Meniul vedetelor de la Hollywood

Când vine vorba despre preparatele pe care le consumă starurile, cu siguranţă ne zboară gândul la mâncăruri care mai de care mai extravagante şi, bineîneţeles, cât se poate de sănătoase. Iată, aşadar, câteva exemple cu astfel de meniuri.

Orientându-ne după formele lui Gwen Stefani, putem spune că are un corp de invidiat, lucru datorat nu numai bisturiului sau sălii de fitness, ci şi unei alimentaţii sănătoase. Dieta acesteia cuprinde doar alimente organice obţinute de la animale, plante aflate la o cât mai mare altitudine. Spre exemplu, artista preferă să plătească în jur de 100 de dolari pentru un litru de lapte obţinut de la vacile ce pasc la 2.000 de metri altitudine. De asemenea, din dieta acesteia nu lipsesc cerealele organice crescute, bineînţeles, pe dealuri, fructele de pădure sau ouă de la păsări sălbatice. În ceea ce priveşte carnea, Gwen este o împătimită a cărnii de… vultur.

Jessica Alba stă departe de carbohidraţi

Frumoasa actriţă americană nu este la fel de pretenţioasă ca Gwen. Ea preferă un mic dejun format din omletă şi fructe sau brânză telemea şi, eventual, o piersică. La prânz, în schimb, se rezumă la o simplă salată fără sos. În ceea ce priveşte cina, carnea de peşte, pui sau legume sunt elementele principale din farfurie. Pentru a-şi menţine silueta de invidiat, Jessica a relatat că a renunţaţ în totalitate la pâine şi dulciuri.

Lenny Kravitz, răsfăţ cu lapte de ren

Dacă vi se pare o extravaganţă carnea de vultur, ei bine, ce spuneţi de preparatele obţinute din lapte de ren originar din Alaska? Acesta este unul dintre mofturile zilnice ale cântăreţului britanic. De asemenea, în meniul său se găsesc doar fructe de la tropice, cereale din Tibet. O condiţie pentru consumul acestora presupune creşterea lor în zone nepopulate de oameni. În ceea ce priveşte băuturile, Kravitz este un fan înfocat al vinului produs pe tărâmul Columbiei.

 200 de dolari plăteşte Lenny Kravitz pentru un meniu de prânz format din brânzeturi pe bază de lapte de ren şi fructe exotice.

6 ani au trecut de când Gwen Stefani consumă doar alimente organice.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial