Bunătăţi pentru iarnă

Vara s-a terminat și este musai să ne umplem cămara cu d-ale gurii pentru iarnă.

„ring” îţi prezintă câteva reţete numai bune pentru a-ţi asigura proviziile pe timpul sezonului rece.

Zarzavaturi pentru ciorbe

Pentru această reţetă aveţi nevoie de: 1,2 kg de morcovi, 750-800 g pastarnac și/sau pătrunjel rădăcină, o ţelină, 700 g ardei kapia sau gogoşar, cinci cepe mari, cinci legături verdeață (pătrunjel, ţelină, leuştean),  500 g dovlecei, 300 g varză dulce şi 400-450 g sare. Pentru început, spălaţi şi curăţaţi rădăcinoasele. Tăiaţi apoi cepele în bucăţi mari, în timp ce morcovii şi albiturile le faceți fâşii. Dovlecii vor   fi tăiați cubuleţe, iar ardeii şi gogoşarii – în bucăţi mai mari. Varza se taie mare împreună cu restul verdeţurilor. După ce aţi finalizat acest proces, daţi toate ingredientele prin maşina de tocat. Presăraţi apoi sare peste amestec şi lăsaţi-l “în așteptare” pentru 30 de minute. Puneţi apoi legumele în borcane şi mai puneţi puţină sare deasupra și câteva Frunze de vişin şi câte o lingură de ulei, apoi strângeţi bine capacele.

 

 Castraveţi muraţi după reţeta bulgărească

Pentru aproximativ 8 borcane, aveţi nevoie de: 6 kilograme de castraveţi, 500 g de zahăr, 6-7 cepe, piper boabe, muștar boabe, foi de dafin, câteva cuișoare, coriandru boabe, cinci rădăcini de hrean, 6 morcovi,  o ţelină, sare grunjoasă şi un litru de oţet din vin. Spălaţi bine legumele, în mai multe ape, iar castraveţii lăsaţi-i o zi în apă. Aşezaţi-i apoi, ordonat, în borcane, printre ei punând fâşii de hrean, morcovi, ţelină şi ceapa tăiată inele.

Condimentele le puneţi după ce aţi finalizat de aşezat legumele, urmând ca, la final, să adăugaţi peste toate câte o linguriţă de sare şi una de zahăr. Completaţi apoi cu apă, combinată cu oţet după gust,  până când se recipentele se vor umple. Închideţi apoi borcanele şi agitaţi-le puţin. Următorul pas este de a le pune la fiert la bain-marie pentru 30 de minute.

 

Ardei copţi, la borcan

Ingredientele necesare pentru 10 borcane de ardei copţi sunt: 10 kg de ardei gras, o cană de oţet, o cană de zahăr, o cană de apă, sare după gust şi un pliculeţ de conservant. Mod de preparare: Se spală bine ardeii, apoi se pun la copt pe plită. Se curăţă bine de coajă şi seminţe apoi se aşază în borcane. Preparaţi (prin fierbere) un amestec din apă,  zahăr, oţet şi sare după gust pe care îl veţi turna apoi în borcănele (după ce s-a răcit).  Sigilaţi apoi recipientele şi daţi-le la fiert la bain-marie pentru 10-15 minute. Scoateți borcanele și lăsați-le la răcit acoperite cu o pătură.

 

 

 

3 ore este timpul de preparare al ardeilor copţi conservați la borcan.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial