Cum mi-am petrecut codul roşu… în ’54

 

Vremea extremă din ultima perioadă i-a făcut pe mulţi să compare urgia de acum cu cea din 1954. Legendara ninsoare de la mijlocul secolului trecut a fost însă mult mai serioasă, aşa cum ne-au povestit câţiva dintre cei care au trăit-o pe pielea lor.

 

 

 

 

Prof. dr. Constantin Dumitrache: “Pâinea era adusă cu tancurile”
Specialistul care vreme de 17 ani a condus destinele Institutului de Endocrinologie ”C. I. Parhon”, prof. dr. Constantin Dumitrache, ne-a dezvăluit amintiri inedite din iarna anului 1954. În Brăila sa natală, tancurile făceau aprovizionarea, iar oamenii ieşeau din casă prin tuneluri. „În `54 eram elev la Colegiul «Nicolae Bălcescu», din Brăila. Noi, liceenii, ne-am bucurat teribil că vreme de circa două săptămâni nu ne-am dus la cursuri. A fost urgie atunci. Ninsoarea aceasta de acum pare o repetiţie la scară mică a ceea ce a fost atunci. Ieşeam din casă printr-un tunel, iar mormanele de zăpadă depăşeau cu mult gardurile. Noi aveam un lup alsacian şi, în mod normal, nu-l lăsam să iasă afară din curte pentru că devenea cam agresiv când nu era pe teritoriul lui. Atunci însă, noianele de zăpadă nivelaseră totul, aşa că nu se mai ştia unde se termina curtea. Câinele nostru ieşea şi se plimba până la Dunăre. Oamenii l-au văzut şi s-a împrăştiat vorba că au apărut lupii în Brăila, că au trecut Dunărea îngheţată şi au venit din Balta Brăilei în oraş. În realitate, era câinele familiei mele care se plimba nestingherit peste tot. (…) Îmi aduc aminte că, atunci, principalul ajutor al populaţiei au fost tancurile. Cu ele se aducea pâine, cu ele se făcea aprovizionarea magazinelor. Nu pot spune că am resimţit lipsuri  alimentare majore. Tristeţea a fost că, după ce timp de două săptămâni totul era  sub zăpadă, treceam pe deasupra tramvaielor împietrite în nămeţi, a început dezgheţul şi am reînceput cursurile la şcoală. Şi acum îmi aduc aminte de  culoarele făcute ca să putem ieşi din casă. Tunelul acela îngust parcă era  din romanele lui Jules Verne.  Eram adolescent, iar la vârsta aceea  există o detaşare, un optimism care te face să priveşti altfel lucrurile. Poate că părinţii mei au perceput altfel urgia aceea a naturii”,  îşi aminteşte renumitul endocrinolog.

 

 

Prof. dr. Ionescu-Târgovişte: ”Deszăpezirea o făceau cetăţenii”
Fostul şef al Institutului de Diabet şi Boli Metabolice „Prof. dr. N. Paulescu”, prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte, era licean în iarna lui `54. Ne-a povestit că în Târgoviştea sa natală, în ciuda nămeţilor, nu a fost dezastru pentru că oamenii erau harnici şi prevăzători. „Erau nămeţii mai mari decât casa în `54, însă îmi aduc aminte că deszăpezirea o făceau cetăţenii. Şcolile au fost închise doar trei zile. Toţi ieşeam la lopată, nu aşteptam armata, poliţia sau jandarmii. Făcusem pârtii prin oraş pe drumurile principale, iar pe străzi se mergea pe lângă case, dar, în ciuda acestei situaţii, erau deschise toate  brutăriile şi băcăniile. Nu era nici traficul rutier de acum. Cu maşinile se putea merge doar pe arterele mari, iar de acolo marfa era dusă spre magazine cu săniile. Nu am dus lipsă de nimic. Mama ştia să facă şi pâine de casă. Probabil a şi făcut în zilele acelea. Nu-mi mai amintesc. (…) Însă zăpada aceasta de acum am perceput-o cu toţii mai sever decât pe cea din `54 pentru că oamenii au devenit mai comozi. Ţăranii aveau provizii pentru toată iarna. Acum au vile la 10 kilometri de sat pentru că vor la aer curat, iar aprovizionarea o fac la supermarket. Este paradoxal că la  televizor  ne arată drame, oameni blocaţi în case, sub nămeţi, dar când vin elicopterele cu ajutoare, oamenii sunt buluc pe ele. Atunci pot ieşi din case? În afara  bătrânilor, ar trebui să  iasă cu toţii la  deszăpezire. Comoditatea a adus omului modern boli precum  diabet, obezitate şi cardiovasculare. Trebuie să ne educăm altfel copiii”, povesteste prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte.

 

 

Camil Roguski: Ostaşii erau să moară sufocaţi în zăpadă
Evenimentele din februarie 1954 l-au prins pe arhitectul Camil Roguski la muncă, pe şantierul clădirii Consiliului de Miniştri (Palatul Victoria). „Eram arhitect, dar mergeam îmbrăcat muncitoreşte. De altfel, erau şi academicieni, şi profesori universitari scoşi în grup la deszăpezit. Toţi lucram. Nu se poate compara iarna de acum cu cea de atunci. Capitala era blocată complet. Toată aprovizionarea o făceau bieţii soldaţi, care erau înzestraţi cu două rucsacuri şi o pereche de schiuri. Rucsacurile alea erau pline cu pâine. Când trecea câte o coloană de soldaţi, mirosea extraordinar de frumos! Îmi mai amintesc că prin faţa cinematografului Patria, fostul ARO, au adus ostaşi călare ca să bată zăpada şi erau să moară sufocaţi în zăpadă. I-au scos cu greu şi au băgat două tancuri ruseşti, T34, care au trecut şi au lăsat în urmă un dezastru! Au trecut peste automobilele parcate şi le-au făcut pilaf!”.

 

 

Răzvan Theodorescu: ”Nici nu se compară cu ce a fost acum”
În 1954, academicianul Răzvan Theodorescu a participat, elev fiind la acea vreme, la operaţiunile de deszăpezire. „A fost o iarnă teribilă în Bucureşti, nu se compară cu ce este acum. Acum este o glumă faţă de ce a fost în 1954. Ca un element de reper, lucram în Piaţa Amzei şi mergeam la Liceul «Cantemir». O luam pe lângă Grădina Icoanei, pe strada Icoanei, şi mergeam printr-un tunel, pur şi simplu, de zăpadă, care avea dublul înălţimii mele din acel moment. A fost o iarnă teribilă, însă autorităţile s-au descurcat, pentru că totul era centralizat, militarizat şi, din câte ţin minte, lucrurile s-au rezolvat bine. A fost o iarnă care nici nu se compară cu ceea ce a fost acum în Bucureşti. Zăpada avea peste trei metri. Toată lumea era la deszăpezire, şi noi, elevii, bineînţeles”.

 

 

Angelo Niculescu: ,,La TNB era zăpada mare şi s-a făcut un tunel
Reputatul tehnician Angelo Niculescu se afla în cantonament cu Dinamo – echipa pe care o antrena la vremea respectivă. „Mă aflam la munte în pregătire cu echipa. Când am văzut că s-a pornit natura pe noi cu zăpadă şi viscol, m-am urcat în tren şi am venit acasă. Băiatul meu avea atunci un an şi m-am gândit la mizeria ce ne aşteaptă: ger, foamete ş.a.m.d. Am fost ajutat de club printr-un atlet, Traian Petcu, fost coleg de-al meu de facultate, care a venit la mine acasă şi mi-a adus provizii. Unde este Teatrul Naţional era zăpada foarte mare, încât s-a făcut un tunel. Am mers prin tunelul ăla până am ajuns în Piaţa Universităţii, că altfel nu puteam să facem legătura. A fost greu, e o amintire dureroasă. Am reuşit să intru în casă cu greu. Erau probleme mari cu aprovizionarea, pentru că toate erau insuficiente, banii, alimentele etc. Cu toate astea, am reuşit să supravieţuim”.

 

 

Ion Lucian: „ Aprovizionarea era făcută de soldaţi pe schiuri”
Actorul Ion Lucian îşi aminteşte că de la Piaţa Dorobanţi până la statuia lui Lahovari era o mare de zăpadă. „În Bucureşti au fost destule probleme, cu aprovizionarea, cu căldura. Ninsoarea a durat atunci numai două zile, dar a nins foarte mult şi se făcuseră tuneluri în Bucureşti ca să se poată circula. Era mult mai rău decât acum în Bucureşti. Pe vremea aceea locuiam într-un bloc, la etajul patru, în Piaţa Dorobanţi, şi în faţa mea era toată strada Dorobanţi, care se vedea până în depărtare. Totul era un cearceaf alb din care ieşea capul statuii lui Lahovari. Au venit, la un moment dat, tancurile armatei ca să aducă pâine în centrul oraşului. Unul dintre ele a trecut peste o maşină parcată regulamentar şi a lipit-o de pământ, pentru că nu se vedea nimic dedesubt. A fost teribil în Bucureşti atunci. Aprovizionarea era făcută de soldaţi pe schiuri, duceau pâinea cu rucsacurile. O iarnă ca în 1954 eu nu am mai văzut până acum”.

 

 

Nicolae Breban: Erau troiene până la acoperişurile caselor
Scriitorul Nicolae Breban a fugit din calea zăpezii tocmai la Lugoj, în Banat. „În 1954 eram student la filosofie şi am plecat din Bucureşti pentru două sau trei săptămâni la Lugoj. Ţin minte că era o grămadă mare de oameni la Gara de Nord, cineva chiar a intrat pe geam în compartiment. După ce a încetat viscolul a fost destul de cald. Oamenii au ieşit la deszăpezire şi nu a fost panică mare în oraş. Organizarea a fost destul de bună în privinţa asta. Eram foarte tânăr pe vremea aceea şi îmi aduc aminte că erau troiene foarte înalte, până la acoperişurile caselor”.

 

 

 

Colonel (r) Vasile Muraru: „Pe bulevardul Magheru s-a intervenit cu tancurile
Colonelul (r) Vasile Muraru, veteran din al Doilea Război Mondial, participant la luptele de la Păuliş, a fost la datorie şi în dificilele zile ale lui februarie 1954. „Îmi amintesc că pe străzi zăpada era până la streaşina caselor. Pe bulevardul Magheru s-a intervenit cu tancurile ca să se poată face aprovizionarea centrelor. Deci, aprovizionarea nu se făcea direct, la oameni, ci la magazine. Atunci nu erau atâtea autoturisme, nu erau nici autobuze ca acum, aşa de multe. S-a făcut loc în zăpadă, s-au făcut un fel de munţi de zăpadă pe mijlocul străzilor principale. Soldaţii au făcut aprovizionarea, inclusiv deplasându-se cu schiurile. S-au adus pâine, apă, alimente, saci de făină, de mălai, tot ce se dădea din rezervele de stat. Intervenţia atunci a fost foarte puternică, iar volumul de muncă voluntară prestată a fost imens. Toate instituţiile au scos oamenii la deszăpezit. A fost mare sacrificiu atunci, dar nu am simţit niciun pic de oboseală. Eram pentru ţară, pentru patrie, pentru salvarea oamenilor!”.

 

 

Mitică Popescu: „Încărcau zăpada în camioane şi o aruncau în Dâmboviţa”
Îndrăgitul actor Mitică Popescu îşi aduce aminte că zăpada era adunată de pe străzi şi aruncată în Dâmboviţa. „Eram în Bucureşti în februarie 1954. Am ieşit din case prin tuneluri de zăpadă. Îmi amintesc că nu au fost totuşi problemele de acum. În ce priveşte aprovizionarea, ne duceam la brutărie ca să luăm pâine. Veneau oameni cu schiurile şi aprovizionau magazinele. Alimente se găseau, nu era nicio problemă în privinţa asta. Cu deszăpezirea se mai proceda şi astfel: încărcau zăpada în camioane şi o aruncau în Dâmboviţa. Se practica în mod curent treaba asta”.

 

 

 

(foto: www.news.ro)

 

Radu Simion: ,,Strada pe care locuiam devenise derdeluşul cartierului”
În iarna anului 1954, naistul Radu Simion, copil fiind, povesteşte cu drag despre zilele în care studiul la nai şi orele de teorie au fost înlocuite cu ore în şir de joacă prin nămeţii de zăpadă. „Aveam 14 ani pe atunci şi stăteam cu chirie undeva pe lânga Gara de Nord. Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri când ne-am trezit într-o dimineaţă pe întuneric… era zăpada peste nivelul geamurilor de la casă. Ca orice copil, eu săream în sus de bucurie că mă duc la săniuş cu prietenii mei de pe stradă, dar părinţii mei erau uşor îngrijoraţi de situaţie deşi nu îmi spuneau nimic. Era zăpada atât de mare încât tata a săpat un tunel ca să putem ieşi la stradă. În ciuda vremii, erau foarte mulţi oameni pe stradă… cei mari se îmbulzeau la cumpărături, unii erau cu lopeţile, iar noi, copiii, ne distram de minune. Strada mea era în pantă şi devenise derdeluşul cartierului. O problemă era pe vremea aceea mâncarea, dar la mine în casă găseai orice. Tata era bucătar-şef şi prin Ordinul 50 aveam de la marmeladă şi pâine până la carne de toate felurile. În iarna aia, naiul era pe locul doi… după joaca în zăpadă. O altă bucurie a mea era că în zilele alea s-a închis şi şcoala”, povesteşte naistul. Are însă şi amintiri triste din acele zile: „Zăpada a paralizat aunci toată ţara: trenurile au rămas în gări, microbuzele nu mai puteau ieşi din Bucureşti şi abia de mai elibera câte o linie de tramvai să te poţi mişca prin oraş. Îmi amintesc că din cauza zăpezilor nici mama mea nu a putut ajunge la înmormântarea bunicii. A stat multe zile într-un colţ al casei plângând din cauza asta. Problema era că atunci nu existau utilaje prea performante… însă azi există şi nu sunt folosite. Iarna asta mi-a amintit puţin de ce a fost în 1954 pentru că strada pe care stau eu nu a fost deszăpezită zile întregi”, ne-a spus Simion.

 

 

Bălăceanu-Stolnici: „Bucureştiul a fost mult mai lovit decât acum”
Avea pe atunci 31 de ani şi încerca din răsputeri să salveze vieţile victimelor iernii din 1954. Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici povesteşte despre momentele vesele, dar şi despre cele mai puţin frumoase din acea perioadă. „Nu a fost un dezastru naţional aşa de mare, în schimb Bucureştiul a fost mult mai lovit decât acum. Cantitatea de zăpadă era aşa de mare încât îmi aduc aminte că la mine acasă era până la nivelul gardurilor. Au intervenit atunci, mult mai energic, toate autorităţile. Curăţarea şi permeabilizarea arterelor nu a fost făcută cu mijloace tehnice moderne, în schimb se foloseau tancurile pentru a deschide drumurile şi pentru a transporta alimentele. Guvernanţii aveau grijă ca pâinea şi apa să fie transportate la centrele de alimentare. Persoanele private îşi făceau datoria mai mult de frică, adică ieşeau afară cu lopeţile şi îşi curăţau trotuarul din faţa casei. La ora actuală, noi avem o lipsă de responsabilitate civică, şi din această cauză trotuarele sunt impracticabile. Populaţia atunci era mult mai liniştită şi nu cum este acum din cauza ştirilor. O problemă era că oamenii nu puteau să iasă la lucru, deşi erau obligaţi, era o grijă cu aprovizionarea. Eram medic atunci şi am întâmpinat şi cazuri mai speciale. Au fost oameni prinşi pe străzi care au fost primele victime şi bătrânii izolaţi care ieşeau din casă şi îngheţau. În schimb, cei în vârstă nu îngheţau din cauza frigului, ci de la efortul mare pe care îl depuneau şi după ce se opreau nu mai puteau să se mişte. Cea mai mare problemă în acele zile era a încălzirii a buteliilor de aragaz. Eu îmi aduc aminte că plecam cu sania cu soţia la centrele care erau anunţate şi lăsam butelia goală şi plecam cu ea plină. Era un asemenea centru undeva pe Giuleşti sau pe Bulevardul Lacul Tei”, ne-a mărturisit Bălăceanu-Stolnici.

 

 

Nelu Ploieşteanu: ,,Mi-au murit doi unchi atunci
Lăutarul Nelu Ploieşteanu are o singură amintire legată de acea iarnă cumplită: moartea celor doi unchi ai săi. „Eram mic în perioada aceea, dar îmi aduc bine aminte că plecam cu mama la o cooperativă şi mergeam până acolo prin patru-cinci tuneluri, iar prin unele dintre ele oamenii mergeau aplecaţi că nu erau destul de înalte. Atunci nu se deszăpezea ca astăzi… oamenii spuneau: <<Dumnezeu a dat-o, Dumnezeu o va lua.>> În iarna aia am pierdut doi unchi. Ei cântau la o nuntă în comuna Sărăţeni, din judeţul Ialomiţa, şi după ce s-a terminat cheful nu au dorit să rămână să doarmă acolo. Aşa că i-au întrebat pe oameni dacă le pot găsi o sanie care să îi ducă la gară şi de acolo să plece acasă la ei, la Urziceni. Aşa că au înhămat caii şi au plecat. Pe drum, însă caii s-au rătăcit şi s-au învârtit prin aceleaşi locuri foarte mult timp. Greşeala lor  a fost că s-au dat jos din sanie, în timp ce omul care era cu ei a lăsat caii liberi să găsească casa şi aşa a ajuns în sat. Însă unchii mei au murit acolo.”

 

 

Ion Besoiu: ,,Armata s-a mobilizat mult mai repede”
“Am privit iarna din 1954 cu groază, la fel cum mă uit şi azi la ce se întâmplă în Buzău, Vrancea şi Ialomiţa. Ţin minte că în ’54 eram actor la teatrul din Sibiu şi Teatrul Naţional sărbătorea 100 de ani de existenţă. Eu împreună cu colegii mei eram invitaţi la Bucureşti şi ne-am fi dorit să mergem, însă nu am mai ajuns în Capitală. Ne uitam înfioraţi la evenimentele de atunci. În schimb, nu existau atâtea televiziuni care să bage spaima în oameni şi noi nu prea ştiam ce se întâmplă în alte părţi. Aveam o armată numeroasă care făcea faţă mai bine decât azi şi se mobiliza mult mai repede”, îşi aduce aminte Ion Besoiu.

 

 

 

Sebastian Papaiani: „Atunci, oamenii se iubeau mai mult. Acum se detestă”
“În ’54 locuiam undeva pe strada Dudeşti din Capitală. Mi-aduc aminte că tramvaiul 26 care circula pe acolo o făcea printr-un tunel făcut din freze. Aveam 14-15 ani pe atunci şi locuiam la etajul 1, iar zăpada era până la fereastra mea. Era o arcadă făcută de locatari. Dimineaţa veneau nişte băieţi cu schiuri şi ne lăsau lapte, pâine şi unt. În schimb, oamenii se iubeau mai mult. Acum se detestă. Am dat zăpada de trei ori până acum de pe maşina mea pentru că vecinul meu, când şi-a curăţat şi el maşina, a dat zăpada înapoi la mine. Pe vremuri eram mai solidari unii cu alţii şi ne ajutam între noi”, a povestit, pentru “Centrul Vechi”, Sebastian Papaiani.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , , , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial