ADfel îşi deschide porţile în Fabrica

Ajuns la cea de-a VII-a ediţie, Adfel, singurul eveniment dedicat publicităţii neconvenţionale, aduce şi anul acesta o săptămână de “branded entertainment”, desfăşurându-se în perioada 13-19 august în Club Fabrica din Bucureşti.

Timp de şapte zile, brandurile se vor exprima prin intermediul ideilor neconvenţionale, provocând participanţii la o serie de experienţe inedite care se vor derula în spaţii diverse din Club Fabrica, de la terasă, pub şi club până la sala de biliard sau skatepark indoor. Elementele care vor dicta pe parcursul săptămânii ADfel sunt curiozitatea, gândirea neconvenţională, alcătuind împreună un set de experienţe originale, construite pe interacţiunea dintre branduri şi public. Anul acesta, ADfel devine din nou locul în care consumatorii pot să se joace cu brandurile, printre activităţile principale care vor fi incluse în program fiind Grand Spoof, oferit de Ciuc Premium sub sloganul „Doar ideea contează”, competiţia de design de tricouri Battle of the Six Words by AXE Excite, Zilele Culturale cu ale sale organizaţii educaţionale, culturale şi sociale, ADfel Galleries, care adăpostesc cele mai premiate lucrări neconvenţionale din întreaga lume.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial