Ileana Iordache: „Ştefan a plecat cu o mare amărăciune în suflet”

În ultima parte a vieţii, marele actor Ştefan Iordache a preferat să stea departe de tumultul oraşului şi s-a retras la ţară, într-un loc pe care îl vedea ca pe un adevărat paradis. Artistul a păstrat însă întotdeauna o nostalgie pentru Bucureşti şi îndeosebi pentru vechiul cartier Rahova, de care îl legau nenumărate amintiri. Sora artistului, Ileana Iordache, a rememorat, pentru „Centrul Vechi”, o parte din aceste amintiri care răzbat dintr-o epocă de mult apusă.

 

 

Doamna Ileana, ce însemnătate a avut Bucureştiul pentru Ştefan Iordache până la retragerea la Gruiu?
Nu-i plăcea oraşul, dat fiind că era totuşi un om singuratic. Nu era un tip căruia să-i placă să umble cu cârdul după el, să aibă alai. Nu-i plăcea agitaţia, îl oboseau toate lucrurile astea. Zgomotul oraşului îi era nesuferit, de aceea a şi căutat căsuţa aia la Gruiu. Când a văzut pomii în floare a avut impresia că e în rai. Şi, într-adevăr, căsuţa e modestă, dar te simţi atât de bine când ajungi acolo!

 

Unde îi plăcea să meargă prin Bucureşti?
El avea momentele lui de singurătate, mergea foarte mult pe jos. A avut un căţel, un fox terrier, şi se ducea cu el în Parcul Herăstrău şi îl alerga. El cu bicicleta, căţelul pe jos. Făcea turul parcului, iar asta pentru el era o relaxare extraordinară.

 

„În Rahova a locuit şi Gruia, marele handbalist”

 

Din spusele dlui Ştefan, ştiu că aţi copilărit în Rahova.
Da, pe Caporal Ilina. Întorcea tramvaiul 7 acolo. „La ceas” îi ziceam, pentru că era un ceas mare acolo. Înspre Rahova, pe partea stângă, erau case mai răsărite, iar pe partea dreaptă, ceva mai amărâte. Pe partea dreaptă a locuit George Gruia, marele handbalist. El şi Ştefan au fost colegi de bancă. George venea la şcoală încălţat cu cizmele cu toc ale maică-sii, aşa erau de săraci.

 

Spuneţi-mi, vă rog, ce se mai întâmplă cu casa de la Gruiu.
Vreau să vă spun că, prin testament, Mihaela (n.r. – Mihaela Tonitza, soţia lui Ştefan Iordache) nu mi-a lăsat mare lucru, pentru că eu i-am spus: „Măi, eu sunt bătrână, nu pot să alerg să fac fundaţie, să fac casă memorială!”. Pe casa de la Gruiu scrie „Casa Memorială”, dar nu este în circuit. În sfârşit, casa e lăsată prin testament unui fin de-al lor, care este născut în Gruiu. Eu sunt mulţumită că o îngrijeşte foarte bine. E ca şi cum nu ar lipsi adevăratul stăpân de acolo.

 

Dlui Ştefan i-a plăcut foarte mult boema. Spunea că merge în cârciumă ca să observe diverse tipologii umane, însă de aici mulţi au tras concluzia că se ducea acolo ca să bea.
Este adevărat, Ştefan mergea la cârciumă. A avut o perioadă în care a fost într-un astfel de anturaj. De obicei, se întâmpla să li se trimită băutură la masă. El niciodată nu mânca înainte de spectacol. Sau mânca, să zicem, o banană ori o portocală, dar atât. Îşi bea ceaiul, un ceai de tei sau de altceva, la teatru, iar când ieşea mergea cu prietenii la un restaurant. Bea pe stomacul gol şi normal că îl lua apa repede.

 

 „Ştefan nu a fost niciodată un beţiv”

 

Atunci de unde toate aceste istorii?
Pe el îl lăsau foarte repede genunchii. Nu-şi pierdea niciodată raţiunea, luciditatea, era foarte conştient de starea lui, dar îl lăsau genunchii din cauză că era nemâncat. A fost o perioadă destul de scurtă. Mă rog, a intervenit şi Mihaela, iar el şi-a dat seama că nu e bine şi a renunţat la acest anturaj. Venea acasă, îşi bea supa, o supă concentrată, stătea şi rememora tot spectacolul, după care se culca. Nu a fost niciodată un beţiv, ăsta este adevărul.

 

Când mai mergeţi pe la Gruiu, îl mai pomenesc cei de acolo?
Oamenii de la Gruiu îi păstrează lui Ştefan o amintire foarte frumoasă, pentru că el era acolo ca un fel de bătrân înţelept. Până în ultima clipă ei nu au acceptat că s-a dus. La înmormântare erau foarte multe camere de luat vederi. A venit unul de acolo, din Gruiu, şi l-a întrebat pe un gropar: „Ce faceţi aici?”.  „Păi ceva cu dl Ştefan, se filmează! E ceva cu moartea dlui Ştefan, dar se filmează, dl Ştefan n-a murit!” M-a cutremurat! Omul ăla era atât de convins că asistă la o filmare, că nu e adevărat, încât chiar că te cutremura!

 

În ultima perioadă a vieţii, dl Ştefan era nemulţumit de ce se petrecea în jur. Se poate spune că a plecat cu o amărăciune în suflet?
Să vă povestesc un lucru, tot de la înmormântare. El a fost depus la Teatrul Naţional şi s-a plecat de acolo în coloană. Cei de la Ministerul Culturii, deci de la Casa Presei, au dat telefoane în care au rugat ca întreg cortegiul cu Ştefan să se oprească în faţă la Casa Presei, pentru că aşteptau oamenii cu flori. Vreau să vă spun că ministrul culturii de atunci nu le-a dat voie oamenilor să coboare. Totuşi, au fost mulţi care l-au ignorat pe dl ministru şi au coborât.

 

„Nu mai voia să iasă în viaţa publică deoarece era desconsiderat”

 

Dar cum a fost posibil un astfel de comportament la înmormântarea unui mare actor?
Mie mi-a spus cineva care lucra în imediata apropiere a dlui ministru al culturii de pe vremea aceea că, la câteva zile, domnia sa s-a uitat pe CV-ul lui Ştefan şi a zis: „Dom’le, dar în câte piese a jucat ăsta! Dar ce roluri a făcut ăsta!”. Păi tu, ministrul culturii, să spui aşa ceva! Deci aşa au fost trataţi şi normal că Ştefan avea o nemulţumire. El chiar anunţase, cu câtva timp înainte să moară, că refuză să mai dea interviuri, că nu mai voia să iasă în viaţa publică, deoarece erau total desconsideraţi. A plecat cu amărăciunea asta în suflet. A fost tratat aşa până la mormânt.

 

„Meseria de actor l-a îmbătrânit pe Ştefan din cauza consumului fizic şi psihic foarte mare.” ILEANA IORDACHE

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial