MÂNCĂM SAU TESTĂM?

Vă jur că, pe vremea când mai scriam câte-o cronică de restaurant pe blog, rândurile se aşterneau ca urmare a experienţei personale, ca o încheiere firească a unei mese mai mult sau mai puţin reuşite, într-un loc mai mult sau mai puţin pricopsit. N-am ieşit niciodată la masă cu dorinţa primordială de a verifica, de a analiza sau de a clasifica mâncarea, serviciile sau locul pe care l-am ales. Am ieşit (şi o mai fac din când în când, dar mult mai rar de când am grijă de un restaurant, deci nici cronici nu mai e corect să scriu) de fiecare dată ca să mănânc şi, eventual, să beau, să văd oameni şi să fiu văzut. Deci, ca să mă bucur, ca să mă relaxez, ca să-mi bucur ochiul, nările, papilele şi sufletul.

 

Împărtăşirea experienţei personale e un beneficiu incontestabil al internetului. Îi citeşti pe aceia pe care-i consideri apropiaţi de tine în principii, statut şi obiceiuri. În felul ăsta, beneficiezi de păreri credibile pentru tine, de puncte de vedere în care ai încredere. Partea proastă începe atunci când devenim din ce în ce mai puţin amatori de experienţe şi interacţiuni şi ne transformăm în analişti neautorizaţi.

 

Mâncarea, printre multe altele, este un subiect ce nu poate fi tratat altfel decât subiectiv, altfel decât ca o incursiune a propriilor preferinţe în universul de referinţă. Au dreptul la analiză profesionistă doar aceia care sunt implicaţi şi pot demonstra oricând că şi-au câştigat dreptul şi gradul de relevanţă pentru a scrie sau a vorbi despre subiectul ăsta din poziţia celui care şi-a depăşit condiţia de consumator obişnuit. Şi asta nici măcar în toate situaţiile, căci baza argumentaţiei este de foarte multe ori tot aceea a consumatorului.

 

„Copolovici, voi veni într-o zi să-ţi testez mâncarea şi restaurantul!” Mai stai puţin, mai întârzie o vreme, nu te grăbi. Eu îţi acord timp suficient cât să-ţi schimbi mentalitatea şi să vii să mănânci. Bucură-te, mai ales, în propria conştiinţă de statutul de oaspete, nu de acela de cobai. Încearcă să te simţi bine, e stupid să intri într-un restaurant cu mentalitatea omului venit cu o treabă, ca la serviciu. Priveşte, adulmecă, bucură-ţi simţurile şi sufletul.

 

Şi te mai rog ceva. Dacă tot vei scrie ceva despre propria experienţă, dacă tot eşti convins de menirea ta în împărtăşirea propriilor interacţiuni, încearcă să nu-ţi mai strici seara alegând pentru o cină copioasă locuri în care buzunarul îţi permite să-ţi iei doar un ceai. „Cronicile” scrise doar citind meniul şi privind la cei care chiar cinează nu prea interesează pe nimeni. Poate doar pe consumatorii de angoase.

 

http://www.pranzuldincaserola.ro/

http://www.copolovici.ro

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , ,

2 Comentarii

  1. gadjodillo says:

    Felicitari pentru aceasta luare de pozitie! E bine ca ai curajul de a vorbi despre mizeria asta care creeaza non-valori si care sustine snobismul (snobism= aere nesustinute de statut, cultura, delicatete si diplomatie).
    In ultimul timp, poate ca urmare a proiectului Restograf al lui Butunoiu, tot mai multa lume se simte indreptatita sa se auto-intituleze food critic. Bututnoiu insusi, de ceva vreme, s-a transformat intr-un vinator de chestii pe care sa le critice, uitind care este scopul primordial al food criticului. E bine ca vorbesti despre asta din perspectiva corecta – mincatul pe gratis, pentru ca, pentru acesti epigoni ai adevaratilor food critici, cam la asta se reduce totul…

  2. comenzipenet says:

    de acord, multumesc pt. post..
    si da, criticismul se pare ca uneori se bazeaza pe scandal…

Lasa un comentariu


GetSocial