La Historia, mâncăruri sud-americane la preţuri româneşti

 

Pe strada Sfântul Dumitru numărul 3, am descoperit unul dintre cele mai interesante restaurante din Centrul Vechi: La Historia. Servirea impecabilă, amenajarea cu gust şi deliciile culinare sunt aspectele care ne-au determinat să punem acest local pe lista restaurantelor unde merită să revii.

 

 

După luni bune de testat restaurante în Centrul Istoric al Capitalei, am devenit şi mai pretenţioşi în ceea ce priveşte arta culinară. De data aceasta însă am intrat într-un restaurant despre care nu putem spune nicio “răutate”. Încă de când am păşit în La Historia am observat că profesionalismul şi bunul-gust au o oarecare legătură cu acest loc: ospătari la pantaloni de stofă şi cămaşă, muzica lăsată în surdină, mese frumos amenajate într-un spaţiu presărat cu obiecte vechi aşezate pe rafturi suspendate sau pe la ferestre. Acum, că ne-am hotărât să ne aşezăm la o masă, a venit timpul să vedem dacă vom fi impresionaţi şi la capitolul “de-ale gurii”. Ne-au atras atenţia meniul sud-american şi preţurile mai mult decât acceptabile… ceea ce nu am prea văzut prin Centrul Vechi.

 

Combinaţii interesante de fructe şi carne
Am apucat să răsfoim doar primele două pagini din meniu şi am şi găsit câteva preparate care ne făceau cu ochiul. Aşa că am comandat rulou de pui cu ananas (27 lei) şi o friptură argentiniană (55 lei). Comanda ne-a fost adusă după doar 15 minute şi trebuie să recunoaştem că ne-a lăsat “cu gurile căscate”. În afara aspectului, puiul cu ananas (pui, mozzarella, ananas, busuioc, coniac, grencucina) a fost cea mai uşoară şi răcoritoare mâncare de după mesele bogate în fripturi de porc din zilele de sărbătoare. Cât despre friptura argentiniană (slănină crudă, ardei roşu şi verde, porumb fiert, ketchup, muşchi de vită, unt, miere, pătrunjel), putem spune că ne-a întrecut aşteptările. După ce ne-am desfătat, am simţit nevoia să scoatem bucătarul dintre blide şi să îi strângem mâna.

 

Raport calitate-preţ, acceptabil
Supă de linte – 10 lei
Salată argentiniană – 22 lei
Carne de vită cu fasole şi chili – 34 lei
Omletă ţărănească – 14 lei
Spaghetti carbonara – 16 lei
Porc Stroganoff – 22 de lei
Cartofi prăjiţi – 7 lei
Prăjitura casei – 15 lei
Pepsi – 6 lei
Espresso – 7 lei

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial