Mănâncă şi distrează-te în stil spaniol la Alioli Tapas

Tradiţia spaniolă şi-a făcut loc şi în Centrul Vechi al Capitalei. Pe strada Băcani, la nr. 1, am făcut cunoştinţă cu adevăratul gust al Sangriei şi cu aroma inconfundabilă a unei Paella cu fructe de mare, preparată ca la restaurantele „din umbra coridei”.

 

Săptămâna aceasta am trăit o nouă experienţă încântătoare: am descoperit pubul unde poţi mânca şi dansa în acelaşi timp! Deşi la prima vedere pare doar un bar „de fiţe”, Alioli Tapas este un loc pentru toată lumea care vrea să se distreze în stil spaniol şi pentru… toate buzunarele. „Alioli Tapas este un pub cu specific spaniol, unde puteţi descoperi specialităţi culinare unice în Centrul Istoric. Aici, oamenii vin să se distreze, pentru că în fiecare weekend avem petreceri cu diferite tematici, şi să facă cunoştinţă cu bucătăria spaniolă. Preparatele sunt de foarte bună calitate, precum Jamon Serrano, un tip de carne special servit la aperitiv, sau salamul Chorizo, care nu se găseşte în altă parte”, ne-a spus Irina Mihai, organizatorul de eveniment al localului. Cât despre numele localului, acesta vine de la un sos special din usturoi şi smântână, numit Alioli, şi de la „tapa”, ce defineşte aperitivul spaniol, gratuit, servit la băuturile alcoolice.

 

Ce-a mai bună Paella din oraş
Deşi bucătăria spaniolă nu ne era străină, am dorit să testăm şi talentul bucătarului şi am comandat o „Paella con mariscos” (fructe de mare, roşii, usturoi, orez, boia, supă de peşte)… care ne-a dat pe spate. Cât despre preţuri, Alioli Tapas este mai mult decât rezonabil. Paella pentru două persoane costă între 29 şi 59 de lei, un platou cu gustări reci pentru trei persoane costă 49 de lei, în timp ce un pahar de Sangria de 510 ml este 12 lei. „Preţurile sunt ca în majoritatea localurilor din Centrul Vechi, însă preparatele sunt cu totul altele”, ne-a spus Irina Mihai.

 

„În această seară, începând cu ora 22.30, invităm doamnele şi domnişoarele să se distreze ca între fete într-o atmosferă tipic spaniolă savurând delicioasa Sangria din partea casei toată noaptea.” – Irina Mihai, organizatorul de eveniment al pubului Alioli Tapas

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial