Trei reţete delicioase de zacuscă

Vara e pe sfârşite şi orice gospodină se pregăteşte temeinic pentru a umple cămara cu provizii.

Şi dacă tot e sezonul legumelor, ei bine, de pe rafturi nu va lipsi nici celebra zacuscă. Vă prezentăm trei variante de preparare a acestui delicios produs.

 Zacuscă de ardei cu miere

Ai nevoie de 5 kg ardei roşu, 4 linguri miere, 1 litru de ulei, 1 ceşcuţă cu oţet, 1 lingură cu muştar şi sare. Preparare: spală ardeii şi pune-i la copt. Curăţă-i bine de coajă şi de seminţe şi  taie-i fâşii. Pune la încins două linguri de ulei şi adaugă ardeii, oteţul, mierea şi sarea. Se fierb timp de 40 de minute, amestecând continuu. Cratiţa se va lua de pe foc şi se va adăuga muştarul, încălzit în prealabil. Amesteci bine şi pui compoziţia în borcane, le închizi şi acoperi cu pături până se vor răci.

 Zacuscă de ciuperci

Ingrediente: 1 kg ceapă tăiată julien, 10 vinete, 10 ardei graşi, 2 kg roşii, 2 cutii ciuperci feliate, ½ l ulei, boabe de piper, frunze de dafin şi sare.

Preparare: Pune ardeii la copt şi ceapa, la călit până ce devine aurie. Curăţă ardeii. Taie vinetele cubuleţe, iar roşiile le cureţi de coajă şi de seminţe. Ciupercile se clătesc bine cu apă şi se lasă la scurs. Adaugă toate legumele peste ceapa călită şi lasă cratiţa la foc mic, în cuptor, până ce compoziţia scade. Pune amestecul în borcane închise ermetic pe care le mai fierbi, jumătate de oră, la bain-marie.

 Zacuscă de conopidă

Pentru această reţetă ai nevoie de: o conopidă, trei cepe, două linguri cu oţet de vin, un kg roşii sau 3-4 linguri bulion, câteva felii de lămâie, sare, piper, un cubuleţ de zahăr, o foaie de dafin, cimbru şi frunze de pătrunjel. Preparare: fierbe conopida în apă cu sare. Cepele tăiate se vor fierbe, într-o altă cratiţă, în oţet diluat cu apă, peste care vei adăuga restul ingredientelor. Sosul cald se va turna peste conopida scursă bine de apă. Odată răcită compoziţia, se va pune la frigider pentru o ră sau două.

 ”Pâinea deschide orice gură.” Stanislaw Jerzy Lec, poet polonez

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial