Româneşte, să ne simtem bine!

Deunăzi, un prieten din copilărie mă sună şi-mi spune că urmează să deschidă un restaurant în Bucureşti. Pentru lume bună, zice el, care şi-ar dori să aibă drept clienţi măcar o parte din cei care apar des la televizor şi în revistele colorate părând a face din asta o ocupaţie de bază, fără a fi nici actori, nici jurnalişti, nici politicieni, nici muzicieni. Şi pentru ei intenţionează să pună bazele unui restaurant pur românesc. Asta, cu „pur românesc”, ar suporta discuţii prelungi dacă stăm să ne gândim la câte retroversiuni bizare, niciuna orientată către contemporan, a suportat, în ultimii ani, bucătăria românească tradiţională în localurile bucureştene… „Dar eu cred că s-a săturat lumea de figuri şi italienisme, sunt prea multe restaurante cu bucătărie internaţională în oraş.”
Stau strâmb, judec pieziş şi zic: în momentul ăsta, cel puţin în Bucureşti, cu bucătăria românească ai cele mai mari şanse s-o dai în bară. În primul rând pentru că, împotriva ipotezei neverificate a prietenului meu, numărul restaurantelor cu bucătărie românească îl depăşeşte cu mult pe al celor cu alt specific. Bucătăria locală a fost cea mai uşoară abordare pentru antreprenorii locali, majoritatea crescuţi şi educaţi la izvoarele ciorbei de potroace şi sarmalelor. În al doilea rând, dacă nu cumva eşti sau ai marele noroc să angajezi un bucătar vizionar şi creativ, cu experienţă solidă, eşti nevoit să-ţi reduci meniul la zona foarte tradiţională şi omniprezentă a unei bucătării grele, plină de grăsimi, deloc utilă românului contemporan.
În al treilea rând, dacă nu reuşeşti să-ţi conceptualizezi meniul într-o formulă atractivă şi dacă nu te bazezi pe o execuţie desăvârşită a fiecărui preparat pe care ai decis să-l propui oaspeţilor tăi, drumul către şniţele, ceafă cu cartofi, tochitură cu origini neclare şi mici „proaspeţi” în fiecare zi nici măcar nu-ţi va motiva investiţia de nivel „clientelă selectată”, ci te va aşeza pe o poziţie deloc confortabilă a unuia dintre multele restaurante mediocre din oraş. În definitiv, poţi face faţă cu brio „ofertei” de mai sus într-o gheretă micuţă, dar curată, în colţul unei pieţe agroalimentare de cartier.
În momentul de faţă, dacă alegi să te exprimi public din punct de vedere culinar tradiţional, părerea mea este că trebuie să-ţi propui să punctezi cu slam-dunk din două poziţii: să excelezi şi să inovezi cu fler şi bun-simţ. Un restaurant care nu excelează cu bucătăria românească (declarată şi trâmbiţată) în România e mai vinovat decât orice încercare nereuşită de meniu vietnamez la Adâncata. Când vine vorba însă de fler şi de bun-simţ în inovaţie culinară, gheaţa e subţire şi poţi lesne călca în oliţa primejdioasă a penibilului.

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial