Les marchés d’antant

Dacă ar fi să numesc locul pe care nu-l ratez nicăieri în lume, în niciun oraş românesc sau străin în care mă poartă drumurile, acela este, cu siguranţă, piaţa. Sau pieţele, sau aglomeraţiile create în jurul a ceea ce  va sta, mai devreme sau mai târziu, pe masă. Nu poţi rata astfel de spaţii atunci când eşti pasionat de culori, de arome, de gânduri despre care poţi spune lesne ce gust au.

Poate şi pentru că am copilărit în apropiere de cea mai mare şi mai bogată piaţă a Piteştilor, „ceairul” impregnându-mi primele descoperiri culinare cu miresmele proaspete ale bucatelor vândute pe atunci de  producători autentici, mă afund în vraiştea de texturi şi forme cu bucuria unui plonjeu în piscină, într-o noapte fierbinte. Duc dorul pieţelor frumoase şi pline de influenţe diverse, duc dorul pieţelor cu peşte  proaspăt, mirodenii, fructe şi legume, brânzeturi şi măcelării, tarabe una lângă alta, larmă şi mirosuri bune.
Bucureştiul are pieţe terne, în care marfa e aceeaşi pe la toate tarabele. Ultima redută, bătrânul Obor, a căzut şi el răpus de interese comerciale cărora le lipsesc cei şapte ani de-acasă. M-am plictisit de  „angrosişti”, m-am săturat de „sibieni” care vând mezeluri industriale. Îmi mai alin dorurile primăvara, când mă pot bucura de o chită de leurdă sau de untişor care au încă urme de pământ pe ele.
Nu sunt în niciun caz duşmanul supermarketurilor, cred că le apreciez avantajele şi existenţa la justa lor valoare, dar când vine vorba de adevăruri culinare pure, tot în piaţă sper să le redescopăr.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial