Nevoie de şcoală, dar nu doar atât

N-avem şcoli care să pregătească în mod real oamenii potriviţi să lucreze în baruri, cafenele sau restaurante. Tradiţie am avea, dar parcă ultima sută de ani ne-a nimicit bucuria de a-i face oaspetelui pe plac, de a-i lăsa o amintire plăcută după fiecare masă pe care i-o servim. Ospitalitatea tradiţională a rămas doar o legendă, o prostioară demnă doar de lătrături patriotarde, lăcrămoase.

 

Ospătarul majoritar nu numai că îşi consideră munca înjositoare, degradantă şi neapărat temporară (până găseşte ceva pe măsura aspiraţiilor sale), dar fiecare zi de lucru îi aduce coşmarul interacţiunii cu nişte indivizi care, în viziunea lui, n-au ce să caute la mesele pe care el, bietul, este nevoit să le servească. Cum e oaspetele român? Enervant, capricios, veşnic nemulţumit, sărac sau zgârcit, lipsit de educaţie. Nu ştie să mănânce. Comandă chestii pe care el, ospătarul, sigur nu le-ar mânca. Bea puţin şi ieftin. Peste toate astea, lasă întotdeauna un bacşiş prea mic.

 

Pentru el – ospătarul academician, educaţia culinară a oaspeţilor este inexistentă. Recomandările lui se bazează prea rar pe realităţile meniului şi pe concluziile generate de vânzări şi mult mai des pe propriile preferinţe. El ştie mult mai bine decât tine ce trebuie să mănânci şi adesea pairing-ul este dictat doar de pasiunea lui pentru cocârţ cu amintiri de „căpşunică”.
E drept, şcoala românească de bucătărie şi ospătărie este girată în continuare de specialişti formaţi pentru cantina partidului, dar mi-e teamă că nici baza de selecţie a „cursanţilor” nu oferă materia primă potrivită. Nu ne place să-i servim pe ceilalţi, e urât să fii servitor. E enervant şi înjositor să accepţi că oaspetele tău vrea să-i prepari farfuria într-un fel anume şi că e posibil să fi mâncat în mai multe restaurante decât tine.

 

M-am referit până aici la doar două dintre categoriile implicate în povestea asta, la angajaţi şi oaspeţi. Mai sunt şi proprietarii însă. Câtă experienţă de client avem înainte de a pune bazele unei afaceri în HORECA? Care e bagajul nostru culinar şi bahic, până unde am dus propriul experiment social şi gustativ înainte de a decide că putem să ne apucăm de asta? Aparent, totul e simplu şi foarte sexy. Dar prea rar te poţi baza doar pe noroc. În general…

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , , ,

2 Comentarii

  1. Zina says:

    Felicitări ! Un articol foarte realist. Poate că o școală particulară, care să facă concurență prăpăditelor licee care scot ospătari ca vai de mama lor, ar rezolva problema.

  2. copolovici says:

    Mulţumesc, Zina! Şcolile particulare sunt pe bani. Mulţi, de obicei. Copiii cu bani nu se fac nici ospătari, nici bucătari. Că e ruşine :) Ei trebuie să devină toţi avocaţi şi administratori de business.

Lasa un comentariu


GetSocial