Filmul, acest „modus vivendi”

„Centrul Vechi” vă face cunoştinţă cu doi oameni simpli, din generaţii diferite, pentru care pasiunea pentru film s-a transformat aproape într-un mod de viaţă şi le-a influienţat benefic existenţa. Irina şi Robert s-au întâlnit pentru prima dată cu ocazia acestui interviu, în cafeneaua din cinematograful „Patria”. Ambii se cunoşteau, însă prin intermediul… filmelor. „Îmi doream de mult să vă cunosc, doamna Nistor”, au fost cuvintele tânărului Robert. „Aaaaa, deci tu eşti Veverita_bc?! Mă bucur să te întâlnesc”, a fost replica surâzătoare a consacratului critic de film.

 

Irina Margareta Nistor: „Centrul Vechi e un decor de film!”
Irina Nistor (aşa îi place să se recomande) te cucereşte de la prima întâlnire. Obişnuit să-i cunoşti doar glasul, rămâi repede fascinat şi de Om. Povestea ei începe undeva în 1957, când apărea pe lume într-o familie îndrăgostită de frumos, care a ţinut-o deoparte de ideologia comunistă, preferând să-i propună „călătorii” pe axa muzeu-teatru-cinema. Pasiunea pentru film i s-a dezvoltat de mică, atunci când bunicii şi părinţii o duceau, cel puţin o dată pe săptămână, la Sala Palatului, la proiecţii cinematografice. „Era ca un ritual în familia mea, fiecare seară miercuri era rezervată filmului”, începe Irina Nistor dialogul ei cu „Centrul Vechi”.

 

Agorafobia şi filmele văzute de la capăt de rând
„La Sala Palatului aveam locurile noastre permanente, eu, părinţii şi bunicii mei. Le ţin minte şi acum: locurile 1-5, rândul 9, sectorul A”, povesteşte Irina Nistor, un om care nu poate vedea filmele din mijlocul unei săli de cinema. „Nici acum nu pot sta într-un cinematograf decât la capăt de rând. Sunt agorafobă, nu mi-e frică de spaţiile largi, dar aglomeraţia nu-mi dă o senzaţie de bine, e un compromis să suport pe cineva în dreapta mea, la cinema, în stânga nu mai vreau să fie nimeni”, continuă criticul de film.

 

Dublajul casetelor video, în casa lui Ion Finteşteanu
Irina Nistor a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, specializarea engleză-franceză. Din 1980 a început să lucreze în Televiziunea Română ca redactor de film. Ulterior, l-a cunoscut pe inginerul Zamfir, omul care cumpărase casa în care locuise actorul Ion Finteşteanu şi o transformase într-un adevărat studio de înregistrat şi copiat casete video. „Acest domn Zamfir s-a îmbogăţit din distribuţia casetelor piratate. Filmele veneau din străinătate, în general prin piloţii Tarom de pe cursele externe. În casa lui Zamfir, la subsol, într-o încăpere micuţă, eu dublam filmele. Veneam de pe la ora 15 şi plecam târziu, când terminam de tradus”, spune Irina Nistor. În alte camere, la etaj, inginerul avea mai multe aparate video şi copia casetele care apoi plecau în ţară, pe diferite filiere, tolerate de Securitate.

 

La Muse, surpriza plăcută din Centrul Vechi
Când aducem discuţia către centrul istoric al Bucureştilor, Irina Nistor are păreri împărţite. „Centrul Vechi e ca un decor de film, de altfel s-au şi turnat multe filme aici. Mie însă, în afară de sticlarii de altă dată, Fondul Plastic şi un fel de consignaţia unde am tot încercat să vând nişte sfeşnice de argint pe când rămăsesem complet fără bani (dar n-am reuşit şi mai târziu le-am dăruit), zona asta nu-mi spune mare lucru. Săptămâna trecută însă, am descoperit La Muse, un club cu teatru unde, pe lângă pereţii hollywoodieni, cu vedete adevărate şi cei pe care i-au inspirat (vezi Marilyn şi fraţii Kennedy, dar şi Arthur Miller), am avut privilegiul unui spectacol-lectură după eseurile lui Pascal Bruckner,  «Paradoxul iubirii», cu autorul în sală. Să te tot îndrăgosteşti!”, spune Irina Margareta Nistor.

 

 

„Plecarea definitivă” din România
Surprinzător, Irina Margareta Nistor a anunţat săptămâna trecută că pleacă definitiv din România. La ora interviului nu a dorit să ofere vreo motivare a deciziei. „Aşteptaţi până marţi, la prânz. Atunci va fi o conferinţă de presă”. Între timp, internetul vuia. Unii îi urau „drum bun”, alţii o implorau să rămână. Şi a venit ziua de marţi. Am răsuflat uşuraţi. Irina Nistor nu pleacă nicăieri. Rămâne în Bucureştiul ei de amintire boemă. A fost doar o campanie gândită pentru promovarea unui concurs de cultură generală, al cărui concept este semnat de scenaristul Relu Voicu. Irina Nistor va fi preşedintele juriului. „Intensitatea cu care unii păreau să mă regrete, nu neg, mi-a dat o senzaţie de împlinire”, zâmbeşte reputatul critic de film.

 

„Sunt dependentă de televizor. La o ediţie a festivalului «Anonimul» am fost cazaţi în nişte camere fără televizor, explicându-ni-se că aşa e în spiritul Deltei… Cum am revenit în Bucureşti am căutat şi mi-am cumpărat un telefon mobil pe care să pot recepţiona programe TV.”

 

Scurt / 2

IMN:
Cât încasaţi pentru traducerea unui film, înainte de 1989?
200 de lei, în condiţiile în care taxiul mă costa 50 de lei, din Vatra Luminoasă, de unde locuiam, până la Televiziune.
Câte filme traduceaţi maximum într-o zi?
Şapte. Toate la „primă audiţie”.
Cum traduceţi „fuck”?
„La naiba”. Să fie clar, nu mă oprea nimeni să rostesc înjurături, comuniştii erau primii care înjurau. Însă nu am considerat că e necesar şi nu am putut să fiu vulgară. Toată lumea ştie definiţia termenului, e absurd să-l traducem doar de dragul de a fi vulgari.
Subtitrare sau dublaj?
Subtitrare. E, practic, o dovadă de civilizaţie, spre deosebire de lenea, care caracterizează dublajul. Adepţii dublajului pot lua în calcul, e adevărat, şi minoritatea analfabetă, existentă în toate ţările, însă rămâne o minoritate. Pe vremea când şi eu dublam filme, nu existau studiouri de subitraj.
Filmul, la cinema sau acasă?
În avion şi la cinematografele din străinătate. Nici unul dintre ecranele din România nu are luminozitatea pe care o au ecranele de provincie din afară, din Franţa spre exemplu.
Pacino sau De Niro?
De Niro.
Nicholson sau Hopkins?
Sir Anthony Hopkins. Nicholson e prototipul mitocanului român, chiar nu înţeleg cum de are atâţia fani. Sau fane.
Cel mai bun regizor?
Orson Welles.
„Black Swan” sau „Social Network”?
Nici unul. “King’s Speech”.
Cea mai bună comedie din ultima perioadă?
“Marea mahmureală”. Prima parte.
Cele mai bune filme din 2011?
“King’s Speech”
„Midnight in Paris”
„Visul lui Adalbert”

 

VV:
Cât încasezi pentru traducerea unui film?
Din subtitrările postate pe site-ul www.titrari.ro nu câştig nimic. E doar o pasiune.
Câte filme ai tradus într-o zi?
De obicei, unu. Sunt şi filme pe care le finalizez de tradus în şase ore, precum „Kung Fu Panda”. Un film cu replici mai complexe, cum este „Dark Knight”, mi-a luat însă două zile, în care am muncit continuu.
Cum traduci „fuck”?
„La naiba”. La fel ca Irina Nistor. Deşi internetul este un spaţiu mai permisiv, niciodată nu am putut scrie o înjurătură în subtitrările mele.
Subtitrare sau dublaj?
Subtitrare.
Filmul, la cinema sau acasă?
Uneori la cinema, însă şi acasă pe calculator, atunci când traduc. La TV nu am mai văzut un film de ani de zile.
Pacino sau De Niro?
De Niro.
Nicholson sau Hopkins?
Hopkins.
Cel mai bun regizor?
Darren Aronofsky.
„Black Swan” sau „Social Network”?
„Black Swan”.
Cea mai bună comedie din ultima perioadă?
“Bridemaids”.
Cele mai bune filme din 2011?
Nu mi s-a părut, până acum, nimic memorabil, în afară de “King’s Speech”.

 

Veverita_bc: „Mi-ar plăcea un altfel de Centru Istoric!”
Nu e fată şi nu e nici din Bacău, aşa cum, poate, credeau mai toţi consumatorii de filme de pe internet care îi vedeau semnătura pe subtitrările realizate şi postate pe site-uri de profil. Numele lui este Robert S., are 24 de ani şi este absolvent de informatică. Liceu şi facultate. S-a îndrăgostit de film urmărind casetele video închiriate de tatăl lui. „Dublate de Irina Margareta Nistor”, spune tânărul născut în Vaslui, crescut prin Ardeal şi ajuns, la vremea studenţiei, în Bucureşti.

 

HBO, preferat dial-up-ului de 56kbps
„În afară de casetele împrumutate de tata, eram fascinat de filmele de pe HBO. Acestea două erau, practic, singura mea sursă de filme de calitate. Internet nu aveam acasă şi când, într-un sfârşit, am reuşit să am acces, îl aveam degeaba, pentru că funcţiona prin dial-up, cu o viteză de maxim 56kbps, deci era imposibil să downloadez vreun film, aşa că tot cu HBO am rămas aproape de suflet. După venirea în Bucureşti am început să trag de pe net şi să vizionez multe filme. Ca o răzbunare pentru anii în care mi-a fost imposibil. Apoi, la un moment dat am încercat să traduc un film. Mi-a ieşit şi nu am mai renunţat de atunci”, povesteşte Veverita_bc pentru „Centrul Vechi”.

 

“The Fountain” şi “Lost”, filmele preferate
Practic, Veverita_bc s-a apucat de subtitrări pentru piaţa underground de filme acum cinci ani. „La început a fost vorba de filmele care mi-au plăcut şi cărora nu le găseam subtitrare. A fost şi un fel de exerciţiu, pentru că nu doream să-mi pierd cunoştinţele de engleză dobândite în anii de gimnaziu şi liceu. «The Fountain» m-a făcut să mă îndrăgostesc de Aronofsky, traducând ulterior şi «The Wrestler» sau «Black Swan». Dacă tot vorbim de filme preferate, pe lângă «The Fountain», am fost fascinat de seria «The Lord of the Rings», iar dacă ne referim la seriale sunt un fan «Lost»”, mărturiseşte Robert.
Vrea evenimente în Centrul Vechi
În prezent, Robert duce o viaţă liniştită alături de iubita lui şi înconjurat de prietenii apropiaţi. Nu este un împătimit al ieşirilor în club. Atunci când are timp liber, în afara serviciului, preferă plimbările în parc sau o ieşire la cinema. În Centrul Vechi ajunge uneori, dar nu este un fan al zonei. „Arată mai bine decât în urmă cu câţiva ani, dar cred că ar fi putut arăta şi mai bine. Mi-ar fi plăcut un altfel de Centru Istoric, unul în care nu doar cafenelele să iasă în evidenţă, ci şi o multitudine de evenimente conexe. Timpul nu este pierdut, poate schimbarea va continua în bine şi peste ani, astfel încât zona să devină cu adevărat fascinantă”, conchide Robert, Veverita_bc.

 

„Prin 2008, un bărbat din Braşov a scris redacţiei «Playboy» România şi a solicitat un pictorial cu Veverita_bc. Omul, cu imaginaţia înfierbântată, era convins că sunt fată şi mă voia… nud.” – Veverita_bc

 

Traduce filme şi pentru televiziune
Tânărul Robert nu şi-a dorit celebritatea. Traducerile filmelor le-a început şi a continuat să le facă din pasiune. Hobby-ul acesta l-a ajutat însă mai târziu. Cunoscut pentru acurateţea traducerilor sale, Robert a fost căutat de un studio profesional de subtitrări. Aşa a ajuns să câştige şi bani din pasiunea sa. „Acum traduc filme artistice şi documentare. Producţiile ajung pe diferite canale de televiziune. Asta e singurul aspect pozitiv al aşa-zisei mele celebrităţi: că am reuşit să primesc un job serios. În rest, prefer anonimatul. Atât pentru că titrările filmelor de pe net sunt văzute ca o activitate nu foarte… ortodoxă, cât şi pentru că, pe lângă mesajele de mulţumire venite pe net, am primit şi mesaje foarte urâte, deşi nu am înţeles de ce”, a declarat cel cunoscut sub ID-ul Veverita_bc pentru „Centrul Vechi”.

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial