Horaţiu Mălăele ne pregăteşte… „Funeralii fericite”

Face parte din pleiada marilor actori români din toate timpurile… unul dintre cei care au ales să îşi „joace” viaţa pe scenă şi să fie „remuneraţi” în zâmbete şi aplauze frenetice. Horaţiu Mălăele, un om „uitat” de vremuri în cabina teatrului, departe de televizor şi de politică, vorbeşte astăzi despre bucurii, insatisfacţii şi proiecte artistice şi se conduce după un singur principiu: „Să munceşti, să te joci şi să îţi ţii gura”.

 

 

De ce aţi ales să deschideţi galeria de caricatură chiar în Centrul Vechi?
Marii caricaturişti stau în redacţii sau la ei acasă şi îşi fac albumele proprii, iar mai micii caricaturişti stau pe stradă. Şi am găsit că este cuviincios ca această cenuşăreasă a artelor plastice, care este caricatura, să îşi găsească un loc stabil undeva. Am încercat să obţin acest loc discutând cu toate autorităţile care au trecut, de-a lungul timpului, prin primărie şi nu am găsit înţelegere decât la Oprescu. El mi-a dat acest loc destul de mic, dar suficient pentru dorinţa noastră, în Centrul Vechi.

 

De unde această pasiune?
A devenit pasiune… ea a plecat ca o profesie. Am debutat în Bucureşti ca grafician, iar apoi m-am orientat spre teatru.

 

Vă alegeţi tematici şi subiecte?
Nu. Ţine doar de stările care mă autorizează în momentul respectiv. Acum, de exemplu, am o expoziţie de nuduri la galerie. În fiecare săptămână voi avea un invitat. Cine are dorinţa de a participa cu o expoziţie, un înţeles sau un neînţeles, o poate face la această galerie.

 

Ce fel de oameni vin acolo?
Acolo vin foarte mulţi tineri, pentru că ei bântuie foarte mult Centrul Istoric. Ei sunt majoritari, dar vin din toate categoriile. Este o zonă binecuvântată, iar faptul că atrage tinerime, că sunt galerii ocupate de tineri este un lucru bun. Chiar şi berăriile au rostul lor.

 

Talent şi improvizaţie
George Mihăiţă spunea despre dumneavoastră: „Mălăele umple sălile!”…
Nu ştiu care este reţeta succesului… habar nu am. Poate că este vorba despre un raport direct cu spectacolul, poate cu spectacolul vieţii. Este un principiu de la care nu trebuie să te abaţi: să munceşti, să te joci şi să îţi ţii gura.

 

Improvizaţi foarte mult în spectacole…
Improvizaţia este starea de graţie a actorilor. Să îţi menţii mereu viu spiritul ăsta ludic îţi dă un gust mai tare spre improvizaţie şi spre bucuria improvizaţiei… cred. Eu improvizez tot timpul!

 

Despre rolul din ultimele filme ale lui Nicolaescu: „Pur şi simplu mi-am făcut treaba”
Ce puteţi spune despre rolurile dumneavoastră din filmele „Poker” şi „Ultimul corupt din România”?
Este o jigodie care a prins gustul puterii şi care, la un moment dat, funcţionează chiar ca o autoritate. Este un arc peste timp al lui Moliere. Nu vreau să găsesc corespondenţe în realitatea civilă sau istorică. Pur şi simplu mi-am făcut treaba.

 

„Dacă nu eram actor şi caricaturist, eram ori actor, ori caricaturist.”

 

Dar despre filmul în sine?
Este o scriitură care a făcut carieră pe scena Teatrului de Comedie, pentru că „Poker” a fost mai întâi o piesă de teatru după care s-a realizat filmul. Scenariul mi s-a părut destul de interesant. Bine… Sergiu Nicolaescu a făcut cu totul şi cu totul altceva, dar nu cred că a ieşit tocmai rău. A avut părerea mea că a fost un film oportun, care a prins foarte bine la public, şi iată dovada că s-a simţit nevoia celui de-al doilea episod. Aşa a apărut „Ultimul corupt”, probabil cum va apărea „Penultimul corupt”.

 

Pregăteşte un nou film
Cum a fost primit de public filmul „Nuntă mută” regizat de dumneavoastră?
Este un film care mi-a plăcut foarte mult. Cei care l-au văzut l-au apreciat. Din nefericire, în România am avut doar şase copii, după care am rămas numai cu patru, faţă de Franţa care a avut 54 şi a suplimentat până la 58, faţă de toate cele 34 de ţări. A luat Marele Premiu la Terni, Premiul Publicului la Bangkok. Istoria lui este nescrisă în România pentru că este un film nevăzut.

 

Veţi mai regiza vreun film?
Chiar sunt în discuţii cu cei de la MediaPro pentru un alt proiect unde avem şi o parte din bani. Este o idee de-a mea pe un scenariu al lui Adrian Lustig care se numeşte „Funeralii fericite”.

 

Avem nişte lefuri extraordinar de nenorocite
Care sunt necazurile pe care le are de înfruntat un actor?
Din cauza faptului că nu suntem priviţi şi judecaţi aşa cum ar trebui, avem nişte lefuri extraordinar de nenorocite. Actorul lucrează foarte mult pe nişte salarii mizerabile. Ar trebui o mai mare grijă pentru această comunitate mică şi timidă. Nu poate să revendice cu autoritate drepturi.

 

„Este o zonă binecuvântată, iar faptul că atrage tinerime, că sunt galerii ocupate de tineri este un lucru bun. Chiar şi berăriile au rostul lor.” – Horaţiu Mălăele

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial