Sobi Cseh: „Când băgau buldozerele, curgea sânge din ghearele alea”

În urma seismului din 4 martie 1977, mai multe imobile s-au prăbuşit şi au antrenat în cădere nenumăraţi oameni. Pentru mulţi dintre ei, momentul dezastrului a însemnat sfârşitul. Pentru alţii însă, care au rămas captivi de vii între planşee, moloz şi fiare contorsionate, a început o lungă şi chinuitoare aşteptare în speranţa că vor fi salvaţi. La dificilele şi periculoasele acţiuni de scoatere a victimelor de sub dărâmături au participat, printre alţii, şi cascadori, aceştia făcând adevărate acte de eroism.

 

Clădiri prăbuşite, haos, deznădejde, disperare, iată doar câteva dintre elementele ce compuneau viaţa bucureştenilor în zorii zilei de 5 martie 1977. În seara precedentă, un violent cutremur pusese la pământ nenumărate imobile, în grămezile de moloz rezultate fiind prinse de vii nenumărate victime. A început, din acel moment, cursa contracronometru de salvare a oamenilor care avuseseră şansa să scape cu viaţă. Există multe relatări despre salvări miraculoase, despre acte de eroism şi despre împrejurările în care acestea au fost posibile. Oameni aflaţi la limita dintre viaţă şi moarte, strigând cu ultimele puteri dintre planşee, şi alţi oameni care, cu un curaj nebun, şi-au făcut loc aşa cum au putut pentru a ajunge la ei şi a le da primul ajutor şi, mai presus de orice, pentru a le reda speranţa.

 

„Am inventat sistemul de salvare «furnica»”
Cascadorii au fost în linia întâi a operaţiunilor de salvare. Printre ei s-a aflat şi cunoscutul Sobi Cseh, cel care, neţinând cont de pericol, a intrat printre plafoanele prăbuşite şi a scos cu mâna lui victime aflate încă în viaţă. „Am stat de la început până la sfârşit acolo, două săptămâni, zi şi noapte. La Scala, de exemplu, nu se puteau ridica planşeele alea pentru că s-ar fi transformat în moloz, se făceau praf. Plus că era nevoie de macarale, ca să le lege din loc în loc, să le ridice şi pe urmă să căutăm. Ar fi durat prea mult. În condiţiile astea, am inventat un sistem pe care l-am numit «furnică». Echipe de oameni, bine organizaţi, le dădeam un anumit sector. Pe urmă înaintau ca furnicile, zi şi noapte. Totul devenea astfel ca un furnicar şi atunci procentul salvărilor creştea”, şi-a început relatarea celebrul cascador.

 

„Era să fiu omorât de două ori”
Cascadorii se aflau în pericol tot timpul, îndeosebi în momentele când scormoneau prin dărâmături în căutarea posibililor supravieţuitori. „La «coada lui Mihai Viteazul», la blocul Continental, era să fim omorâţi de două ori. A venit atunci un securist, cred că nu avea mai mult de 25 de ani, şi a urlat la un ditamai generalul, om cu părul alb, să dea drumul la buldozere. Deci au dat drumul la lucru şi când au scăpat o bucată de planşeu n-am mai putut să ieşim pe găurile pe care ni le făcuserăm ca să ajungem şi să-l scoatem pe ăla care fusese prins jos, la bar. A doua oară, tot aşa, a alunecat un planşeu între noi şi ieşire”, povesteşte Sobi Cseh.

 

 

„Am salvat o băbuţă prinsă într-un dulap”
Momente dramatice au avut loc şi la ceea ce mai rămăsese din blocul Scala. „Aveam câinii ăia dresaţi, veniţi din străinătate, şi cu ajutorul lor cei mai mulţi au fost găsiţi, culmea, la Scala, unde era prăbuşit tot. Aşa a fost clădirea. Betonul şi nişte traverse groase plus ce s-a mai prins din mobilă, deci rămâneau spaţii între etaje. Am scos o băbuţă dintr-un colţ de dulap. Arăta de parcă ar fi fost înrămată. În rest, numai oameni de jos, la doi metri sub nivel. A fost groaznic! Când băgau buldozerele, uite-aşa curgea din ghearele alea sânge!”, a continuat îndrăgitul artist.

 

 

„Despre Tudor Stavru au spus că s-a dus la furat”
Un episod tragic consumat în timpul operaţiunilor de salvare a fost cel în care cascadorul Tudor Stavru, aflat într-o astfel de operaţiune la blocul Nestor, a căzut în gol de la etajul opt şi şi-a pierdut viaţa. „Pe Tudorel l-au discreditat – că aşa a vrut Securitatea – cum că s-ar fi dus să fure. Păi, este o tâmpenie! Eu eram cu microbuzul şi cu cascadorii, şi unde ne anunţau prin staţie că s-ar presupune că există supravieţuitori, acolo ne duceam! Eu i-am spus că acolo nu era niciunul viu! Unii spuneau să scoatem diverse lucruri, dar eu le-am spus că nu scoatem decât oameni. El s-a împrietenit cu generalul care comanda punctul ăla şi nu a venit cu noi. A rămas cu unul Ispas Cornel. Găseau morţii şi îi puneau în stradă. I-am spus: «Băi, Tudorică, nu e meseria noastră! Noi căutăm oameni vii, să-i salvăm!”, a încheiat Sobi Cseh.

 

,,L-am avut pe unul Pal care a găsit o casetă cu bijuterii. L-au băgat într-un colţ şi i-au dat cu cizmele în burtă, ca să vomite şi să vadă dacă a înghiţit vreun inel sau altceva.”  – Sobi Cseh

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial