Bucureşti IFF ajunge la final

Cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (Bucureşti IFF) ajunge, în acest weekend, la final. Acesta se va încheia duminică, gala urmând să aibă loc de la ora 19.00 la Cinema Studio.

Până atunci însă, cinefilii vor putea viziona, la Cinema Studio şi Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR), o serie de proiecţii speciale. Astfel, sâmbătă, de la ora 11.30, la Cinema Studio va avea loc o proiecţie aniversară de 50 de ani a filmului „Ghepardul”, cu Burt Lancaster şi Alain Delon. Tot aici, de la ora 21.00 va putea fi urmărită pelicula „Zona liberă”, cu Natalie Portman. În aceeaşi zi, la NCRR, începând cu ora 11.00 vor putea fi urmărite patru filme româneşti de succes: „Veronica”, „Secretul armei secrete”, „Campioana” şi „Niki ardelean, colonel în rezervă”. Tot la NCRR, duminică, de la ora 11.00, cinefilii vor putea viziona o altă producţie românească, „Zâmbet de soare”, iar de la ora 21.00, filmul câştigător al Bucureşti IFF.

Ediţia din acest an a primei mari competiţii de film de lungmetraj din Capitală a debutat, luni, cu un moment special. În cadrul galei de deschidere, ce a avut loc la Cinema Studio, principele Radu al României a înmânat Premii de Excelenţă actorilor Victor Rebengiuc şi Mircea Diaconu. Printre personalităţile prezente în sală la acel eveniment s-au numărat Călin Popescu Tăriceanu, Diana Lupescu, Ioana Flora, Ana Ularu, Dorian Boguţă, Malvina Cervenschi, Velvet Moraru, Dan Nanoveanu şi Nae Caranfil.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial