Luminiţa Gheorghiu, despre absenţa de la Berlin: „Nu avea rost să ne înghesuim toţi pe scenă”

 

Pelicula „Poziţia copilului” a fost protagonista celei de-a 63-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Marea absentă de la festivitatea de premiere de sâmbătă seara, actriţa Luminiţa Gheorghiu – care a deţinut rolul principal alături de Bogdan Dumitrache – a avut amabilitatea de a acorda un interviu, în exclusivitate, pentru „Centrul Vechi”.

 

Doamnă, în primul rând aş vrea să vă felicit pentru rolul extraordinar pe care l-aţi făcut în „Poziţia copilului” şi pentru premiul câştigat de această peliculă. Vă rugăm să ne spuneţi câteva lucruri despre impresiile culese de la Berlin şi, nu în ultimul rând despre dvs., dacă sunteţi bine.

Sunt bine, pentru că nu poţi fi altfel dacă ai luat un premiu. Aş putea să spun nu că sunt bine, ci foarte bine. Sunt foarte bucuroasă, sunt foarte fericită, aştept premiera din Bucureşti a filmului. Mi-aş dori din suflet – pentru mine ar fi un premiu extraordinar de important – ca lumea să vină în sala de cinema. Asta este dorinţa noastră. Pe de altă parte, sunt deja preocupată de rochia pe care trebuie să mi-o fac pentru premiera filmului „Sunt o babă comunistă”, pe care l-am făcut împreună cu Stere Gulea şi care va apărea probabil la o lună diferenţă faţă de „Poziţia copilului”. Acum mă frământ, aşadar, pentru acest lucru. N-am avut timp până acum să mă gândesc, am trecut de etapa asta, care de altfel nu este încă terminată, deoarece urmează premiera filmului „Poziţia copilului” în Bucureşti – dar vă spun că asta fac.

Este foarte bine că sunteţi degajată şi că vă puteţi bucura de aceste realizări.

Îmi place foarte mult să văd materiale bune, modele frumoase, şi asta este preocuparea pe care o am acum, apropo de această nouă premieră, deşi nici nu s-a terminat încă aceea de la Berlin.

Dl Florin Zamfirescu, pe care l-aţi avut coleg de platou în „Poziţia copilului”, v-a felicitat personal pentru rol şi pentru premiu…

Mă uitam la el pe platou, la filmări. Doamne, cât era de bine! Este un mare actor! Este un mare, mare actor!

Există o anumită nedumerire legată de absenţa dvs. de la festivitatea de premiere.

Acum să vă spun ceva: de ce trebuia să stăm toţi acolo? Ştiţi cum spunea Mircea Crişan? „Ce bine îmi pare că aţi venit doar 118! Nu mai avem sarmale, n-am făcut decât 2.000”. Eu mă uit şi la Oscaruri, şi la alte festivaluri. Se adună mulţi câteodată, în anumite situaţii. Văd acolo regizorul, producătorul, actorii… Eu nu am fost în sală la Berlin, am rămas în Bucureşti pentru că am avut nişte treburi care chiar nu sufereau amânare. Oricum, bănuiam că se va lua acest premiu şi acum nu era să ne înghesuim toţi acolo, pe scenă! Era acolo regizorul, erau şi amândoi scenariştii…

L-am văzut pe Bogdan Dumitrache pe scenă şi am fost convins că trebuia să fiţi şi dvs. acolo.

Am rămas în Bucureşti deoarece chiar aveam nişte treburi personale de rezolvat.

Dar în urmă cu câteva zile aţi fost acolo.

Sigur, am fost pe data de 9, am avut multe interviuri, pe urmă la premiera oficială, pe covorul roşu. Sunt foarte fericită că mi-am pus atunci nişte pantofi pe care mi-i pregătisem de mult, i-am  cumpărat special pentru această premieră, iar rochia şi toată ţinuta au fost făcute special pentru premiera asta. Chiar mi-am zis atunci: Doamne, nu cumva mi-am luat pantofii ăştia cu tocurile prea înalte? M-am descurcat foarte bine şi am fost atât de binedispusă şi de relaxată cum rar mi se întâmplă. Nu sunt o persoană relaxată, sunt o persoană veselă, dar totul mi se pare că trebuie controlat, că totul devine o problemă. Când am văzut că e aşa de plăcut să păşesc pe covorul roşu de mână cu Călin (Peter Netzer – n.r.) şi cu Bogdan (Dumitrache – n.r.), am fost foarte fericită.

Dl Florin Zamfirescu mi-a spus că v-a trimit un sms de felicitare chiar în timpul ceremoniei de înmânare a Ursului de Aur şi dânsul a spus că sunteţi în Bucureşti.

Eu am fost pe 9 acolo şi am plecat pe data de 13. Pe 11 a fost premiera filmului şi pe 13 m-am întors în ţară. Nu m-am mai reîntors la Berlin pentru festivitatea de premiere, deoarece, cum să spun, în general totul e secret, nu se ştie, dar cam ştii cine o să fie premiat. Am împărtăşit cu ei bucuria de aici, de acasă.

Sper că o să vă distraţi bine la revederea cu echipa.

Sigur că da, bineînţeles, la distracţie suntem primii! La muncă e mai greu! Să vă spun ceva: cred că mai mulţi actori simt acest lucru: când filmezi, mi se pare mult mai uşor decât la aceste sărbători ale filmului, cum li se spune acestor festivaluri. Sărbătoarea aceasta a filmului este dificilă pentru mine. Mai bine pe platou! Lasă-mă acolo să muncesc! Mă bucur, dar cum să spun, este atâta emoţie de jur împrejur că parcă mai bine mă laşi pe platou.

Sunteţi o persoană modestă…

Nu ştiu dacă este vorba de modestie. Ştiţi ce se întâmplă? Trebuie să te prezinţi într-un fel deosebit şi nu ştii dacă mulţumeşti gusturile tuturor. Niciodată nu poţi mulţumi pe toată lumea, dar îţi pui problema să fii aşa cum trebuie, deoarece reprezinţi România. Eu, cel puţin, iubesc enorm România şi reprezint România oriunde m-aş duce. Şi atunci… M-am gândit şi când am fost în Los Angeles: e bine ce am ales, ca înfăţişare exterioară? Trebuie să fii foarte atent la ce spui, la cum spui, la cum îi contrazici, pentru că m-au făcut să râd întrebările lor, apropo de societatea comunistă. Le-am spus că nu are legătură acest film cu societatea comunistă, ci are legătură cu relaţia dintre mamă şi fiu. Că întâmplător este o femeie cu relaţii, da! Dar problemele dintre părinţi şi copii sunt de când lumea şi vor fi cât va dura lumea pe această bucăţică de pământ. Trebuie să fii atent, trebuie să fii prompt în răspuns, trebuie să vorbeşti cât trebuie şi mai ales cum trebuie. Şi atunci totul este, cum să spun, rapid! Atunci mi-am zis, lasă, mai bine mă duc la mine acasă şi filmez. E o altă înfăţişare a actorului, care nu este uşor de acoperit. Poate alţii sunt altfel, poate alţii sunt mai nu ştiu cum… Şi eu pot să fac prezentarea, pentru că am fost la foarte multe festivaluri şi întotdeauna a trebuit să mă prezint cât am putut de bine. Vreau să spun că emoţia este mare, publicul care te copleşeşte, plus interviurile şi tot ce ţine de mecanismul ăsta. Nu mi se pare simplu.

N-au existat, aşadar, alte motive? Eu, la un moment dat, mi-am pus chiar problema că, nefiind acolo, poate aţi avut o problemă de sănătate sau altceva.

Dar poate mă aştepta aici un logodnic! Cineva care mi-a spus: „Nu mai pot să stau fără tine! Câte zile mai stai acolo? Mai rămâi şi cu mine!”. Dragostea este importantă la orice vârstă! Ce spunea Jane Fonda într-o revistă? Că la 74 de ani se simte când face dragoste mai bine ca în tinereţe, când era crispată. Poate mă aşteaptă nu numai un viitor roz, dar un viitor soţ. Şi eu şi Florin (Zamfirescu – n.r.) trebuie să ne refacem viaţa, nu?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial