Drumul regizorului

Ajuns la al treilea lungmetraj pe care îl regizează, Florin Piersic jr se înfăţişează publicului cu o nouă strategie cinematografică.

Aşa cum există filme pentru public, filme pentru festivaluri, Florin Piersic jr devine, încet-încet, un clasic al filmelor gândite special pentru a le da actorilor posibilitatea să îşi arate puterile. Dacă în “Eminescu versus Eminem” sau în “Fix Alert” (ambele din 2005), timpul şi spaţiul erau jucate pe măsura puzderiei de personaje şi actori, în “Killing Time”, regizorul îşi simplifică formula. În calitate de scenarist, Piersic jr înfăţişează o zi mai mult sau mai puţin banală din viaţa unui cuplu de ucigaşi plătiţi, o poveste în care tensiunea şi umorul sunt bine dozate. “În scenariu există nişte monoloage ale lui Gutău care sunt gândite ca scurtmetraje. (…) Practic, e o idee veche, care îmi place mult, cu doi ucigaşi plătiţi, pentru că este o idee puternică, de viaţă şi de moarte. Deşi este considerată clişeu, pe mine nu mă deranjează să o folosesc. Automat, atunci când personajele nu sunt doamna de la aprozar care vorbeşte cu domnul de la REBU, am o situaţie mult mai periculoasă din start, care îmi oferă un teren bogat pentru a dezvolta o poveste. O situaţie care este din start dramatică nu mă interesează, trebuie să plece dintr-un loc care mă distrează foarte tare, ca după aia să îngheţe, eventual”, povesteşte regizorul.

În centrul atenţiei

“Proiectul, până la urmă, e bazat pe un singur om pentru care lucrează toţi ceilalţi. Aparent, are două personaje principale, dar, până la urmă, unul singur iese foarte tare în faţă şi toţi ceilalţi lucrează pentru ca acest om să devină ceva foarte puternic şi periculos”, explică Piersic jr performanţa colegului său de scenă, adăugând: „Prezenţa în film a lui Cristian Ioan Gutău este mai mult decât bine-venită, pentru că un actor, în locul său, ar fi jucat. Faptul că Gutău nu este actor e un avantaj”. De altfel, regizorul mărturiseşte că până şi scrierea scenariului a pornit de la calităţile lui Gutău: “Cu Cristi Gutău am mai lucrat împreună la «Fix Alert». Am rămas cu el în minte şi mi-am dorit mult să lucrăm din nou. Întâlnindu-ne destul de rar, i-am spus: «Vezi că eu scriu ceva pentru tine». Probabil că a trecut un an până la momentul în care i-am pus scenariul în faţă. (…) El nu se consideră actor, dar eu îl consider foarte special ca actor”. Multe reuşite pot fi enumerate pentru „Killing Time”, de la genericul în care te surprinde defilarea cromatică a cerului peste parbriz până la rugăciunea cu înjurături din baie, pentru a puncta doar cel mai discret şi intens moment al filmului. Odată cu această producţie, demersul regizoral al lui Florin Piersic jr prin care, de ani buni, încearcă să traseze o direcţie personală între filmele româneşti capătă consistenţă. Abia acum se poate spune că îi este răsplătită încăpăţânarea de a arăta că se pot face filme independente româneşti care să fie nu doar tururi de forţă pentru echipa implicată, ci şi ocazii pentru public de a ieşi din clişeele legate de producţiile autohtone.

“Vor exista momente în film la care unii vor îngheţa, alţii vor începe să râdă.” – Florin Piersic jr

1 lună a durat scrierea scenariului pentru „Killing Time”.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial