Mâncare mediteraneeană ca la italieni acasă

Cochet, micuţ şi curat, restaurantul Maccheroni este locul unde te poţi delecta cu mâncare cu specific mediteraneean şi poţi să bagi mâna în foc că dorada sau fructele de mare sunt gătite de italieni.

 

Să ne înţelegem de la început. Nu este un local ieftin, dar nu este nici de fiţe. Dai un ban, dar ştii că merită. Noi am încercat, la recomandarea bucătăresei – patroana restaurantului, paste cu creveţi (mari), zuchini şi roşii cherry, dorada la grătar cu salată de zuchini şi foccacia proaspătă şi antricot de vită cu smântână şi ciuperci cu garnitură de cartofi la cuptor crocanţi la exterior şi pufoşi la interior. Delicios.

 

Felul întâi – consistent
Dacă vrei un antreu, poţi alege Caprese (mozzarela, roşii proapete, ulei de măsline, busuioc), Carpacio de vită (felii subţiri de mânzat cu rucola, lămâie, ulei de măsline şi parmezan) sau cocktail de creveţi. În ceea ce priveşte felul întâi, îţi recomandăm o jumătate din porţia de paste, pentru că întreagă e cam prea mult dacă nu crăpi de foame. Foccacia costă, cea mai ieftină,  8 lei şi este făcută în casă. Proaspătă, crocantă, numai bună la peşte. Supele-creme sunt făcute din broccoli, ciuperci, roşii sau mixt de legume şi costă puţin peste 10 lei porţia.

 

Peşte sau vită
Preţurile sar în general de 20 de lei porţia şi ajung şi la aproape 50 de lei pentru o dorada mare, aproximativ 400 de grame, cu tot ce îi trebuie pe lângă încât să te îndestulezi dintr-un singur fel. În cazul în care nu eşti adeptul peştelui, atunci poţi alege un muşchi de vită, preparat în multe feluri, sau piept de pui cu tot felul de sosuri. Pentru desert, noi vă recomandăm Pana Cotta, dar au şi gelato,  Tiramisu sau Profiterol. Poftă bună!

 

Băutura  e scumpă
Dacă vrei şi un vin bun, întrebaţi-l pe ospătar pentru că vă poate recomanda  băutura perfectă pentru mâncărurile alese. Dacă vă place berea, atunci un Heineken vă costă 9 lei.

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial