Victor Rebengiuc: „Când eram tânăr credeam că la 79 de ani o să fiu în cărucior”

Într-o lume în care derapajul înspre anormal pare să configureze tot mai mult realitatea, există şi mici insule de normalitate locuite de oameni care fac din preocuparea profesională o adevărată credinţă. Credinţa actorului Victor Rebengiuc rezidă în lucrul bine făcut, în modestie, în respect pentru spectatorul care ştie să aprecieze o prestaţie profesionistă. „Centrul Vechi” vă prezintă unul dintre acele interviuri care ne pot schimba, fie şi vremelnic, perspectiva asupra lucrurilor care ne înconjoară.

 

Domnule Rebengiuc, ce impresie vă lasă în prezent Centrul Istoric?
Am văzut că s-a refăcut, au astupat gropile alea de acolo, e asfaltat, parcă şi casele s-au mai renovat într-un fel, nu toate, unele mai trebuie revizuite. E bine ce se întâmplă, e foarte bine. Era un lucru pe care îl aşteptam de mult şi bine că s-a făcut până la urmă.

 

Îşi păstrează Centrul Istoric farmecul dintotdeauna?
Nici nu ştiu dacă este farmecul vechiului Bucureşti acum. Nu cred, de fapt, că este farmecul vechiului Bucureşti. Este altceva. Este o imitaţie a ce se întâmplă în alte oraşe din Europa, dar e bine că există. Sunt oameni acolo, sunt turişti… Nu e pentru noi, e pentru vizitatori, pentru turiştii străini care vin să vadă România. E bine, este foarte bine.

 

„Încă mai merg pe picioarele mele”
Pentru că aţi pomenit de teatru, este lesne de constatat că sunteţi activ, jucaţi pe scenă sau în film, deci se poate spune că sunteţi neobosit. De unde aveţi atâta energie?

Eu ştiu de unde?! Când îmi aduc aminte ce vârstă am, chiar mă minunez. Nu-mi dau seama. Când eram mai tânăr, îmi închipuiam că la 79 de ani, pe care o să-i am în curând, o să fie o prăbuşire, că o să fiu unul dintr-ăsta plimbat cu căruciorul. Dar încă mai merg pe picioarele mele şi lucrul ăsta mă uimeşte, mă surprinde şi mă şi bucură. Mai merge, încă mai mişc.

 

 

Momentul Cannes 1965 a fost unul foarte important în cariera dvs. Cum vi s-a părut Vestul în acea perioadă când românii ieşeau foarte greu din ţară?
Am nimerit la Cannes într-un mediu extraordinar, pe malul Mediteranei, vedeam prima oară Croazeta…  Am fost uluit şi impresionat profund de frumuseţea locurilor de acolo, însă atmosfera festivalului era sinistră, pentru că era o tensiune permanentă. Lumea lupta pentru premii. Pe mine nu mă interesa, habar n-aveam, nici nu conta.

 

 

În străinătate, Iureş a jucat doar străini care vorbesc cu accent
Eraţi un actor tânăr pe atunci. Aţi fost tentat să rămâneţi „afară” după terminarea festivalului?
Eu aş fi putut să rămân, dar nu m-a interesat, pentru că ce mă interesează pe mine în viaţă este să îmi fac profesia, să joc teatru, să joc film. N-aş fi putut să fac asta în străinătate pentru că nu ştiu limbi străine, adică nu le ştiu la perfecţie. De altfel, nici unul dintre colegii mei cu talent care au plecat în străinătate nu au făcut carieră. Au jucat teatru, pe ici, pe colo, dar n-au făcut carieră. Ce a jucat Iureş până acum? Străini care vorbesc cu accent…

 

 

Aţi rămas aici şi bine aţi făcut, pentru că ne-aţi bucurat pe noi.
M-a bucurat pe mine să joc. Dar nici n-am avut vreun gând să rămân, pentru că de la început nu m-a interesat treaba asta. Eu sunt actor în România. În rest…

 

 

„Nu am o baghetă magică pentru realizarea rolurilor mele”
Pentru asta vă este recunoscător în primul rând spectatorul român.
Da, dar să ştiţi că nu mă consider un maestru, aşa cum mi se tot spune în ultimul timp. Nu am baghetă magică – acum am devenit maestru şi pac!, am rezolvat personajul dintr-o mişcare! Tot greu îmi este până când găsesc un personaj, până când îl realizez. Sigur, de multe ori mă opreşte lumea pe stradă ca să-mi spună vorbe frumoase. Asta mă bucură foarte mult, pentru că oamenii, iată, te ţin minte, probabil le-ai oferit cândva o clipă de mulţumire sufletească şi îmi mulţumesc pentru asta. Sunt foarte recunoscător pentru lucrurile astea.

 


Ce părere aveţi despre inflaţia de actori care există în prezent?
Nu am o părere bună, pentru că cine vine şi-mi arată diploma şi-mi spune: „Eu sunt actor!”, nu mă interesează. Vreau să-i văd opera de actor, să văd ce joacă şi cum joacă. Asta mă interesează pe mine, nu o diplomă. Diploma ţi-o cumperi. A cumpărat o diplomă, s-a dus şi a cumpărat-o, şi pe urmă vine şi-mi spune mie că el este actor!

 

 

„Îmi place să am ca parteneri actori buni”
Dintre actorii alături de care aţi jucat de-a lungul timpului, cu cine aţi putea spune că aţi colaborat cel mai bine?
În general cu actorii buni am colaborat bine. Mie îmi place să am ca parteneri actori buni şi am avut parte de chestia asta. Am lucrat cu George Constantin, cu Petre Gheorghiu, cu Emmerich Schaffer, care era un actor deosebit, şi încă mulţi alţii… Pe urmă, sunt colegii ăştia ai mei mai tineri, Mălăele, lângă care am jucat şi cred că o să mai joc, sau Şerban Pavlu. Mai sunt de amintit Clody Bertola, Mariana Mihuţ, evident, Ştefan Ciubotăraşu, Fory Etterle, Emil Botta, Giuri Kovacs, actori mari, actori buni de tot.

 

 

„Sunt actori care după ce se lasă cortina îşi revin greu, ies greu din personaj. Astea sunt fiţe! S-a lăsat cortina, am terminat, am plecat acasă!”  Victor Rebengiuc

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

1 Comentariu

  1. Victor Rebengiuc: despre destin, teatru, iubire și internet | Webcultura

Lasa un comentariu


GetSocial