărtată pentru a o pregăti de colonizare, descoperă o formă de viaţă biomecanică foarte ostilă.

 

Reacţii pozitive din Franţa şi Marea Britanie
Filmul a avut deja premiera în cele două ţări, iar reacţiile nu au întârziat să apară. Ca de obicei, părerile criticilor sunt împărţite. Unii spun că filmului pare că îi lipseşte ceva sau că nu poate egala suspansul şi intensitatea din seria „Alien”, însă mult mai multe sunt opiniile pozitive, care văd „Prometheus” ca pe una dintre cele mai bune producţii SF din ultimul timp, un film despre care se va vorbi încă vreo câţiva ani.

 

Originala „fată cu un dragon tatuat”, în distribuţie
Pe lângă Michael Fassbender, în distribuţie o găsim pe Noomi Rapace, suedeza care a interpretat-o pe Lisbeth Salander în versiunea originală a filmului „Fata cu un dragon tatuat”. Rolul din producţia suedeză a făcut-o celebră şi peste Ocean, ea figurând şi în distribuţia filmului „Sherlock Holmes: Jocul Umbrelor”.

 

Regia: Ridley Scott
Gen: acţiune, horror, SF
Distribuţie: Michael Fassbender, Noomi Rapace, Charlize Theron
Rating „centrul vechi”: ***
Rulează la: Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex Plaza România, Cinema City Cotroceni, The Light Cinema, CinemaPRO

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial