Basmul umbrelor întunecate

Staruri de renume se regăsesc în distribuţia comediei fantastice care are premiera în acest weekend în România. Pregătiţi-vă, aşadar, de o întâlnire… noir cu vampiri, monştri, vrăjitoare, vârcolaci, fantome şi zombi.

 

Filmul este bazat pe celebrul serial supranatural cu acelaşi nume al anilor ’60, creat de Dan Curtis. Johnny Depp îl interpretează pe Barnabas Collins, vampirul ale cărui aventuri sunt descrise în film. Cu un parcurs de 1.225 episoade, „Dark Shadows” a fost un soap-opera atipic, în care existau elemente de horror şi în care apăreau o serie întreagă de creaturi întunecate.

 

Povestea lui Barnabas
În anul 1752, Joshua şi Naomi Collins părăsesc oraşul Liverpool, împreună cu fiul lor, Barnabas (Johnny Depp), navigând spre o nouă viaţă în America. Însă nici măcar peste Ocean nu aveau să scape de blestemul care s-a abătut asupra familiei lor. Douăzeci de ani mai târziu, Barnabas avea lumea la picioare, sau cel puţin oraşul Collinsport din Maine. Stăpân al conacului Collinwood, Barnabas este acum bogat, puternic şi un veritabil playboy, cel puţin până în momentul în care comite grava greşeală de a-i frânge inima vrăjitoarei Angelique Bouchard (Eva Green). Blestemul ei este necruţător pentru că îl condamnă pe Barnabas la o soartă mai nedreaptă chiar decât moartea: îl transformă în vampir, pentru a-l îngropa de viu. Două secole mai târziu, Barnabas este eliberat din mormânt şi se aventurează într-o foarte diferită lume a anului 1972. Se întoarce la conacul Collinwood doar pentru a constata că odată măreaţa lui reşedinţă a fost lăsată acum în paragină. Descendenţii disfuncţionali ai familiei Collins nu sunt nici ei prea departe, fiecare ascunde câte un secret întunecat, comportamentul lor fiind dincolo de abilităţile oricărui psihiatru.

 

Regia: Jennifer Westfeldt
Gen: comedie, fantastic
Distribuţie: Michelle Pfeiffer, Johnny Depp, Eva Green
Rating „ring”: ***
Rulează la: Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digiplex, Movieplex Plaza Romania, Cinema City Cotroceni, CinemaPRO

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial