Dana Săvuică, despre dragoste, instincte şi distracţie

Nu are prejudecăţi, dar are bun-simţ. Poate mai mult decât e necesar în aceste vremuri în jobul ei, în care imaginea vinde adesea mai bine decât conţinutul. Copilăria şi-a petrecut-o în Sri Lanka, adolescenţa – la Târgovişte, iar în prezent, Dana Săvuică trăieşte şi iubeşte bine-mersi la Bucureşti…

După ce ai călătorit prin toată lumea, care e locul tău preferat din Bucureşti?

Parcul Herăstrău, deşi a început să se suprapopuleze. Dar ştii ce? Mă bucură acest lucru pentru că oamenii se reîntorc la natură, vor să se relaxeze, stau pe iarbă, fac sport, yoga etc. E foarte OK să vezi că oamenii relaţionează foarte bine în natură şi cu natura. Herăstrău este locul meu preferat unde plimb câinele şi merg destul de mult pe bicicletă.

Dacă mă gândesc bine, îmi place mult şi Centrul Vechi pentru că e o zonă atât de pitorească şi încărcată de istorie. Ceea ce îmi place mie e că toţi cei care au deschis aici taverne, restaurante, cluburi au păstrat aerul boem, nu au vrut să strice vraja. Şi cred că îmi mai place Centrul Vechi şi pentru faptul că primul meu sărut a avut loc tot într-un astfel de loc, dar nu din Bucureşti, ci din Târgovişte, în Turnul Chindiei.

“Cred în dragoste la prima vedere”

Pentru că tot ai amintit de primul tău sărut… Crezi în relaţiile care se înfiripă la o cafea?

Dragostea adevărată a început pentru mine într-un loc unde era foarte multă lume. Doar câteva secunde mi-a trecut prin faţă Răzvan, la o petrecere unde se bea şi se dansa. După care el a făcut un efort deosebit ca să organizeze o întâlnire “întâmplătoare” într-o cafenea care era vizavi de facultatea mea. Deci, pentru mine, vecinul de la masa de alături, cel care bea o cafea şi se bagă în seamă cu tine, poate fi un angajament pentru un timp foarte lung. Cum sunt, în cazul meu, cei 20 de ani de căsnicie şi încă patru de prietenie.

Deci crezi în dragoste la primă vedere?

Da! Cred că totul începe cu o privire. Atunci când te uiţi în ochii unui om şi simţi că te atrage ceva la omul respectiv. Şi prin vorbele lui, prin zâmbetul lui şi prin felul în care te priveşte îţi dai seama că parcă îl cunoşti de undeva. Am avut senzaţii din astea legate de oameni în general, nu de un anume EL. Simţi uneori că îţi trebuie doar o privire ca să te îndrăgosteşti sau să îţi placă foarte tare cineva şi să-ţi doreşti să o cunoşti, să vorbeşti cu  persoana aceea. Pentru mine este foare importantă această primă privire pentru că am un fel de al şaselea simţ. Sunt oameni cu care simt dintr-odată că pot comunica perfect şi sunt persoane cu care, chiar dacă încerc, ceva nu mă lasă să trec de o anumită barieră. Recunosc, merg foarte mult pe prima privire, primul instinct.

Dezmăţ total la 25 de ani

Când vine vorba de petreceri, circulă multe poveşti prin oraş despre cum te distrai în vremurile în care lucrai ca manechin. Care a fost „cea mai cea”?

Când am împlinit 25 de ani, am făcut o petrecere de pomină într-un restaurant-bar situat într-o casă veche pe Kiseleff. Eram atunci în echipa Zinei Dumitrescu şi i-am invitat pe toţi colegii de podium, printre care şi pe Botezatu, Janine, Eugenia Enciu… Şi atunci am făcut eu un moment de dans “memorabil” pe o melodie cântată de Marilyn Monroe. Aveam perucă, ţigaretă, rochie strâmtă roz, absolut tot… Am dansat cu Alin Şuteu, cel care a fost unul dintre cei mai mari dansatori contemporani ai noştri. Şi ţin minte că, după o anumită oră, toată lumea era în asemenea hal de… distrată, încât a fost nebunie maximă. Mi-aduc aminte de Cătălin Botezatu că a luat un tub de frişcă şi a început să arunce pe pereţi, de Janine că venise îmbrăcată în nişte chiloţei din blană cu portjartier şi Cătălin  tot se lega de ea…. A fost foarte tare, dezmăţ total!

“Femeile ar trebui să fie mai naturale şi curajoase”

 După ce ţi-ai petrecut aproape toată viaţa în lumea modei, ce sfat le dai femeilor?

Aş vrea ca româncele să meargă puţin mai mult pe naturaleţe şi în acelaşi timp să fie curajoase în felul în care se exprimă din punct de vedere estetic. Şi aici mă refer şi la coafură, şi la machiaj, dar şi la vestimentaţie.

Femeile ar trebui să se bucure mai mult de frumuseţea lor şi să păşească mândre oriunde s-ar duce. Am văzut foarte multe femei care nu sunt sigure pe ele, care au anumite calităţi pe care le consideră defecte, care nu sunt niciodată mulţumite de felul în care arată… Aici aş vedea eu o mică schimbare în ceea ce priveşte siguranţa de sine..

 “Mi-ar plăcea foarte mult ca hainele mele să fie prezente într-un magazin în Centrul Vechi, oamenii care vin aici să descopere şi brandul meu, Etiquette by Dana Săvuică. Dacă lipseşte ceva în Centrul Vechi sunt acele magazine deschise până după miezul nopţii.” 

 „Cred că trebuie să existe anumite limite chiar şi atunci când te distrezi. Trebuie să te cunoşti foarte bine ca să ştii până unde poţi să mergi. Când treci de o anumită barieră iese răul din tine şi nu mai e deloc plăcut nici pentru tine, nici pentru cei din jurul tău.”

 “Din viaţa mea lipseşte acum timpul. Simt că nu pot să fac anumite lucruri care m-ar bucura foarte tare. Vreau să fiu văzută ca un om care îşi trăieşte viaţa frumos, dar sunt om şi mai fac şi greşeli, şi atunci nu ştiu cum să le acopăr. Ideea e că nu mă simt foarte liberă.”

“Dacă ar fi să mă definesc, aş spune că sunt o femeie cameleonică.”

Dana Săvuică

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial