Florin Zamfirescu: „Traversăm cea mai cruntă perioadă de proletcultism!”

Este franc, are verb, e dezinvolt, pasional şi totuşi echilibrat, într-un cuvânt, un artist în pielea unui om obişnuit sau un om (cu puterea de a avea opinii) în pielea unui artist. Florin Zamfirescu surprinde mereu pentru că este mereu sincer. Iubeşte viaţa, îşi iubeşte familia şi, dincolo de sinuozităţile existenţei, este mereu îndrăgostit de meseria de actor.

 

 

Domnule Zamfirescu, ce a însemnat pentru dvs., de-a lungul timpului, Centrul Istoric al Capitalei?
Iubesc Centrul Vechi cu atât mai mult cu cât este locul unde m-am lansat. Acolo era studioul nostru, al institutului de teatru, Studioul Casandra, care nu mai este al institutului pentru că la noi totul trebuie să meargă din prost în mai prost. Adică nimeni să nu ne ajute să păstrăm măcar ce era bun! Deşi apare termenul proletcultist în epoca trecută, cred că în prezent traversăm cea mai cruntă perioadă de proletcultism: demolăm şi punem sticle şi pervazuri!

 

„Mă bucur că Centrul Vechi n-a fost demolat de dementul ăla!”
Mergeţi prin Centrul Vechi?
Sigur că da! De altfel, eu mi-am făcut studenţia plimbându-mă pe Lipscani. Există acolo, chiar în mijlocul Lipscanilor, teatrul ăla care se numea CCS şi acum este Rapsodia. Este un teatru superb şi care mi se pare că nu este destul de mult folosit şi cum trebuie, şi de cine trebuie.

 

Ce părere aveţi despre progresele care s-au făcut în ceea ce priveşte recondiţionarea acestor locuri?
S-au făcut nişte lucruri frumoase, s-a lucrat mult şi, deşi cred că s-a înaintat lent, a început să arate foarte bine. Nu pot să spun decât că iubesc Centrul Vechi şi că îmi place. Mă bucur că n-a apucat să fie demolat de dementul ăla!

 

 

„«Lumini şi umbre» nu a fost interzis, ci a fost oprit”
Întorcându-ne un pic în trecut, cred că sunt mulţi admiratori de-ai dvs care ar vrea să ştie de ce a fost interzis serialul „Lumini şi umbre”.
E o nuanţă aici… Nu a fost interzis, ci a fost oprit. Trebuia să continue fiindcă lucrurile evoluau… L-am întrebat atunci pe Titus Popovici ce va face personajul meu, care era un tânăr de la şcoala de popi şi care după aia trecea la comunişti şi devenea personaj negativ. Şi zic: „Personajul meu, mai încolo, cum va evolua?” Şi Titus Popovici mi-a răspuns franc: „Îl bag în Comitetul Central!”.

 

A deranjat autorităţile de atunci această opţiune a regizorului?
Titus avea de gând să conducă lucrurile pe muchie de cuţit, ca să scape şi de cenzură, dar să poată spune şi nişte adevăruri. Atunci cei de sus s-au prins şi au oprit filmările. Serialul nu a mai continuat pentru că nu trebuia să continue. Deci el nu a fost interzis în sensul că s-a dat pe post prima parte, iar după aceea nu s-a mai făcut.

 

,,Iubesc toate filmele pe care le-am făcut”
Trecând de la micul la marele ecran, ce rol din peliculele în care aţi jucat credeţi că vi s-a potrivit cel mai bine?
Eu iubesc în general toate filmele pe care le-am făcut, dar sunt câteva cu care mă pot mândri, cu care mă pot lăuda. Unul dintre ele este „Iarba verde de acasă”, regizat de Stere Gulea, care s-a tot dat pe post. Nu pot să nu amintesc, de asemenea, de „Moromeţii”, apoi de filmul lui Nae Caranfil, „Filantropica”, în care am jucat poetul Gării de Nord. Nu pot să nu amintesc de un rol pe care-l iubesc nespus, unde am avut doar o singură zi de filmare: se numeşte „Iacob”, al lui Daneliuc. Deci am avut şi roluri mari, şi roluri mai mici, pe care le iubesc foarte mult.

 

La „Iacob” aţi colaborat cu un alt mare actor, Dorel Vişan.
Eu cu Dorel Vişan suntem prieteni de foarte mult timp. Am o stimă deosebită pentru el deoarece este un artist care, deşi a lucrat toată viaţa lui în provincie – în afară de filme şi de televiziune -, este un actor de prim rang. Este un om inteligent, un om cult, un om încercat de viaţă, pentru că a rămas văduv la un moment dat… E un om echilibrat, un om al cetăţii care s-a impus prin înţelepciune şi prin inteligenţă. Este o personalitate de prim rang în România.

 

„Vlad este de o hărnicie fabuloasă!”
Faceţi parte dintr-o familie de actori. Cum se împacă diferitele generaţii din acest punct de vedere?
Se împacă foarte bine, condiţia fiind să lucrăm cât mai puţin împreună. Generaţiile se contrazic, şi e firesc, fiecare are alt drum – deşi toate drumurile duc la Roma -, e normal să fie mai multe drumuri care duc la Roma. E destul de greu să lucrezi în familie, ceea ce noi nu prea facem. Eu joc la Odeon, joc şi cu soţia mea, Cătălina, sora mea este actriţă la Ploieşti, fiul meu, Vlad, este de o prolificitate extraordinară, a trecut şi el la regie, acum montează la Braşov un spectacol, joacă enorm şi e de o hărnicie fabuloasă! Iubeşte estraordinar de mult această meserie şi sunt foarte mândru de asta şi de el.

 

„Îmi doresc un spaţiu pentru Fundaţia «ActOr Art»”
Spuneţi-mi, vă rog, câteva cuvinte despre fundaţia pe care aţi înfiinţat-o.
De dragul acestei meserii, de dragul studenţilor pe care îi am, am creat Fundaţia „ActOr Art”, care are ca scop lansarea tinerelor talente actoriceşti şi regizorale. Avem deja câteva acţiuni, dar cea mai grea problemă a acestei fundaţii este că nu reuşim deocamdată să facem rost de un spaţiu. Cer ajutor tuturor celor care ne pot pune la dispoziţie un spaţiu pentru ca tinerii şi talentaţii noştri absolvenţi să se poată exprima.

 

„După 1990 s-au făcut mai puţine filme şi eu am făcut şi mai puţine filme. Bucuria mea a fost totuşi că nu am fost uitat de tinerele generaţii.”  – Florin Zamfirescu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial