Vasile Pohaci, croitorul care l-a sfidat pe Ceauşescu

De mai bine de 35 de ani slujeşte aceeaşi meserie: cea de a face oamenii frumoşi. Cu un ac, un centimetru şi o bucată de stofă, Vasile Pohaci a „croit” imaginea a numeroşi artişti, miniştri şi ambasadori.

 

Într-un spaţiu îngust, pe Strada Doamnei, la numărul 3, maistrul croitor Vasile Pohaci le-a dat „întâlnire” ultimelor trei decenii de modă şi încă nu a fost „sedus” de niciunul. La vârsta de 60 de ani, încă este cu un pas înaintea „trendului” şi este dispus să concureze cu orice crede că ştie mai multe decât el despre această meserie. Cât despre metodele de a-şi atrage clienţii, Vasile Pohaci are o strategie specială: „Nu mi-am făcut niciodată reclamă, ci doar mi-am respectat clienţii pentru a mai duce vorba şi la alţii despre ce iese din mâna mea. Eu ştiu mai multe tipuri de croială… în funcţie de client. Îmi trebuie 30 de secunde să mă uit la o persoană ca să îmi dau seama ce croială îl avantajează şi ce model i s-ar potrivi”. Şi pentru a-şi păstra renumele, croitorul şi-a selectat cu grijă şi exigenţă cinci angajaţi, asemenea lui, care să nu-i iasă din cuvânt. Astfel, cu cinci maşini de cusut, destul de vechi, o masă de croit şi un fier de călcat depăşit de timpuri, Vasile Pohaci a devenit cel mai priceput maistru croitor din Centrul Vechi al Capitalei.

 

„Mi-am dat seama de valoarea lucrului pe care îl fac prin prisma clienţilor de vază care îmi calcă pragul. Abia când îl îmbraci pe om creaţia prinde valoare.” – Vasile Pohaci

 

Îmbracă oamenii… dintr-o privire
Deşi au apărut zeci de case de modă şi sute de creatori, Vasile are comenzi de nu le mai poate face faţă. „E una când îţi dedici viaţa meseriei de croitor şi alta este să te trezeşti peste noapte un priceput în meseria asta. Fac croitorie de 40 de ani, iar de 37 de ani lucrez aici, în Centrul Vechi. Acest loc are o istorie aparte, întinsă pe 100 de ani. Aici au lucrat croitori precum Şontu, Şulţ, Vâlcu, Iotov… însă eu am stat cel mai mult aici. Pe vremuri, aceasta era una dintre cele mai impresionante case de modă. Când a fost luat de la Casa Venus de cooperativă, spaţiul a fost împărţit în două, însă nu a suferit mari modificări. Dar, până la urmă, omul sfinţeşte locul, iar cei care vin aici mă caută pe mine, nu scaune de piele pe care să se aşeze”, ne-a mărturisit croitorul. Cât despre contactul cu magazinele de profil, Pohaci nu vede un viitor prea fericit. ”M-au contactat oameni din magazinele mari şi toţi îmi propun colaborări de pe urma cărora, spun ei, aş avea de câştigat pentru că îmi trimit clienţi. Dar eu le spun că nu am nevoie de clienţi… şi se uită chiorâş la mine. Eu nu am nevoie să îmi dea ei de lucru, să îmi stabilească preţul, ei să se îmbogăţească şi eu să nu câştig mai nimic. Problema este că aceşti oameni care au magazine de haine nu sunt de meserie. Apoi, la lucrul ăsta trebuie să te pricepi, domnule! Ei îmi aduc haine la modificat şi le aduc cu ace prinse prin ele ca să îmi arate ce să modific, însă când le iau la măsurat şi însemnat, iese cu totul altceva şi nu îi spun lui”, ne-a spus Pohaci.

 

Croitorul lui Arşinel şi al lui Michi Şpagă
Creaţia este cartea lui de vizită, care a ajuns, de-a lungul timpului, până peste hotare. „Aici am lucrat pentru toate tipurile de clienţi, de la simpli pensionari până la ambasadori. Dar să ştiţi că pentru toţi lucrez cu aceeaşi grijă şi pasiune. Aici se îmbracă măsuri mari. Săptămâna asta l-am îmbrăcat pe Anghel Stoian, impresarul lui Bănică, pentru că pleacă la o nuntă. Aici şi-au făcut costume Alexandru Arşinel, George Mihăiţă, Bolcaş, Cristian Dumitrescu, Radu Câmpeanu sau Şerban Mihăilescu zis Michi Şpagă. Am profesori din Timişoara care îşi fac haine la mine, îl am pe Ioan Dudu Bălan. De curând am livrat un frac în Anglia. Am mai avut clienţi din Spania, Franţa şi Israel. Am avut plăcerea de fi oprit pe stradă şi să mă roage oamenii să le fac costume. În special, oamenii vin cu stofele lor”, ne-a spus Vasile Pohaci. Deşi ştie să lucreze orice i-ar cere clientul, este îndrăgostit de croitoria bărbătească, pe care, spune el, „nu o poate face oricine. Eu lucrez aici numai la comandă. E mult mai greu să lucrezi croitorie bărbătească decât de damă, însă noi facem aici şi una, şi alta. Croitoria de damă este mai diversificată, adică poţi crea mai mult, orice înseamnă altceva, însă eu vă spun un secret: dintr-un croitor de bărbaţi, poţi face oricând un croitor de damă, dar invers, niciodată”.

 

 A ajuns croitor dintr-o întâmplare
De obicei, fiecare om îşi alege meseria, însă în cazul lui Pohaci, meseria l-a ales pe el. „Era prin 1964, pe vremea când comunismul era la început… Atunci era cam greu cu şcolile, cu meseriile, însă am auzit la radio că în Bucureşti se primesc la meserii. Aşa că mi-am făcut bagajul şi am plecat din Bucovina spre Capitală, la un unchi de-al meu… dar nici nu ştiam ce o să fac aici. Atunci am văzut că se căutau pentru încălţăminte, însă am zis să trag un ochi şi la croitorie, să văd cu ce se mănâncă, deşi nu eram convins că voi face asta. Dar am rămas acolo pe croitorie de damă, pe mantouri şi taioare. La puţin timp după aceea, cei de la recepţie au considerat că ar fi bine să încerc şi croitorie bărbătească. Şi aşa am ajuns în lumea fracurilor şi a costumelor bărbăteşti, de care nu mă mai pot despărţi”, povesteşte croitorul.

 

„Casele mari de modă din ziua de astăzi nu mai lucrează cu stofe adevărate, iar costumele contrafăcute au invadat toată România.” – Vasile Pohaci

 

A absolvit patru şcoli pentru a ajunge croitor
Pentru Vasile Pohaci, meseria de croitor nu a fost niciodată o obţiune a celor care nu sunt în stare să termine o facultate, ci o prioritate pentru care a lăsat studiile, încercând să îşi urmeze calea. „Eu am terminat liceul de Matematică-Fizică, apoi am intrat la ASE, dar după trei săptămâni de cursuri am abandonat şi am făcut patru şcoli tehnice, din care una pe bază de formule matematice. După asta, predam tehnologie şi desen tehnic pe vremea lui Ceauşescu. Dar nici acolo nu mi-a convenit, pentru că pe vremea aia scoteam mult mai mulţi bani dacă munceam de capul meu. În afară de şcoli, eu am picat pe mâna unor evrei care m-au învăţat câteva secrete ale meseriei. Erau maiştri adevăraţi, precum Niţu Vasile, căruia îi ţineam adesea locul la atelierul de pe Lipscani”, ne-a spus croitorul.

 

 

A refuzat să fie croitorul lui Ceauşescu
Îşi iubeşte meseria mai mult decât orice, însă a refuzat întotdeauna să fie coordonat de oameni mai slab pregătiţi. „Am primit patru invitaţii să devin director la cooperativă, dar le-am refuzat pentru că mi-a plăcut să creez liber şi să nu fiu condiţionat. Pe timpul comunismului nu îmi permiteam ca, la pregătirea mea, să îmi controlez colegul sub tejghea ca să îmi dea de o bere… când eu eram mai priceput decât el în meserie”, povesteşte Pohaci, care cu aceeaşi nonşalanţă l-a refuzat şi pe Ceauşescu. „Am participat în 1976 la un concurs pe meserii unde se alegea croitorul lui Ceauşescu. Concursul era la Casa de Modă Venus, eu eram tânăr pe atunci… Şi ţin minte că am făcut un sacou şi i-am dat gata pe toţi. Atunci am câştigat postul de croitor al familiei Ceauşescu, dar nu voiam nicidecum acest lucru. Abia am scăpat ca să nu merg acolo şi am trimis un băiat în locul meu. Dar şi pe vremea aia lucram pentru miniştri sau membri ai Consiliului General. Tot pe vremea aceea mai făceam şi prezentări de modă pe la Intercontinental, pentru că aşa făceau toate croitoriile”, ne-a mărturisit Pohaci.

 

Făcea 4.000 de comenzi pe an
Munca i-a adus multe satisfacţii, dar şi multe invidii din partea colegilor mai puţin pricepuţi. „Nu am fost niciodată în situaţia în care să mi se pară prea greu ceea ce îmi cere clientul. Pe vremea lui Ceauşescu erau mai mulţi croitori aici, volumul meu de producţie era de câteva ori mai mare faţă de cel al colegilor. Adică eu făceam aproape 4.000 de comenzi pe an, în timp ce ei produceau maximum 700.  Şi acum sunt comenzi destule, atât din partea tinerilor, cât şi din partea celor bătrâni. Toţi ştiau că la mine croitoria se făcea altfel şi se ferea lumea să vină să lucreze la mine pentru că eram mai exigent şi voiam lucru minuţios”, se laudă croitorul.

 

Nu vorbeşte cu cei care nu ştiu să îl salute
Pentru Vasile Pohaci există şi lucruri mai importante decât banii. Obişnuit să „măsoare” cu privirea orice om care îi calcă pragul, ştie de la început dacă merită sau nu să fie servit. „Munca asta cu oamenii este o mare şcoală a vieţii. În vremurile de altădată veneau oameni cu pălării mari, frumoase, şi se plimbau prin atelier 5-10 minute şi nu dădeau bună ziua. Această atitudine mă determina să îi tratez cu răceală sau să îi invit afară. Ţin mult la minima educaţie. Dar eu am aici clienţi care vin de 35 de ani şi au cei şapte ani de acasă. Atunci când cineva se hotărăşte să îşi comande un costum, trebuie să ştie că la mine sunt necesare două probe, iar produsul finit este gata în două săptămâni”, ne-a spus croitorul.

 

 „Sunt singurul croitor din Centrul Vechi care mai face raglane.” – Vasile Pohaci

 

În vremurile de acum, nu haina îl face pe om, ci omul face haina!
Eu mă purtam mai pedant, aşa, însă când mă duceam în alimentară lumea mă lua drept altcineva. Şi mă mai întâlneam cu şeful de la economic şi îi spuneam pe numele mic şi stăteam de vorbă la coadă.  Şi când vedeau vânzătoarele că stau de vorbă cu asemenea oameni, mă trăgeau deoparte şi îmi spuneau că au pastramă şi nu ştiu ce delicii păstrate pentru protocol. Ei credeau că sunt un procuror sau vreun poliţist ceva şi când le spuneam ce sunt nu le venea a crede.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial