Ioan Popovici: „Gregorian Bivolaru a fost un mare client de-al nostru”

Lumea anticarilor este una deopotrivă pestriţă şi fascinantă. Cu înaintaşi de seamă precum Alcalay, Pohl sau Pinath, anticarii de azi încearcă să-şi creioneze propria personalitate, îmbinând spiritul comercial cu pasiunea pentru carte. Unul dintre aceştia este Ioan Popovici, a cărui poveste începe undeva prin anii ’80, când cartea bună devenise o raritate în librării.

 

Odinioară, „dulapurile” anticarilor erau aşezate de-a lungul Cheiului Dâmboviţei, aici fiind concentrată cea mai mare parte a vânzătorilor de carte veche din Capitală. Unii dintre ei aveau însă vaduri ceva mai aşezate, precum Leon Alcalay, care îşi avea taraba la intersecţia Căii Victoriei cu Bulevardul Elisabeta, sau cunoscutul Pohl, care îşi avea sediul „peste drum de Universitate, într-o prăvălie din Palatul Societăţii de Asigurare «Generala», adică în spatele statuii lui Gheorghe Lazăr” (cf. George Potra). Astăzi, „dulapurile” îşi au sălaşul chiar lângă zidurile Universităţii, iar anticarii „cu prăvălie” pot fi găsiţi pe Doamnei, pe Academiei sau, nota bene, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în holul Universităţii Populare „Ioan I. Dalles”.

 

„Doi ani am vândut cărţi pe Lipscani”
Anticariate au existat în Bucureşti şi în perioada dinainte de revoluţie, însă istoria comerţului liber cu carte veche s-a reînnodat după decembrie 1989. „În 1990, la serviciu mergea treaba din ce în ce mai prost. Am lucrat ca inginer la un institut de proiectări. Atunci m-am apucat de chestia asta cu cărţile. Pentru că nu aveam spaţiu atunci, am început în capătul Lipscanilor. Puneam cărţile pe maşină dimineaţă, seara le strângeam. Băiatul meu vindea dimineaţă, pentru că era student, iar eu veneam după serviciu şi stăteam până la opt, nouă seara, pentru că aveam acolo un stâlp de iluminat. Doi ani, practic, am stat pe stradă, până mi s-a spus că nu se mai poate şi am găsit spaţiul ăsta în 1993”, povesteşte Ioan Popovici.

 

„Pasiunea pentru cărţi mi-au insuflat-o fraţii mei mai mari”
Dragostea pentru cărţi a debutat însă cu mult înainte, ca de altfel şi iniţierea în tainele meseriei de anticar. „Pasiunea pentru cărţi am avut-o totuşi dinainte. Am avut şansa ca doi fraţi mai mari decât mine să facă filologie, şi deci eram în altă lume. În anii liceului am primit această educaţie, să spunem mai literară, faţă de ce am studiat la politehnică. Altă şansă a fost că am cunoscut un anticar prin anii ’80, cam cu doi ani înainte de revoluţie. El avea anticariatul pe Moşilor, colţ cu fostul Bulevard Republicii (actualmente Carol I – n.r.). Îl ajutam după serviciu cu maşina, mai căram de la vreo achiziţie cărţile, şi astfel am reuşit să fac practică pe lângă el, lucru ce mi-a folosit imediat după revoluţie”, îşi aminteşte Ioan Popovici.

 

 

„Ion Cristoiu golea rafturile!”
Pe uşa anticariatului au intrat, de-a lungul timpului, şi personalităţi ale lumii artistice, politice sau literare. „Aveam clienţi precum dl Pruteanu, care era interesat în general de cărţi de limba română, sau Codrin Ştefănescu, un pasionat de carte veche. Şi Ion Cristoiu venea des pe la noi, îndeosebi în perioada când era la «Evenimentul zilei». Când venea, soţia mea închidea magazinul, ca să nu-l deranjeze nimeni. Ştiam că dânsul golea rafturile, adică lua, aşa, câte 100 de cărţi odată. Era un client important. A mai fost important şi Gregorian Bivolaru, înainte să plece. A fost un client mare. Eu mergeam în India foarte des, am fost de vreo 11 ori. Aduceam cam un metru şi jumătate cub de cărţi şi îi puneam lui 10 cutii deoparte. Din 10 cutii, lua nouă, pentru că era bucuros că nu mai trebuia să caute el pe la raft. Erau pregătite domeniile pe care şi le dorea şi era mai uşor aşa”, rememorează cunoscutul anticar.

 

„Guru” venea la anticariat cu sacoşa plină cu bani
Preferinţele lui Gregorian Bivolaru erau dintre cele mai exotice. „Predominau cărţile erotice, dar avea un domeniu foarte vast, din orientalistică sau yoga. Era un tip destul de agreabil şi un bun afacerist. Venea în general târziu la magazin, după ora şapte seara. Odată a stat până la unu noaptea ca să se uite la toate cărţile pe care le adusesem din India. Venea cu o sacoşă plină cu pachete întregi de bani. Era curios, lua ce nu te aşteptai. Până la urmă am învăţat şi noi, în timp, ce domenii agreează. A fost o pierdere când a plecat, în 2004 parcă. Vreau să spun că de atunci tot ne gândim la el când ne pică în mână câte o carte care era bună pentru el. A fost achitat într-un proces şi probabil or să-l achite şi în al doilea. Sperăm să revină”, a continuat dl Popovici.

 

Arta (teatrală) cu carte veche se ţine
Datorită apropierii de Teatrul Naţional, anticariatul dlui Ioan Popovici a fost vizitat şi de mari actori ai scenei româneşti. „Mai trec pe aici şi artişti. Claudiu Bleonţ a fost, Mircea Albulescu… La dl Albulescu am avut chiar şi o achiziţie. Avea o bibliotecă frumoasă, nu neapărat ediţii vechi, dar, oricum, cărţi utile, cărţi frumoase. A mai dat din cărţi, săracul. Îi murise soţia şi voia să mai schimbe prin casă. Era chiar foarte marcat de moartea soţiei. Am stat în două rânduri câte trei ore de vorbă, de fiecare dată. Era foarte volubil, mi-a povestit multe lucruri. I-am pus o mulţime de întrebări legate de teatru. Pe urmă chiar i-am spus ca atunci când are nevoie de o carte, să vină să o citească şi după ce o termină să mi-o aducă înapoi. Îmi închipui că nu-l dau banii afară din casă şi nu poate să-şi cumpere prea multe cărţi”, povesteşte Ioan Popovici.

 

„Adrian Năstase a cumpărat albume de artă”
Şi din sfera politicului au existat pasionaţi de carte veche care au trecut pragul anticariatului din Bulevardul Nicolae Bălcescu. „Adrian Păunescu, înainte să moară, era aici nu ştiu ce conferinţă a PSD-ului, a trecut pe la rafturi. Ştia toate poeziile pe dinafară, era ceva extraordinar! A mai venit Corneliu Vadim Tudor de vreo două sau trei ori. A cumpărat ceva legat de istorie, din ce-mi aduc aminte. Petre Roman a fost destul de des, mai ales când voia să ia un cadou mai deosebit, un atlas, o hartă sau o carte veche. Adrian Năstase a fost o dată sau de două ori. A luat nişte albume de artă. Aşa, dacă-i adunăm, au fost câteva personalităţi, dar nu-i putem numi clienţi deoarece nu vin periodic, vin, aşa, ocazional, când sunt în trecere pe aici”, recunoaşte dl Popovici.

 

„Cartea în format electronic reprezintă viitorul”
Formatul clasic al cărţii este din ce în ce mai mult înlocuit de varianta electronică, acest tip fiind foarte agreat de generaţia mai tânără. „Sunt prea deschis la minte ca să nu recunosc că ăsta va fi viitorul. Colegul meu mai glumeşte câteodată şi-mi spune: «Eu aş închide internetul! Ne face foarte mult rău!». Eu nu eram foarte bun la internet acum câţiva ani, pentru că nu m-a preocupat. Simţeam că nu mai vin elevi, că nu mai vin studenţi şi, la un moment dat, m-am gândit că, probabil, ei iau toate rezumatele alea de pe internet. Sunt nu ştiu câte site-uri cu referate, şi cine să mai cumpere o carte când el o ia de acolo cu copy paste? O duce la şcoală, o arată şi trece clasa, cu 5, cu 6, nu mai contează! Aţi văzut ce s-a întâmplat la bacalaureat. Copiii ar trebui învăţaţi să revină la carte şi să citească. Cartea nu va muri, dar va ajunge un obiect pe cale de uitare”, mărturiseşte Ioan Popovici.

 

„Nu putem trăi doar de pe urma cărţilor rare”
„Am avut o Biblie germană de pe la 1580, care avea şi nişte ilustraţii. Nu mai ţin minte cu exactitate preţul, a fost cam în jur de 1.000 – 1.500 de euro. Nu era păstrată atât de bine. Mai sunt câteva care eu, personal, nu le aduc la magazin, le ţin acasă deoarece îmi dau seama că noi nu cu astea trăim. Astea vin rar şi, deci, venind rar, ori cu ea, ori fără ea, cam tot aia e. Atunci mai bine o ţin acasă. Sunt şi cărţi despre care se poate spune că vremea lor încă nu a venit, ceva de genul ăsta, deşi câteodată poţi să pierzi ocazia, adică să fie o perioadă când se caută ceva şi după aceea să nu se mai caute”, a încheiat Ioan Popovici.

 

„Eu trăiesc un mare regret când văd că lumea nu mai citeşte şi nu mai este curioasă aşa cum eram eu în liceu sau în facultate. Asta este, eu înţeleg, nu pot să nu realizez că ăsta este trendul, nu avem ce să facem.” – Ioan Popovici

 

„Stilul american a prins până la urmă şi la noi, deşi eu m-am întâlnit cu mulţi americani în călătoriile mele şi mi-am dat seama că ei încă citesc. Noi am luat ce era mai prost de la ei.” – Ioan Popovici

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial