Viorel Ban, omul care a ales munca în locul pensiei de handicap

Cu aproape 30 de ani în urmă, destinul unui om era frânt de un accident de circulaţie. Ce a urmat nu a mai fost niciodată la fel. Rămas fără un picior şi obligat să-şi părăsească vechiul loc de muncă, a fost nevoit să o ia de la capăt cu altă meserie pentru a-şi putea întreţine familia.

 

Povestea lui Viorel Ban seamănă, până la un punct, cu povestea cenuşie trăită de milioane de oameni în ultimii ani ai comunismului din România: o slujbă în uzină, un apartament la bloc, o familie de întreţinut. Nimic nu anunţa că acest om obişnuit avea să primească o lovitură ce-l va pune în faţa unei cumplite dileme. Cu toate astea, 1984 avea să fie anul în care viaţa i se va schimba pentru totdeauna. „Am avut un accident de circulaţie în urma căruia mi-am pierdut un picior. Înainte de asta lucram ca ascuţitor-rectificator la Uzina «23 August». Am stat un an pensionat, cu 1.000 de lei pe lună, ceea ce era foarte puţin. A trebuit să fac ceva”, îşi aminteşte Viorel Ban.

 

„A trebuit să pun cumva mâncare pe masă copiilor”
Pus faţă în faţă cu o asemenea alegere, Viorel Ban a vrut să muncească. În ciuda handicapului de care suferea, a înţeles că punându-şi mâinile la treabă îşi poate scăpa familia de spectrul sărăciei. „După acel an în care am stat acasă a trebuit să fac ceva ca să-mi pot hrăni copiii. Aşa am intrat la cizmărie. Am fost nevoit să trec de la o meserie la alta, deoarece după accident n-am avut încotro, trebuia să pun mâncare pe masă copiilor, să-i îmbrac, să-i ţin la şcoală, să am grijă de ei. Cu pensia aia ne descurcam foarte greu. Neavând altă posibilitate, ce era să fac?”, se întreabă retoric Viorel Ban.

 

„M-am gândit să-mi iau un ajutor, un tânăr pe care să-l învăţ meserie, dar n-a venit nimeni. La muncă nu mai vine nimeni. Astea sunt vremurile pe care le trăim. Acum toţi vor să facă banul repede şi uşor.” – Viorel Ban

 

„Câştigam din cizmărie mai mult decât la uzină”
Începutul în noua meserie a fost dificil, însă Viorel Ban şi-a spus că, atât timp cât încă mai are două mâini, nimic nu este imposibil. „Ca cizmar am lucrat prima dată la domiciliu. Pe urmă am fost angajat la ateliere de reparaţii. Aveam un salariu bun, dar pe lângă salariu mai pica şi câte un ciubuc. Cine nu făcea aşa ceva pe vremea aceea? Trebuia să te descurci cumva, nu puteai aştepta numai salariul. Eram plătit în funcţie de ce scoteam de la clienţi. Ajungeam la 3.000-4.000 de lei. Ajunsesem să câştig mai mult decât în uzină”, îşi continuă povestea Viorel Ban.

 

Participant la revoluţie, fără…  certificat de erou
Evenimentele din decembrie 1989 nu l-au lăsat indiferent şi, în ciuda faptului că nu avea un picior, a ieşit în stradă luat de valul protestelor. „Am fost şi eu, ca tot omul, la revoluţie. Am fost şi la Universitate, la Ateneu, la Televiziune, pe unde a fost toată lumea. A fost destul de greu în situaţia mea, dar greu, negreu, trebuia să fiu şi eu printre ceilalţi. Am fost pus şi în situaţii periculoase, când viaţa mi-a fost ameninţată, dar până la urmă pericole erau peste tot în oraş. Puteai să o păţeşti oriunde. Certificate de erou au luat alţii, din păcate. Acum a trecut, e istorie”, îşi aminteşte Viorel Ban.

 

Dat afară din prăvălia luată în locaţie de gestiune
Revoluţia a schimbat totul, inclusiv viaţa micilor meseriaşi. Viorel Ban a înţeles că are oportunitatea de a lucra pe cont propriu, astfel că a luat în locaţie de gestiune prăvălia unde lucra. „Am fost tentat să iau şi eu în locaţie o prăvălie. Am luat-o pe cea de la Eminescu, ce aparţinea cooperativei. Mi-au cedat spaţiul, însă pe urmă a venit proprietarul şi a revendicat imobilul. M-am judecat cu el o perioadă, dar am pierdut procesul şi m-a dat afară. După aia am mai lucrat pe la unul, pe la altul, dar nu puteam să stau tot timpul la mâna lor. N-aveam cum să câştig suficienţi bani în felul ăsta. A trebuit să fac pasul ca să fiu din nou pe cont propriu”, spune dl. Viorel.

 

„Nu mă gândesc la pensie. Un meseriaş ca mine nu ştiu dacă ar vrea să iasă la pensie. Oamenii ca mine nu se lasă de meserie niciodată, muncesc toată viaţa.”- Viorel Ban

 

„Am primit spaţiu comercial de la dl Sorin Oprescu”
Localul din strada Batiştei, de lângă fostul sediu al Ambasadei Americane, unde îşi desfăşoară în prezent activitatea ca particular, l-a primit cu trei ani în urmă. „Iniţial, primarul Sorin Oprescu a vrut să-mi dea un spaţiu în Centrul Istoric, dar trebuia să aştept foarte mult. Mi-am spus că cine ştie când se termină lucrările acolo, în Centrul Vechi, şi a trebuit să fac ceva mai repede, să pot să-mi deschid prăvălia ca să muncesc. În cele din urmă am primit acest spaţiu de la primarul general”, a continuat Viorel Ban.

 

Le-a reparat pantofii  actorilor Stela Popescu şi Nicu Constantin
„Au venit la mine în prăvălie actori, cum ar fi, de pildă, regretatul Nicu Constantin. Era un om deosebit, glumeţ. Făcea haz de necaz tot timpul. A fost foarte popular şi iubit de public. Şi pe Stela Popescu am avut-o clientă. Dintre politicieni, mi-a călcat pragul şi senatorul Radu F. Alexandru. Şi-a reparat o pereche de pantofi mai scuturată, aşa. Când vin la prăvălie oamenii ăştia mai cunoscuţi se comportă normal, stau de vorbă cu mine, sunt persoane de treabă. Nu le e ruşine că vin să-şi repare încălţămintea. Nu au nicio reţinere în sensul ăsta”, şi-a încheiat povestea Viorel Ban.

 

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial