Radu Simion, naistul căruia Ceauşescu i-a ţinut microfonul să-i cânte lui Richard Nixon

 

Naiul l-a ales pe el… iar el a ales să vindece suflete şi să smulgă lacrimi de fericire ţinând în mână o „bucată de trestie“. După mai bine de 50 de ani de activitate, Radu Simion se poate lăuda cu sute de concerte în toată lumea şi cu aprecierile unor personalităţi precum Richard Nixon, Henri Coandă sau Silvana Pampanini.

 

 

I-a plăcut muzica încă de la 14 ani, s-a îndrăgostit de nai şi a făcut un legământ pe viaţă „la îndrumarea“ mentorului său Fănică Luca. La 20 de ani, Radu Simion era considerat unul dintre cei mai mari naişti din lume aplaudat la scenă deschisă la finalul unei partituri de Brahms la Teatrul „Bobino“, dar care prefera deseori să cânte într-o cârciumă din Centrul Vechi alături de Maria Tănase. Acum, la 72 de ani, s-a retras în crama de la Caru` cu Bere, unde, în fiecare seară, le readuce mesenilor pofta de a trăi româneşte şi tresare de fiecare dată când mai aude câte-o voce strigând: „Maestre, cânt-o pe aia cu «Spune, spune, moş bătrân», că merge la pahar!”.

 

S-a dus la clasa de nai să scape de corijenţă
Povestea fermecătoare a lui Radu Simion începe la 14 ani, când tatăl său l-a luat de mână şi l-a dus la şcoala de muzică să îl facă artist ca să îl scape de greutăţile vieţii. „Eu am ajuns naist printr-o conjunctură. Mie îmi plăcea să cânt la acordeon, însă viaţa mi-a oferit altceva. Am ajuns la şcoala de muzică din Bucureşti unde erau profesori precum Maria Tănase, Fănică Luca. Eu am intrat la ţambal unde îl aveam dascăl pe George Pantazi, însă, din cauză că avea multe turnee, a trebuit să îmi găsesc un alt instrument pentru că mă prindea anul fără notă şi rămâneam corijent. Şi aşa am ajuns la marele Fănică Luca, omul care mi-a spus încă de prima dată când am suflat în nai că instrumentul ăsta este pentru mine. Preşedintele Tunisiei s-a chinuit o jumătate de oră să sufle în nai şi nu a reuşit. Adică nu este prea uşor să scoţi un ton adevărat dintr-un tub“, ne-a mărturisit maestrul naiului.

 

„Naiul este un ham pe care ţi-l pui pentru toată viaţa.”

La 14 ani a fost dat afară de la radio pentru că ştia doar şase piese
Primul premiu, dar şi prima lecţie de viaţă le-a primit în primul an de şcoală, când era considerat un copil-minune… fără repertoriu. „Primul meu spectacol l-am avut la 14 ani. După şase luni de studii cu Fănică Luca, când încă nu mă puteam numi naist, am plecat la concursul naţional al şcolilor de muzică, unde am câştigat premiul întâi. Apoi am fost chemat să imprim la radio, însă eu ştiam doar şase piese ale maestrului meu, iar când m-a auzit dirijorul Victor Predescu, m-a dat afară, spunându-mi că el are piesele alea cântate de Luca şi să mă întorc atunci când o să am şi alte piese“, ne-a povestit Simion. Incidentul pe care îl povesteşte în amânunt şi acum l-a ambiţionat atât de mult încât a plecat în căutarea pieselor, care mai târziu aveau să îi aducă faimă pe patru continente. „Am ieşit din sală şi am plâns pe scări la radio ore întregi. Dar acel moment m-a ambiţionat foarte mult şi am început să îmi culeg piese. Am fost şi la un lăutar din Argeş, nea Diţă, şi l-am rugat să îmi dea şi mie nişte piese. În timp mi-am făcut repertoriul meu în care se regăseau şi piesele vechi precum <<Spune, spune, moş bătrân>> sau <<De la primărie-n sus>>. Apoi, după aproape doi ani de studiu, am ajuns iar la uşa dirijorului Predescu. Atunci mi-a spus că îmi mai dă o şansă, dar când am început să cânt, l-am lăsat mut”, a spus naistul.

 

Maria Tănase l-a îndemnat să cânte în orchestră, dar să nu lase şcoala
Următorul pas curajos al artistului a fost legat de ansamblul „Periniţa”. „La orchestra «Periniţa» am ajuns să cânt cu Maria Tănase. Când m-a văzut acolo, m-a luat la întrebări: «Ce cauţi tu aici?». Şi când i-am spus că am ajuns acolo prin concurs, m-a mângâiat şi mi-a spus: «Cântă în orchestră», dar să nu las şcoala, să îl ascult pe Fănică Luca. Apoi am cântat cu Maria Tănase în toată ţara… era o mare artistă…”, povesteşte Simion. Acolo, elevul lui Fănică Luca a devenit celebru, începând să i se deschidă porţile succesului. Simion îşi aminteşte „că de atunci au început concertele mari din Franţa, ţară în care am şi locuit primii cinci ani de la revoluţie. Acolo am fost tratat ca un rege şi am luat zeci de premii”.

 

„Ceauşescu mă chema să îi cânt la vânătoare”
În afara concertelor din străinătate şi din marile localuri din Capitală, Radu Simion era deseori chemat de comunişti la petreceri şi recepţii. „Povestea mea cu comuniştii a început încă de pe vremea lui Gheorghiu-Dej, care m-a chemat să îi cânt de pe vremea în care eram elev. Apoi, Ceauşescu mă chema  să îi cânt la vânătoare. Mergeam şi stăteam după ei să vâneze o zi întreagă şi seara începea festinul, iar noi trebuia să le cântăm în timp ce ei mâncau. De multe ori nici nu ştiam unde ne duce. Ne băga la dubă şi plecam pe la restaurante pe lângă pădurile unde vâna Ceauşescu. Apoi m-a chemat să fiu la toate recepţiile.  După recepţie mă chemau la masă cu ei să beau un şpriţ.  Cea mai frumoasă amintire a fost la sosirea în România a preşedintelui Americii. Eu îi cântam lui Richard Nixon, iar Ceauşescu îmi ţinea microfonul. Era primul om al lumii. Primul preşedinte american care a călcat pământul românesc e Richard Nixon… şi Ceauşescu îmi ţine microfonul că îl deranjau ziariştii. Asta însemna respect”, ne-a spus naistul.

 

„Singura parte bună a comunismului era respectul faţă de sportivi şi de muzicanţi.“

 

A cântat 28 de ani în Centrul Vechi
Întotdeauna a crezut că naiul are un loc aparte în armonioasa împletitură de tradiţie şi istorie ce încă mai dăinuie în Centrul Istoric al Capitalei. „Cânt la Caru` cu Bere de 16 ani, iar la Crama Domnească am cântat din 1977 până în 1989. Pot spune că sunt un fiu al Centrului Vechi. Au trecut multe generaţii pe acolo şi multe tipuri de oameni. Am văzut schimbări de comportament, în educaţia lor, în cultura lor muzicală. Când mă prezint în faţa publicului, oamenii mă respectă, vin la mine. Ei spun că asta e muzica ce trebuie cântată. Ne place să auzim o Zarază, <<Să cânţi Cobzar bătrân>>, <<Pe lângă plopii fără soţ>>, <<Sanie cu zurgălăi>>, dar nu chestii din alea cu <<Aoleu, gagica mea>>”.

 

„Eu am cântat la deschiderea hotelului Intercontinental.“

 

Tinerii preferă să le cânte „ăia cu sârme în nas” decât Simion
Cât despre apropierea tinerilor de muzica veche, naistul susţine: „Vin, dar rar. M-a surprins un tânăr când a venit la mine şi mi-a zis că e prima oară când mă ascultă pe viu şi mă respectă şi m-a rugat să îi cânt «A venit aseară mama». M-a mirat. Nu cred că avea mai mult de 20 de ani. E foarte surprinzător. Probabil că, în familia lor, părinţii le-au dat exemplu de rigoare şi au ascultat muzica adevărată, muzica veche. Restul se plictisesc imediat. Preferă să se ducă într-un club şi să le cânte ăia cu sârmă în nas, să le bată tobele în cap până le crapă creierul. Dar preferă aşa decât o muzică liniştitoare. De fapt, ce e muzica? Un mijloc de a te recreea, de a-ţi crea o stare de linişte ca să îţi uiţi stresul pe care îl ai zi de zi. Oamenii, practic, în loc să se elibereze de stres şi probleme, ei mai mult se ambalează şi se aglomerează cu stresul, cu zgomote. Sunt nişte oameni care, după părerea mea, nu prea cred că ajung ei pe la 80 de ani”.

 

 

Damian Drăghici nu este un naist bun!
Un singur gând îl determină pe Radu Simion să se întristeze: viitorul naiului. „A murit Fănică Luca, au murit elevii. La ora actuală, toţi instrumentiştii, toţi tinerii aceştia care cântă nu mai au dascăli. Damian Drăghici, care era elevul meu, începuse să facă câte ceva, dar a abandonat naiul. Mi-a spus că nu îi mai place să cânte cu naiul. Şi atunci m-am luat de el şi i-am spus: «Dar de ce, măi Damiane, nu mai vrei să mai cânţi cu naiul? Ai văzut că de-abia acum trebuie să munceşti? Că ai făcut mult scandal în jurul tău şi te-ai lăudat în stânga şi în dreapta că ai făcut facultăţi şi vine televiziunea şi te filmează? Dar unde sunt diplomele de la facultăţile acelea din America? Unde sunt jazmanii ăia mari cu care ai cântat? Dacă ai făcut aşa mare performanţă, continuă şi rămâi acolo. Dar părerea mea e că n-ai făcut aşa ceva şi, ca dovadă, în loc să munceşti acum pentru că succesul pe care l-ai creat în jurul tău, te obligă să munceşti mai mult, ai abandonat că n-ai răbdare să stai să munceşti patru-cinci ore acasă plus când cânţi la concert». Radu Simion la 72 de ani studiază câte patru-cinci ore pe zi. Eu stau aici şi văd televizorul şi în timp studiez. Pentru că acesta este instrumentul pe care dacă îl laşi se lasă. E un instrument primitiv. E frumos, e interesant, dar, dacă nu munceşti, nu studiezi nimic la el, te lasă. Şi acum, el a făcut vâlvă multă în jurul lui şi sigur că greutăţile sunt mult mai mari pentru că în momentul când îţi permiţi să cânţi un Brahms şi faci reduceri în loc să cânţi pe două octave, un specialist ştie ce faci tu acolo. El trebuie, ca şi un violonist, să interpreteze piesa aceea conform partiturii. Şi dacă o simplifici, numai faptul că îţi permiţi să modifici partitura unui compozitor precum a fost Brahms sau Liszt, asta înseamnă mare crimă şi atunci înseamnă că eşti un infractor şi nu un muzicant adevărat. Un muzicant adevărat cântă aşa cum a scris compozitorul. Pe toţi pe care îi auzi cântă sârba pe loc pe trei tonuri şi bagă stacatură triplă şi zice lumea ce bine cântă ăsta, dar dacă îl pui să cânte pe întinderea naiului nu poate, nu ştie. Damian nu este un naist bun!“.

 

Umilit de o secretară de la televiziunea publică
„Am vrut să serbez 55 de ani de activitate profesională. Eu cânt mai multe genuri de muzică, cânt şi folclor, şi caffee concert, şi muzică clasică şi am vrut să fac o emisiune la TVR Cultural. Am vrut să vorbesc cu directoarea, să îi fac propunerea, dar am vorbit cu secretara. Aveam benzile asigurate, totul, doar să merg în studio să filmez. Şi mi-a zis să fac o cerere şi un CV. Nu ţi-e ruşine, secretara directorului la Cultural, să nu ştii cine e Radu Simion? Nu îi e ruşine? Am patru continente în spate, nu există ţară în care să mă duc să nu mă filmeze. Melodiile mele la Paris se dau pe stradă. Când făceam turnee şi afişele mele erau de patru-cinci metri pe stradă. Şi i-am închis telefonul în nas şi nu mai vreau să ştiu de ei. Şi acum se dau la radio recitaluri cu mine şi mă cheamă oamenii să vorbesc. Am avut în orchestră tot felul de valori”.

 

Statul a vrut să îmi ia naiul pe care îl am de la Fănică Luca
Înainte de a muri, Fănică Luca i-a dăruit lui Simion cea mai de preţ avere a sa: naiul care l-a consacrat. „Fănică era bolnav, îi scoseseră un rinichi, îi era frică că moare. Şi într-o zi m-a chemat la masă. După ce mâncăm, închinăm un pahar, ia naiul şi îmi spune «Tată, ăsta a fost al meu atâţia ani de zile. Cu ăsta am făcut furori. Ia-l, să fii sănătos, să îţi aducă succes». Şi de atunci îl am la mine. Au venit ăştia de la patrimoniu să mi-l ia. Le-am spus că îl pun jos, îl calc în picioare şi îl dau. Păi cum adică, să îl luaţi şi să îl ţineţi în vitrină în loc să mă lăsaţi să cânt cu el. Şi au venit după mine la Crama Domnească şi de atunci nu a mai apărut nimeni. Ei strâng instrumentele. De exemplu, vioara lui George Georgescu. Ăsta era al tatăllui lui Fănică Luca. Dar pentru că Fănică Luca a fost cine a fost, au vrut să îl aibă la patrimoniu, la muzeu“, ne-a spus Simion.

 

„La televizor se promovează toţi vagabonzii, toate piţipoancele şi bombele sexy… ne pierdem valorile şi intelogenţa, Treziţi-vă!”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , ,

2 Comentarii

  1. razvan catana says:

    Dl simion a fost si este o mare valoare. am avut onoarea sa il cunosc personal, ba mai mult am avut onoarea sa ne cante la nunta . tinem legatura si acum vorbim la telefon cam o data pe luna. Multa sanatate , maestre si viata cat mai lunga!

  2. Victor Roibu says:

    Foarte frumos articol, chiar eram curios ce mai face maestrul Radu Simion. Si bine a spus, comunistii apreciau muzicantii!

Lasa un comentariu


GetSocial