Coşmarul luminos

“Tărâmul visurilor” (“Beasts of the Southern Wild”) este pelicula care a adunat nu mai puţin de patru nominalizări la Premiile Oscar din acest an.

Printre performanţe, filmul deţine acum un record. Acela pentru cea mai tânără nominalizată pentru secţiunea feminină a rolurilor principale la premiile Academiei Americane de Film cu Quvenzhané Wallis. Premisele peliculei sunt simple: câtă mizerie poate să înconjoare candoarea? Şi se arată. Cât de rele sunt lucrurile care se pot întâmpla în jurul unei eroine micuţe? Şi răspunsul este în această dramă. Regizorul Benh Zeitlin a declarat că lumea despre care scena poveştii sale este “capătul drumului. La sud de New Orleans, se vede şi pe hartă că Pământul începe să se deşire. Este prima linie afectată de inundaţii, practic, locul se scufundă. Nu ştiu dacă am vrut să fac un film-avertisment despre problemele de mediu. Am vrut să fac un film despre sentimentele pe care le ai faţă de casa ta ameninţată de dispariţie”. Regizorul a recunoscut faptul că foarte mulţi dintre cei care apar în film sunt actori amatori, persoane pe care le-a întâlnit în baruri sau pe stradă. Chiar şi actriţa pe care a ales-o pentru rolul principal avea numai cinci ani în momentul în care a fost aleasă, la capătul unei prospecţii care a durat opt luni. Surpriza a fost că mica actriţă a transformat toată producţia de la un film care ar fi trebuit să fie o comedie la o dramă sensibilă cu profunzimi neaşteptate.

 92 de minute durează drama “Tărâmul visurilor”.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial