Trompetistul Emil Bîzgă: “Am pus muzica românească în jazz la New York”

Născut în 1971 la Iaşi, într-o familie de muzicieni, Emil Bîzgă este considerat, la ora actuală, unul dintre cei mai buni trompetişti români.

El a intrat în contact cu arta încă de la o vârstă fragedă, la şapte ani, când a pus mâna pe primul său instrument, vioara, la care a renunţat însă după puţin timp.

Nu s-a dat bătut, iar acum se poate lăuda cu un parcurs la care puţini pot visa: a studiat alături de unii dintre cei mai buni muzicieni din lume şi a cântat cu nume mari ale jazzului, precum Ray Charles, Tony Bennett, Wynton Marsalis sau Paquito D’Rivera.

Primul contact pe care Emil Bîzgă l-a avut cu muzica a fost în clasa I, când s-a apucat de vioară. „Provin dintr-o familie de muzicieni, tata a fost trompetist, şi atunci totul a venit de la sine”, povesteşte el. Prima aventură în lumea muzicii n-a durat însă prea mult. După doar un an, s-a lăsat de vioară pentru că nu era destul de talentat şi, odată cu acel instrument, a vrut să renunţe complet la muzică pentru sport. „A cânta la un instrument care nu îţi face plăcere îţi schimbă total direcţia. Nu îţi mai place muzica”, spune el. Despărţirea lui de muzică n-avea să dureze mult. După doar trei ani, tatăl său l-a îndemnat să încerce un alt instrument, fagotul. A mers la Liceul de Muzică “Octav Băncilă” din Iaşi, unde profesorii l-au îndemnat să se apuce de trompetă, pentru că avea buze pentru acel instrument. Îndemnul lor s-a dovedit a fi bun pentru că, după doar un trimestru, a câştigat primul său premiu. „Am realizat că pot să cânt foarte natural la acest instrument. Nu m-am aşteptat”, ne-a mărturisit el.

A fost nevoit să uite tot ce a învăţat în România

După ce a terminat liceul, Emil a venit la Bucureşti pentru a-şi continua studiile. A mers la Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde a fost admis pe primul loc. Tot aici l-a cunoscut şi pe primul mare profesor din viaţa lui, trompetistul Iancu Văduva, care l-a luat imediat la clasa lui. Încă din anii studenţiei, a cântat pentru Big Bandul Radiodifuziunii Române şi Orchestra Operei Române. A terminat fcultatea şi, chiar dacă avea un loc de muncă la care mulţi muzicieni visează, Emil s-a decis să plece din România pentru a-şi aprofunda studiile.

„Terminasem Conservatorul şi atunci era o perioadă mai problematică, toată lumea voia să plece din ţară. Acelaşi lucru voiam să fac şi eu şi, într-o disperare, am trimis un demo la Facultatea din Malmo şi am fost acceptat”, mărturiseşte el. În Suedia, timp de un an, Emil a fost elevul lui Hakan Hardenberger, supramunit de publicaţia „The Times” „Cel mai bun trompetist din lume”, alături de care a studiat muzica clasică. “Acel an mi-a schimbat viaţa. La prima oră mi-a zis că sunt mai talentat ca el, dar că nu ştiu ce e aia trompetă. Atunci mi-am dat seama că şcoala românească nu mi-a dat informaţia necesară ca să devin un trompetist bun. A trebuit să lucrez foarte mult, vreo 10 ore pe zi, în care îmi reparam tot felul de reflexe  învăţate la Conservator. Şcoala românească nu pot să spun că e vreo şcoală. Ei cred că doar prin muncă, exersând, rezolvi totul. În Suedia am învăţat că trebuie să mai şi gândeşti”, ne-a mărturisit Emil.

Premiat în Germania

La terminarea masterului, în 1998, Emil s-a întors la Bucureşti, unde a mai rămas doi ani, timp în care a continuat să cânte la Big Bandul Radiodifuziunii Române. La îndemnul unui prieten, s-a decis să părăsească ţara din nou, pentru Hanovra, unde a urmat un master în jazz. În Germania, Emil a câştigat oaltă distincţie prestigioasă, „Jazz Podium Award”, pentru un proiect în care a îmbinat jazzul cu muzica folclorică românească. „Pentru acel proiect am studiat un an de zile, pentru că era şi lucrarea mea de diplomă. Era foarte aiurea să pui folclorul în jazz, dar, într-un final, am avut succes”, mărturiseşte el. Tot în Germania, Emil şi-a cunoscut soţia, o soprană americană care venise, de asemenea, să studieze la Hanovra, împreună cu care a plecat la New York, „Capitala jazzului”. Primele luni în SUA nu au fost uşoare, mărturiseşte Emil, dar în scurt timp a ajuns să se împrietenească cu alţi muzicieni de acolo şi să muncească. „Am avut înregistrări, claborări cu Big Banduri. Începusem să şi predau la o şcoală privată de acolo, dar în scurt timp am renunţat pentru că nu îmi plăcea şi îmi ocupa prea mult timp”, mărturiseşte Emil.

L-a cunoscut pe Tony Bennett într-un club cu specific românesc

La New York, Emil a avut oportunitatea de a cunoaşte şi de a studia alături de artişti de renume din lumea jazzului. Unul dintre aceştia a fost Wynton Marsalis, un renumit artist laureat a nouă premii Grammy, dar şi al Pulitzerului pentru muzică. De asemenea, el l-a mai avut ca profesor pe William Fielder, primul trompetist de culoare care a cântat pentru Orchestra Simfonică din Chicago. Tot în New York, Emil a avut marea şansă de a se întâlni cu Tony Bennett, unul dintre cei mai mari artişti de jazz ai tuturor timpurilor. „Cântam într-un club cu specific românesc din Queens şi văd că dintr-o limuzină iese un tip pe care îl cunoşteam din vedere. Mi-am zis că ăla e Tony Bennett. Era adus acolo de antrenorul lui personal, un român, pentru a degusta mâncarea românească. Nu mi-a venit să cred că îi cântam lui Tony Bennett, cât de norocos eram. La un moment dat, a venit la mine şi mi-a spus «You are a f…. professional trompet player» (n.r. – «Eşti un trompetist al naibii de profesionist»)”, mărturiseşte Emil. Din acel moment, cei doi au păstrat legătura şi chiar au colaborat în reptetate rânduri. Mai mult, Tony Bennett i-a pus la dispoziţie studioul său, unde trompetistul român a înregistrat primul album, ce va apărea pe piaţă în această toamnă. În concertele sale din SUA, Emil şi-a reluat proiectul de etno jazz. „Practic, am arătat şi am reprezentat muzica şi cultura noastră în New York. Cumva, am adus un nou în muzica de jazz pentru că la New York sunt oameni din toate culturile şi fiecare îşi aduce aportul muzicii. Eu am fost acela care a pus muzica românească în jazz la New York”, spune Emil cu mândrie.

Primul festival de „gypsy jazz” din România

Recent, Emil s-a întors în ţară, unde, alături de alţi artişti autohtoni de renume, doreşte să susţină primul festival de „gypsy jazz” din România. „Tibos Presents Roumanian Gypsy Jazz Festival” va avea loc în Centrul Vechi din Capitală, timp de trei zile, în perioada 18-20 octombrie. „Ideea unui festival de jazz cu o tentă de gypsy a fost inventată chiar de colegul meu de breaslă Tudy Zaharescu. Am ales această direcţie pentru că este ceva foarte nou pentru muzica românească şi chiar internaţională. I-am ales pentru asta pe cei mai buni muzicieni din România, dar şi din afară”, ne-a mărturisit cu entuziasm Emil Bîzgă.

„Am avut şansa să studiez cu cei mai mari trompetişti şi profesori din lume. Prima mea experienţă a fost în Bucureşti, cu Iancu Văduva, care a fost solistul României şi prim trompetist la Filarmonica Română.”

„Satisfacţia mea la New York a fost să cânt cu artişti foarte cunoscuţi în lume, precum Tony Bennett, Wynton Marsalis, Criss Sullivan, Paquito D’Rivera şi mulţi alţii, nume mai puţin cunoscute în Europa, dar foarte apreciate în SUA.”

 “Când eram mic, am fost la un concert de jazz la Iaşi, la care a cântat şi Anca Parghel. Când m-am întors de acolo cu un prieten, am luat o coală de hârtie şi am scris un afiş asemănător cu cel al concertului şi mi-am trecut numele pe el. Şi, spre surprinderea mea, chiar am ajuns un artist de jazz. Nu mă gândeam la aşa ceva atunci. Probabil că dacă pui pe hârtie ce îţi doreşti, ţi se întâmplă.”

 La 23 de ani, pe scenă cu Ray Charles

Înainte de a pleca prima dată din România, Emil a avut şansa de a cânta cu celebrul Ray Charles la Braşov, la „Cerbul de Aur”. “E o poveste foarte frumoasă. Atunci, eu eram angajat la Big Bandul Radiodifuziunii Române, el venise cu elicoperul la Braşov şi cu o oră înainte de concert primisem un fax de la managerul lui că are nevoie de un solo de trompetă la nu ştiu ce piesă. Eu eram solistul angajat şi nu ştiam ce solo vrea. Am avut noroc, a fost un blues. În timpul concertului s-a întors spre mine şi mi-a făcut semnul de OK cu mâna. Nici nu mă vedea, nu ştia cine cântă. Aceea a fost prima mea experienţă cu un american şi mi-a dat foarte mare încredere”, îşi aminteşte Emil.

Album dedicat tatălui său

În această toamnă, Emil îşi va lansa pe piaţă primul album, „Acacia Flower”. Motivul pentru care a aşteptat atât de mult, spune el, este faptul că nu îi place să îşi înregistreze piesele. „Un muzician de jazz, de fiecare dată când cântă, are o altă idee şi de fiecare dată cântă aceeaşi melodie altfel. Ar trebui, în cazul acesta, să înregistrezi zilnic. Dar unii spun că e greşit, că normal e bine să pui un proiect pe piaţă pentru ca lumea să se bucure de el”, explică el. Albumul este unul de balade şi îi este didacat tatălui său, pentru că în acea perioadă el a trecut în nefiinţă. „M-am simţit puţin vinovat pentru că nu am stat mai mult lângă el şi când se duce realizezi acest lucru. E un album la care ţin foarte mult. Îi este dedicat tatălui meu”, spune Emil.

 Următorul concert, în Centrul Vechi

De la întoarcerea în România, Emil a susţinut mai multe concerte în cluburile din ţară. Următorul este programat chiar în Centrul Vechi, săptămâna viitoare. Joi şi vineri, el va cânta în Tibo’s Soul Club, prima seară fiind dedicată improvizaţiilor de jazz, în timp ce în a doua publicul va putea asculta muzică soul de cea mai bună calitate. Emil va cânta pe scenă alături de membrii Tibo’s All Stars Band: Cătălin Răsvan (bass), Marius Vernescu (pian), Jean Stoian (chitară-special Guest Star) şi Tudy Zaharescu (tobe).

9 ani au trecut de când Emil Bâzgă a plecat la New York pentru a studia jazzul.

1.000 de persoane este publicul cel mai mare în faţa căruia a cântat Emil Bîzgă, în cadrul unui concert la Sankt-Petersburg.

10 ani este vârsta la care Emil Bîzgă a început să cânte la trompetă, după ce a renunţat la alte două instrumente.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial