Valentin Uritescu: „Atunci când a fost să aleg între Sport şi Teatru, am dat cu banul”

Un interviu cu marele actor Valentin Uritescu este un spectacol în sine. Un spectacol live, o reprezentaţie absolut autentică, în care artistul trece cu mare lejeritate prin registre total diferite: tristeţe, enervare, cuminţenie, relaxare şi, peste toate, bucurie. Bucuria de a trăi şi de a se povesti, bucuria de a fi o zi şi încă o zi printre cei care îl admiră şi îl iubesc. O mărturie a domniei sale, Actorul, emoţionantă, firească, nonşalantă şi, pe alocuri, explozivă.

 

 

Domnule Uritescu, spuneţi-ne, vă rugăm, în primul rând, cum găsiţi Bucureştiul din ziua de azi?
Să vă spun ceva: mie nu prea-mi place Bucureştiul. Mă stresează toată nebunia asta, zgomotul, aglomeraţia, vânzoleala oamenilor, alergătura asta continuă. Eu sunt de la ţară, ardelean din Vinerea. Mie îmi plac mai degrabă verdeaţa, liniştea de acolo, pomii, animalele, toată lumea aia frumoasă din copilărie.

 

Dar despre Centrul Vechi ce părere aveţi?
Ce s-a făcut în Centrul Vechi este un lucru foarte plăcut, foarte frumos. Sunt o sumedenie de cafenele, de baruri, unde vin mai mult tinerii. S-a schimbat mult Centrul Vechi din punctul ăsta de vedere, şi acest lucru face ca partea aia a oraşului să arate bine, să aibă un alt aer.

 

 

 

„Dacă voiam să beau un şpriţ, îl beam acasă”
În tinereţe, în studenţie, obişnuiaţi să ieşiţi la o bere prin Centrul Vechi?
Nu ieşeam prea des. Fiind de la ţară, aveam vinul şi ţuica mea, şi dacă voiam să beau un şpriţ, beam acasă. De altfel, nu prea sunt eu mare consumator. Când eram student, era Studioul Casandra acolo şi mai mergeam cu colegii prin Centrul Vechi, dar intram mai mult în consignaţii, deoarece îmi plăceau lucrurile vechi. Mă mai duceam şi pe Covaci, unde făceau ăia bişniţă cu ţigări şi cu tot felul de chestii.

 

Apropo de studenţie, cum v-aţi hotărât să deveniţi actor?
Domnule, viaţa mea s-a desfăşurat sub semnul hazardului. Am nimerit din întâmplare, deoarece eu voiam să dau la Educaţie fizică şi sport, să mă fac profesor de sport. Am fost sportiv în liceu, am făcut schi de performanţă. Am fost campion naţional în liceu, la spartakiadele elevilor, în probele de coborâre şi de slalom uriaş. Aveam concursuri la Braşov, pe Postăvarul. Le-am adus o grămadă de cupe şi titluri ălora, la liceu. Am fost un sportiv extraordinar!

 

„Când a fost să aleg între Sport şi Teatru, am dat cu banul”
Şi cum s-a făcut de aţi dat tocmai la Teatru?
Păi, tata mă văzuse într-o piesă de teatru la şcoală, când eram în clasa a şaptea. De atunci i-a rămas lui ideea asta cu actoria. Mi-a zis: „Mă, tu nu te duci la Sport, te duci la Teatru!”. L-am întrebat de ce să mă duc la Teatru?! „Pentru că în piesa aia, cu fetiţa pădurii, de la şcoală, te simţeai extraordinar pe scenă! Acolo dai!”

 

 

Şi ce-aţi făcut?
I-am zis aşa: „Bă, tată, nu mă duc!”. „Ba te duci!”, a strigat la mine. Şi atunci i-am zis aşa: „Dăm cu banul! Dacă iese stema, mă duc la Teatru, dacă iese capul, mă duc la Sport!”. A ieşit de trei ori stema, domnule! A fost ceva extraordinar! Aşa am dat examen la Teatru.

 

Din ce-mi spuneţi, reiese că tatăl dvs. a avut o personalitate foarte puternică.
Domnule, eu discutam toate alea cu tata. Datorită lui am făcut ce am făcut în viaţă. Şi cartea pe care am scris-o i-am închinat-o lui. A avut o ambiţie cu treaba asta, că de când a cerut-o în căsătorie pe mama, i-a spus bunicii mele: „Mamă Saveta, dacă mă însor cu Ileana, copiii mei or să fie ăi mai primii intelectuali din regiunea Hunedoara!”.

 

 

„N-am rămas în străinătate pentru că aici este spaţiul meu”
După ce aţi absolvit, de ce aţi plecat tocmai la Brăila?
Aşa cum am mai spus, viaţa mea s-a desfăşurat sub semnul hazardului. Am dat cu banul când a fost să aleg între Teatru şi Sport, iar după ce am terminat institutul, tot aşa nebun am fost, domnule! Mi-am zis: „Sunt la o bifurcaţie de drumuri, încotro mă duc?”. Aveam patru variante: Braşov, Piatra Neamţ, Sibiu şi Brăila. Am făcut patru bileţele şi am tras Brăila! Am avut apoi acest curaj nebun de a mă duce unde au ieşit sorţii!

 

Prin peregrinările dvs. artistice în lume, nu aţi fost niciodată tentat să rămâneţi „afară”?
Eu sunt foarte patriot, domnule! Sunt îngropat până-n mărul lui Adam în pământul ăla de la Vinerea, de acolo, din Podişul Transilvaniei. Am stat de vorbă şi cu Beligan, care mi-a zis: „De ce n-ai rămas, meştere?”. Nu am putut, domnule, să rămân! Aici e chestia mea, aici e spaţiul meu. Eu m-am născut unde au fost Horea, Cloşca şi Crişan, Alba Iulia, Deva, Sarmizegetusa, Lancrămul lui Blaga, Binţinţiul lui Aurel Vlaicu, toate sunt acolo, în jurul Vinerii.

 

„Asta nu mai este lumea care era lumea mea”
Aş vrea să-mi spuneţi, în încheiere, ce vă nemulţumeşte la societatea românească din ziua de azi?
Domnule, s-au dat peste cap anumite valori. S-au dat peste cap o sumedenie de treburi şi, nu ştiu cum, parcă s-a accentuat treaba asta cu noi, românii. Am văzut şi eu cum ne-au făcut franţujii de rahatul lumii. Am citit pe urmă în ziar un articol al lui Stanca, în care le spune: „Băi, băieţi, vorbiţi de noi că aşa şi pe dincolo, dar mă, voi uitaţi că v-am dat un Cioran, un Coandă, un Ionesco, un Brâncuşi şi mulţi alţii?”. Suntem un popor ciudat, şi pemine mă omoară chestia asta! Nu se mai respectă valorile alea dinainte. Nu mai este lumea care era lumea mea!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial