Ce-au fost şi ce-au ajuns…Mitea, de la Ajax la Rapid… Ghidighici

A fost considerat unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului românesc. Format la Dinamo Bucureşti, puştiul crescut în Pantelimon a dat lovitura vieţii sale în urmă cu 10 ani, atunci când a semnat un contract cu Ajax. Viaţa mondenă, migrarea dintr-un aşternut în altul şi lipsa de profesionalism l-au transformat însă pe Nicolae Mitea într-una dintre cele mai mari decepţii ale generaţiei sale.

Odată ajuns la Amsterdam, cu 600.000 de euro pe an salariu,  Nicky a început să fenteze fotbalul. S-a remarcat mai mult pe plan extrasportiv, relaţiile sale amoroase  fiind punctul de plecare  al eşecului unui mare talent. A curtat-o intens pe Dana Rogoz, a ajuns în braţele Ralucăi de la Bambi, pentru ca legătura cu Andreea Tonciu „să-i pună capac”. Ajax îi reziliază contractul în 2008 şi declinul lui Mitea devenea previzibil. A fost ofertat de Lazio, cu un salariu de 10.000 de euro, dar i-a refuzat „politicos”, motivând că „nu joacă pe doi lei”. S-a reîntors la Dinamo (2008-2009), a „încercat marea cu degetul” la FC Ionikos (2010), a petrecut o jumătate de sezon la Petrolul şi din 2011 îşi tot caută echipă.

„Merg oriunde, numai să joc”, a declarat Mitea în mai multe rânduri, sperând că Dinamo îi va acorda din nou o şansă „fiului risipitor”. Salvarea se pare că a venit însă din Republica Moldova, de la Rapid Ghidighici, o echipă obscură dintr-un sătuc de lângă Chişinău. Aici l-a purtat destinul să joace.

Cu o suprafaţă de 23,78 de kilometri pătraţi şi o populaţie de 5.300 de locuitori, Ghidighici e un  fel de Brăneşti, care se află în topul satelor de mărime medie din Moldova. Echipa Rapid Ghidighici a fost înfiinţată în 2003 şi dispune de un buget anual de aproximativ 400.000 de euro.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial